Kremlinul afirmă că s-ar putea să nu fie de acord cu noile propuneri de pace revizuite pentru #Ucraina
Consilierul Kremlinului pe probleme de politică externă, Iuri Ușakov, a declarat vineri că Moscova nu a văzut propunerile revizuite ale SUA după cele mai recente discuții cu Ucraina, dar că este posibil să nu fie de acord cu anumite aspecte ale acestora, relatează Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că Kievul a convenit asupra punctelor cheie ale unui plan de reconstrucție postbelică în discuțiile cu ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, și cu alți oficiali de rang înalt.
Zelenski a declarat că au avut loc negocieri axate pe un 'document economic' și că Ucraina este 'pe deplin aliniată cu partea americană'.
Statele Unite intenționează să înființeze un fond de investiții în Ucraina pentru sectoare precum cel al metalelor rare, ca aspect central al reconstrucției țării după război.
Moscova și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru atragerea de investiții străine după ce Wall Street Journal a relatat că planul de pace al Washingtonului include propuneri de investiții în energie și pământuri rare rusești.
Ușakov a declarat vineri că partea rusă nu a vazut încă noile propuneri, dar a sugerat că Moscova ar putea să nu fie de acord cu unele dintre acestea.
'Nu am văzut versiunile revizuite ale propunerilor americane. Când le vom vedea, s-ar putea să nu ne placă multe lucruri, așa văd eu lucrurile', le-a declarat Ușakov jurnaliștilor.
El a adăugat că oficialii europeni și ucraineni sunt așteptați să se angajeze într-o 'sesiune de brainstorming' la sfârșitul săptămânii și că Moscova trebuie să vadă care va fi rezultatul.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că nu mai există neînțelegeri cu Washingtonul în legătură cu Ucraina, dar a adăugat că Moscova dorește ca orice plan de pace să includă garanții de securitate pentru toate părțile implicate.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pauză în bombardamentele americane împotriva Iranului, în timp ce Trump încearcă totuși să ofere spațiu diplomației
Armata americană a făcut o pauză după aproape 14 zile consecutive de atacuri aeriene împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump așteaptă progrese către o soluție diplomatică menită să oprească escaladarea conflictului, conform relatărilor de sâmbătă din presa americană și israeliană consemnate de agenția EFE. Tr
SUA: Democrații au ales un politician radical de stânga ca înlocuitor al controversatului Graham Platner la alegerile pentru Senat
Partidul Democrat american l-a ales sâmbătă pe Troy Jackson să candideze pentru Senatul SUA - în locul controversatului Graham Platner, acuzat de agresiune sexuală - la scrutinul de la jumătatea mandatului în statul Maine, un stat crucial în alegerile la care democrații vor încerca să le smulgă republicanilor președintelui Donald Trump c
VIDEO Președintele kazah îl îndeamnă pe omologul său rus să înghețe războiul în #Ucraina
Președintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a cerut sâmbătă înghețarea războiului din Ucraina, îndemn făcut în timpul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Probabil că a sosit momentul să înghețăm acest conflict și să revenim la formula Istan
SUA și Regatul Unit lucrează la o reuniune internațională pentru o coaliție menită să securizeze Strâmtoarea Ormuz (Axios)
SUA și Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potențială coaliție internațională menită să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz, în urma reluării ostilităților dintre SUA și Iran, a relatat sâmbătă website-ul Axios, citat de agenția EFE. Întâlnirea, a
Rebelii Houthi revendică un atac asupra instalațiilor petroliere saudite, ca represalii după bombardamente
Rebelii Houthi din Yemen au susținut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete și drone asupra instalațiilor societății Aramco, cea mai mare companie petrolieră din Arabia Saudită, ca represalii după atacurile aeriene ale coaliției conduse de saudiți asupra orașului-port Hodeidah, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt militar al Houthi, Yahya S
#Ucraina susține a lovit nave rusești în Marea Caspică
Forțele ucrainene au lovit în Marea Caspică o navă de război rusească și nave folosite pentru transporturi militare către Iran, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. 'Am obținut rezultate foarte puternice cu lovituri la mare distanță în Marea Caspică, inclusiv nave folosite pentru transporturi militare care
#Ucraina: Șase morți și 10 răniți în atacuri rusești noaptea trecută și sâmbătă dimineața (Zelenski)
Cel puțin șase civili au fost uciși, iar alți zece au fost răniți în cursul nopții trecute și sâmbătă dimineața în atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat președintele Volodimir Zelenski într-o postare pe contul său de Telegram, indicând că trei dintre victime sunt din Sloviansk (estul țării), ca urmare a unui bombardament rusesc asupra un
Panamezi, recrutați să participe la războiul între Rusia și #Ucraina, potrivit autorităților
Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri autoritățile panameze, avertizând populația împotriva acestui 'risc mortal', relatează AFP. Ministerul de Externe panamez a indicat că anchetează prezența cetățenilor din Panama în acest con
Un ministru austriac se opune 'aderării accelerate la UE' a Ucrainei
Austria s-a pronunțat împotriva aderării rapide a Ucrainei la Uniunea Europeană, ministrul pentru afaceri europene al țării, Claudia Bauer, criticându-l pe președintele Volodimir Zelenski care insistă pentru aceasta, informează dpa. 'Impresia mea este că președintele ucrainean, în ultimele luni, a atras atenția frecvent asupra sa dorind s
#Ucraina: 127 de drone și o rachetă, doborâte în urma atacului rusesc din noaptea trecută
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 127 de drone și o rachetă în cursul unui atac al Rusiei în noaptea de vineri spre sâmbătă în cadrul căruia armata rusă a utilizat 159 de sisteme fără pilot, au informat Forțele aeriene ucrainene, citate de EFE. 'Inamicul a atacat cu două rachete Kh-59/69 lansate din aer deasupra
#Ucraina lovește regiuni rusești până în Ural; doi morți în localități de frontieră, potrivit Moscovei
Ucraina a lansat sâmbătă peste 300 de drone asupra Rusiei, ucigând cel puțin două persoane într-o regiune frontalieră și atingând ținte până la Ekaterinburg, în Ural, informează AFP, citând autorități ruse. În ultimele luni, Kievul și-a intensificat loviturile de represalii, atingând teritoriul rus în
Antonio Guterres, într-o vizită în Siria, prima a unui secretar general al ONU după 2009
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a sosit sâmbătă în Siria, pentru a-și exprima sprijinul tranziției politice a țării, devastată de peste 13 ani de război, relatează AFP, citând agenția de presă oficială siriană Sana. Această vizită este prima a unui secretar general al ONU în Siria după cea a lui Ban Ki-moon în 2009. E
Drapelul american, incendiat de manifestanți venezueleni pro-Maduro (AFP)
Circa 100 de simpatizanți ai fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro au incendiat vineri un drapel american și unul israelian în piața Simon Bolivar din centrul capitalei venezuelene Caracas, lansând sloganuri ostile SUA care l-au capturat pe fostul președinte și sunt omniprezente de atunci în Venezuela, a constat un fotoreporter al AFP.
NATO: Arestarea unei stagiare suspectate de spionaj
O cetățeană canadiană de origine chineză, stagiară la NATO, a fost arestată joi de poliția judiciară federală belgiană pentru suspiciuni de 'spionaj în beneficiul unei țări terțe', a anunțat sâmbătă parchetul federal belgian, citat de AFP. Stagiara lucra la cartierul general strategic al Puterilor Aliate în Europa ale NATO (SHAPE), la
Donald Trump îi critică pe jurnaliști la revenirea sa la gala presei
Președintele american Donald Trump și-a înmulțit atacurile frontale vineri seara cu ocazia revenirii sale la gala presei din Washington, reorganizată sub securitate consolidată după trei luni de la o tentativă de asasinat care provocase evacuarea sa în circumstanțe haotice, relatează AFP. În stilul său obișnuit, Donald Trump a ținut discursul














