Viktor Orban laudă dezvoltarea rețelei de autostrăzi a Ungariei
Premierul ungar Viktor Orban, care a participat luni la inaugurarea unui nou tronson al autostrăzii M4, în estul Ungariei, a vorbit de un 'moment important în unificarea națiunii', explicând că, odată ce autostrada va fi extinsă până la Berettyoujfalu și România va efectua lucrările necesare de partea sa de graniță, autostrada Oradea-Cluj-Napoca va deveni direct accesibilă și, conform celor mai conservatoare estimări, acest lucru ar reduce timpul de condus între Budapesta și Cluj-Napoca cu o oră până la o oră și jumătate, consemnează MTI.
Având în vedere numărul de autostrăzi și drumuri expres construite sub actualul guvern în ultimii 15 ani, rețeaua de autostrăzi a Ungariei, raportată la dimensiunea populației, a atins nivelul unora dintre cele mai dezvoltate țări din Europa de Vest, a notat Orban la inaugurarea tronsonului dintre Torokszentmiklos și Kisujszallas, precizând că, în timp ce în 2010 lungimea totală a autostrăzilor din Ungaria era de 1.273 km, în 2025 aceasta va ajunge la doar cu 35 km sub 2.000 km, iar 90% dintre unguri locuiesc acum la o jumătate de oră de mers cu mașina de o autostradă.
Premierul ungar a afirmat totodată că guvernul are planuri serioase în ceea ce privește dezvoltarea estului Ungariei, scopul fiind de a crea o regiune industrială transfrontalieră care să se întindă între Debrecen, Salonta (Nagyszalonta) și Bekescsaba, ceea ce va implica și construcția unui drum expres cu patru benzi care să conecteze Bekescsaba și Debrecen.
Viktor Orban a menționat în context că pentru a construi drumuri este nevoie de bani, iar banii sunt disponibili doar 'dacă nu permitem să ne fie luați', reamintind că s-a întors recent de la Bruxelles, unde liderii europeni au convenit asupra unui împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, 'aparent în speranța că îl vor recupera cu o dobândă mare'.
Ungaria a ales să stea deoparte de această 'idee prostească de la Bruxelles', dar dacă nu ar fi reușit, partea sa din împrumut s-ar fi ridicat la 400 de miliarde de forinți (circa 1 miliard de euro), a mai spus Orban, adăugând că porțiunea recent inaugurată a autostrăzii M4 a costat 170 de miliarde de forinți, iar secțiunea care mai trebuie construită va costa aproximativ la fel, deci Ungaria ar fi trebuit să 'transmită către Bruxelles ceea ce este practic echivalentul costului întregii autostrăzi'.
Mai bine să se cheltuiască banii pe o șosea modernă în regiunea Alfold decât să ajungă 'în buzunarul vreunui oligarh ucrainean din regiunea Donbas sfâșiată de război', a conchis premierul ungar, care a mai notat că la alegerile de anul viitor din Ungaria în joc va fi direcția în care va merge țara. 'Putem merge pe calea Bruxellesului, ceea ce ar însemna că banii noștri ar merge în altă parte, pentru a fi folosiți în altă parte și cheltuiți pentru dezvoltarea altora', sau 'putem continua pe calea pe care am mers în ultimii peste 15 ani, și atunci Ungaria se va dezvolta, va crește și va deveni mai puternică', a spus Orban.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor: Florin Ștefan, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Emisarii americani Witkoff și Kushner au sosit la Kiev (agenții)
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP și Reuters. Cei doi emisari au sosit cu trenul la gara centrală din Kiev, via Polonia, a observat un fotograf AFP. Conform imaginilor difuzate de agențiile d
Negociatorul-șef al Iranului amenință cu riposte 'mai rapide și mai intense' la atacurile SUA
Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a amenințat duminică cu răspunsuri 'mai rapide și mai intense' la atacurile SUA, după ce Teheranul a vizat nave de război americane ca represalii pentru atacurile asupra petrolierelor iraniene, informează AFP și Reuters. 'Americanii trebuie să fi înțeles că era răspunsurilor prop
O nouă reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, programată pentru săptămâna viitoare
Ucraina și aliații săi occidentali intenționează să discute despre un ajutor militar suplimentar la o nouă reuniune a Grupului de Contact pentru Ucraina, săptămâna viitoare, a declarat ministrul apărării ucrainean, Evgheni Hmara, după ce l-a sunat sâmbătă pe omologul său german, Boris Pistorius, informează dpa. Hmara nu a specificat o dată pentru &
Moscova nu exclude posibilitatea unei întâlniri trilaterale între președinții Rusiei, SUA și Chinei (presă)
Moscova nu a exclus posibilitatea unei întâlniri trilaterale între președinții Rusiei, SUA și Chinei, a declarat duminică ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, relatează agenția de știri rusă TASS, citată de Reuters. Cu toate acestea, înainte de a trece la pregătirile propriu-zise pentru întâlnire,
Germania ia în calcul un pachet de măsuri antisabotaj după incidentul de pe aeroportul Leipzig/Halle (presă)
Germania planifică un pachet amplu de măsuri pentru a-și consolida apărarea împotriva atacurilor cu drone, intruziunilor cibernetice și altor forme de sabotaj rusesc în urma unui atac eșuat cu drone de pe aeroportul din Leipzig/Halle de luna trecută, a relatat în ediția sa de duminică ziarul Bild, citat de Reuters. Ministrul de intern
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc, dar au cruțat Kievul și Moscova în timpul vizitei emisarilor americani
Rusia și Ucraina s-au atacat reciproc în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar au evitat totodată să lovească cele două capitale, Moscova și Kievul, în timpul vizitei emisarilor americani ai președintelui Donald Trump în regiune, în cadrul unei misiuni menite să relanseze procesul de pace, au informat duminică autoritățile din ambele părți, tran
Prințul William va participa la funeraliile regelui Harald al Norvegiei
Prințul William îl va reprezenta pe tatăl său, regele Charles al III-lea al Marii Britanii, la funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care vor avea loc miercuri, a anunțat sâmbătă Palatul Buckingham, informează duminică AFP și PA Media/dpa. Prințul în vârstă de 44 de ani, moștenitorul tronului, și-a reprezentat și în tr
Iranul ripostează după atacurile americane asupra a trei dintre petrolierele sale
Iranul a revendicat duminică dimineața atacul asupra unei drone navale americane în zona Strâmtorii Ormuz, după ce SUA au atacat trei petroliere în Golful Persic, informează AFP și EFE.
Donald Trump, din nou preocupat de situația din Ceuta, crede că Spania nu își controlează granițele
Președintele american Donald Trump a descris duminică situația din orașul spaniol Ceuta din nordul Africii drept 'tristă' și a adăugat că Spania este o țară cu 'control zero' asupra granițelor sale, o referire la afluxul masiv de migranți înregistrat la sfârșitul lunii iulie, informează EFE. Într-o postare pe rețeaua sa Truth
Germania: Secțiile de votare s-au deschis pentru alegerile parlamentare din Saxonia-Anhalt
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineață la ora 8:00 (6:00 GMT) în Saxonia-Anhalt, land în estul Germaniei, pentru un scrutin regional în care partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) este favoritul clar și ar putea ajunge la putere pentru prima dată în istoria sa, informează dpa. Aproape 1,7 milio
Putin a reluat sâmbătă negocierile cu SUA, după o pauză de peste șase luni (sinteză)
Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, pentru a relansa procesul de pace din Ucraina, iar părțile implicate în război au convenit să suspende atacurile asupra capitalelor lor, Moscova și Kiev, timp de 72 de ore, informează duminică EFE.
Președintele rus Vladimir Putin a început dialogul cu emisarii americani Witkoff și Kushner (FOTO-VIDEO)
Președintele rus Vladimir Putin a început sâmbătă seara la Moscova dialogul cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, trimiși speciali ai președintelui Statelor Unite, Donald Trump, despre încheierea războiului din Ucraina, transmit agențiile internaționale de presă, care preiau media de stat din Rusia.
Doi piloți au murit în urma prăbușirii unui avion de vânătoare grecesc la un spectacol aviatic de lângă Atena (FOTO-VIDEO)
Un avion de vânătoare grecesc F-4 Phantom s-a prăbușit sâmbătă la un show aviatic la baza aeriană Tanagra, la circa 55 km la nord de Atena; ambii piloți și-au pierdut viața, iar spectacolul a fost anulat imediat, scrie ziarul To Proto Thema, preluat de dpa.
VIDEO Liderul de extremă dreapta Farage încheie congresul Reform anunțând că așteaptă noi anchete
Parlamentarul britanic de extremă dreapta Nigel Farage a declarat sâmbătă, în ultima zi a congresului de la Birmingham al partidului său Reform, că se așteaptă la noi anchete privind finanțele formațiunii, transmite dpa. Farage a insistat din nou că Reform nu a încălcat nicio lege; el a reacționat astfel după o știre postului
Forțele americane au lovit și distrus trei petroliere iraniene ca represalii la un atac din partea Iranului
Forțele americane au lovit și distrus sâmbătă trei petroliere iraniene - unul în Golful Persic și două în Golful Oman după ce Iranul atacase două nave militare americane, a anunțat sâmbătă Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), răspunzător de Orientul Mijlociu, transmite AFP. Conform comandamentului, Gardienii Revoluției din Iran lansa














