Germania va trimite militari pentru a consolida securitatea la frontiera de est a Poloniei
Germania a anunțat că va trimite un grup de militari în Polonia pentru a ajuta la implementarea unui proiect care are drept scop consolidarea securității la frontiera de est a țării, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la amenințarea rusească, relatează sâmbătă AFP.
Polonia, un susținător ferm al Ucrainei în lupta sa împotriva Moscovei, și-a anunțat în mai intenția de a consolida o porțiune lungă a frontierei sale, care include zona de graniță cu Belarus și enclava rusă Kaliningrad.
Principala misiune a militarilor germani în Polonia va consta în activități precum 'construirea de fortificații, săparea de tranșee, instalarea de sârmă ghimpată și ridicarea de bariere antitanc', a declarat vineri seara un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.
'Sprijinul oferit de soldații germani în această operațiune se limitează la activități de inginerie militară', a insistat el, estimând la circa 50 numărul militarilor germani care vor fi trimiși în Polonia.
Misiunea este programată să se desfășoare începând din al doilea trimestru al anului 2026 până la sfârșitul anului 2027.
Purtătorul de cuvânt a subliniat că nu este necesară aprobarea parlamentului pentru această desfășurare, deoarece 'nu există niciun pericol imediat pentru soldați legat de conflicte militare'.
Cu excepția unor cazuri excepționale, parlamentul german trebuie să aprobe desfășurarea forțelor armate ale țării în străinătate.
De la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, Varșovia a sprijinit ferm Kievul și a servit drept punct de tranzit major pentru armele furnizate de aliații occidentali Ucrainei.
Varșovia își modernizează, de asemenea, armata și a crescut cheltuielile pentru a-și consolida apărarea.
Germania este al doilea cel mai mare furnizor de ajutor militar pentru Ucraina, după Statele Unite, și a livrat Kievului o cantitate considerabilă de echipamente, de la sisteme de apărare aeriană la vehicule blindate.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia va continua să atace nave care aprovizionează #Ucraina, confirmă Kremlinul
Kremlinul a reafirmat marți că armata rusă va continua să atace navele despre care afirmă că furnizează arme Ucrainei, în pofida deceselor în rândul marinarilor unor țări terțe în urma unor atacuri recente de acest fel, relatează agenția EFE. ''Forțele noastre armate atacă și vor continua să atace navele care tr
Ungaria: Percheziție la centrul de date care găzduiește serverele Fidesz
O percheziție neanunțată avea loc marți la centrul de date care găzduiește serverele Fidesz, partidul fostului prim-ministru ungar Viktor Orban, a anunțat partidul într-un comunicat postat pe Facebook, transmit AFP și MT
Directorul FBI Kash Patel ar urma să efectueze o vizită în Rusia în octombrie (Politico)
Directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), Kash Patel, plănuiește o vizită în Rusia mai târziu în cursul acestui an, probabil la jumătatea lui octombrie, a relatat luni site-ul Politico, preluat de agenția turcă de știri Anadolu.
Israelul construiește o barieră de 23 de km în Fâșia Gaza
Armata israeliană a construit un val de pământ cu o lungime de peste 23 de km pe toată lățimea Fâșiei Gaza, arată imagini din satelit furnizate de compania americană Planet Labs PBC și verificate de presă, informează marți Xinhua. Structura acoperă secțiuni ale așa-numitei Linii Galbene pe care s-au retras forțele israeliene î
ONU condamnă recenta ''intensificare'' a loviturilor israeliene asupra Fâșiei Gaza
Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului (OHCHR) a condamnat marți recenta ''intensificare'' a atacurilor militare israeliene în Fâșia Gaza, care, potrivit agenției ONU, s-au soldat cu cel puțin 57 de morți în perioada 13-20 iulie, informează AFP. La nouă luni de la anunțarea unui armist
Italia: Giorgia Meloni cere să se afle ''adevărul'' după moartea unui marocan în timpul unei arestări
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni a cerut marți aflarea ''adevărului până la capăt'' după moartea, duminică, la Bologna, a unui marocan trântit la pământ în timpul unei arestări, o dramă care a provocat furie și indignare, relatează AFP. ''Este imperativ ca eventualele responsabilități să fi
Un e-mail al grupării Houthi avertizează companiile de transport maritim să evite porturile saudite
Un e-mail transmis de gruparea Houthi avertizează companiile de transport maritim să nu încarce sau să descarce mărfuri în porturi din Arabia Saudită, deoarece o astfel de activitate ar putea atrage riscul de a deveni ''în orice locație'' ținte ale miliției din Yemen aliniată Iranului, relatează marți Reuters.
Franța aprobă reintroducerea unor pesticide interzise
Adunarea Națională - camera inferioară a parlamentului Franței - a aprobat luni noaptea reintroducerea în uz a pesticidelor acetamiprid, din clasa neonicotinoidelor, și flupiradifuron; votul în Senat, programat marți, ar urma să fie o simplă formalitate, transmite AFP. Pentru aprobare au votat 296 de deputați, iar împotrivă 2
Polonia se teme că Rusia ar putea utiliza drone ucrainene capturate pentru atacuri împotriva NATO
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a avertizat marți cu privire la posibila utilizare a dronelor ucrainene capturate de către forțele ruse pentru a lansa atacuri împotriva unor țări membre NATO, atacuri care ar putea fi atribuite Ucrainei, relatează EFE. După o reuniune a Comitetului de Securitate Națională la Varșovi
Kremlinul declară că nu are 'nicio speranță' de îmbunătățire a relațiilor cu Londra după sosirea lui Burnham
Kremlinul a declarat marți că nu are 'nicio speranță' de îmbunătățire a relațiilor cu Londra după venirea la putere a lui Andy Burnham, denunțând 'sprijinul necondiționat' acordat Ucrainei de către noul prim-ministru britanic, relatează AFP. 'Nu avem astfel de speranțe', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului,
Slovacia: Costurile noului sediu al Ministerului Apărării scandalizează populația
Ministrul slovac al Apărării este criticat după ce a dezvăluit noul sediu al ministerului său, un turn cu 27 de etaje, al cărui cost de renovare, care se ridică la 53 de milioane de euro, a atras critici considerabile, relatează AFP. Poreclit 'știuletele' de către localnici, impunătorul fost bloc de cazarmă din perioada comunistă, recent renovat, face
Conflictul #Ucraina-Rusia: numărul civililor uciși sau răniți a crescut cu 37% în primul semestru al anului 2026 (ONU)
Numărul civililor uciși sau răniți în conflictul între Rusia și Ucraina a crescut cu 37% în primele șase luni ale acestui an, a avertizat marți Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, informează AFP. 'Am înregistrat 1.396 de civili uciși și 7.978 răniți' în Ucraina, ceea ce 'reprezintă o creștere cu 37% &ic
Columbia: Noul parlament îi dă o lovitură președintelui ales, îngreunându-i obținerea unei majorități
Noul parlament (Congres) al Columbiei i-a dat luni o primă lovitură politică președintelui ales Abelardo de la Espriella, de extremă dreapta, votând împotriva candidatului acestuia la președinția Senatului, ceea ce l-ar putea împiedica pe viitorul șef al statului să obțină o majoritate parlamentară, transmite AFP. Fără un partid propriu și cu
Zi de muncă fără limite pentru șefa guvernului japonez
Șefa guvernului japonez Sanae Takaichi a vorbit pe rețelele de socializare despre zilele sale de muncă continuă și a spus că doarme de obicei 'între 0 și 3 ore', după ce și-a atras critici pentru îndemnurile sale de a munci necontenit, relatează marți EFE. 'Odihna de astăzi a fost cu adevărat binevenită; pentru prima dată după mult timp
Acord între Panama și China pentru reînnoirea tratatului privind transportul maritim
Panama a anunțat luni încheierea unui acord cu China pentru reînnoirea unui tratat privind transportul maritim care oferă avantaje navelor panameze în porturile chineze, transmite marți AFP. Acest acord a fost încheiat în contextul în care Panama se plânge de controalele mai stricte asupra navelor sale în China,











