Venezuela acuză CPI, care și-a închis biroul din această țară, că 'se sustrage' responsabilităților
Venezuela a acuzat luni Curtea Penală Internațională (CPI) că 'se sustrage' responsabilităților sale, după ce aceasta a anunțat închiderea biroului său din Caracas din cauza lipsei de progres în cooperarea cu guvernul, informează marți AFP.
CPI anchetează asupra presupuselor crime contra umanității comise în Venezuela în timpul manifestațiilor din 2017 și a deschis în 2024 un birou pentru a conlucra cu guvernul de stânga al președintelui Nicolas Maduro.
Procurorul adjunct al CPI, Mame Mandiaye Niang, a anunțat luni că CPI a decis să își închidă biroul din cauza unei lipse de 'progres real' în colaborarea sa cu guvernul venezuelean, precizând totodată că ancheta continuă.
'Biroul procurorului CPI nu a dat dovadă de niciun angajament și nici de spirit de cooperare', a replicat guvernul venezuelean într-un comunicat.
'El nu a formulat nici contribuțiile și recomandările sale la diverse inițiative ale Venezuelei, sustrăgându-se în mod iresponsabil' de la responsabilitățile sale, continuă textul.
'Obiectivul său în țară era foarte clar: să nu facă nimic, pentru a instrumentaliza apoi justiția în scopuri politice', acuză comunicatul.
În 2018, Argentina, Columbia, Chile, Paraguay, Peru și Canada au depus o plângere la CPI contra Venezuelei pentru presupuse încălcări ale drepturilor omului.
În noiembrie 2021, biroul procurorului a declanșat o anchetă oficială și a semnat un acord cu președintele Maduro, în care Venezuela se angaja să garanteze că tribunalul va putea lucra corect în această țară.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Explozii într-un depozit militar din Bolivia: Bilanțul urcă la șase morți, 11 dispăruți
Ministerul bolivian al Apărării a ridicat duminică la șase numărul morților în urma exploziilor survenite pe un sit militar unde era depozitat material pirotehnic, relatează AFP. Deflagrațiile s-au produs vineri după-amiază la Viacha, un oraș cu 100.000 de locuitori situat la circa 30 de kilometri de La Paz. Echipele de sa
Emisarii americani au părăsit Kievul cu trenul, anunță căile ferate ucrainene
Emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au părăsit Kievul după discuțiile cu președintele Volodimir Zelenski menite să pună capăt războiului cu Rusia, au anunțat căile
VIDEO Raul Castro apare la televiziunea cubaneză
Fostul președinte cubanez Raul Castro, 95 de ani, a apărut la televiziunea națională, la mai puțin de o lună după ce a fost văzut în public la Havana cu ocazia centenarului nașterii fratelui său răposat, Fidel Castro, notează AFP. Liderul revoluționar a apărut într-un reportaj lung, difuzat de mai multe ori în acest weekend d
Iranul va declara o 'zonă interzisă' în apropierea Strâmtorii Ormuz în următoarele zile
După o nouă serie de atacuri reciproce, în special pe mare în ultimele zile și mai ales în strâmtoarea strategică Ormuz, Iranul a amenințat duminică Statele Unite cu un răspuns 'mai intens', relatează AFP. Dacă luna august a fost marcată de o scădere vizibilă a atacurilor, ostilitățile au fost reluate pe data de
Emisarii americani au prezentat noi propuneri 'mai eficiente' (președinția Ucrainei)
Emisarii americani Jared Kushner și Steve Witkoff au prezentat Kievului noi propuneri, 'mai eficiente', menite să pună capăt războiului cu Rusia, iar președintele Volodimir Zelenski se întâlnește cu cei doi, a declarat duminică pentru AFP un înalt oficial al președinției ucrainene. 'Nu mai este ca înainte. D
VIDEO Secretarul american al energiei consideră improbabil un acord cu Teheranul și pledează pentru distrugerea capacităților nucleare iraniene
Secretarul american al energiei, Chris Wright, a estimat duminică drept improbabil ca administrația președintelui Donald Trump să ajungă la un acord nuclear cu Iranul și crede că SUA ar putea opta în schimb pentru distrugerea capacităților iraniene de a dezvolta arme atomice, capacități deja bombardate, dar care nu au fost complet neutralizate, relatează agenți
VIDEO Zelenski, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Se pare că războiul cu Rusia va continua și iarna aceasta
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, după întâlnirea avută la Kiev cu emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, că în pofida e
Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania câștigă detașat alegerile în Saxonia-Anhalt (exit-polls) / (FOTO-VIDEO)
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul ele
#Ucraina: S-a încheiat întâlnirea lui Zelenski cu emisarii lui Trump (FOTO-VIDEO)
Întâlnirea dintre președintele ucrainean Volodimir Zelenski și emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au venit duminică pentru prima dată la Kiev, după ce au fost mai întâi la Moscova în ziua precedentă pentru a reactiva negocierile menite să încheie războiul ruso-ucrainean, s-a înc
VIDEO Yemen: Confruntări sângeroase între forțele pro-guvernamentale și rebelii Houthi, ce desfășoară o ofensivă spre strâmtoarea Bab el-Mandeb
Confruntările armate din sud-vestul Yemenului între forțele pro-guvernamentale yemenite susținute de Arabia Saudită și rebelii Houthi susținuți de Iran s-au soldat cu peste 140 de morți de sâmbătă la prânz până duminică dimineața, au declarat pentru AFP surse din ambele tabere. Numărul victimelor ajunge astfel la peste
Von der Leyen a sosit în Groenlanda, pentru a demonstra sprijinul UE față de insula arctică râvnită de Trump
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a început duminică o vizită în Groenlanda, vasta insulă arctică râvnită de președintele american Donald Trump, relatează AFP. Șefa executivului european a aterizat sub un soare strălucitor la Nuuk, capitala acestui teritoriu autonom danez, unde va petrece două zile. Printre pu
Președintele libanez cere Statelor Unite să impună Israelului încetarea atacurilor aeriene
Președintele libanez Joseph Aoun a cerut duminică Statelor Unite și comunității internaționale 'să facă să înceteze' atacurile israeliene asupra teritoriului său, soldate cu patru morți în cursul dimineții și lansate de Israel în pofida unui armistițiu în vigoare, relatează agențiile AFP și EFE. Atacurile israeliene,
Cel puțin 4 morți și 20 de răniți în atacuri israeliene în sudul Libanului
Cel puțin patru oameni au fost uciși și 20 răniți duminică într-o serie de atacuri israeliene asupra mai multor localități din regiunea Nabatieh din sudul Libanului, conform bilanțului inițial al Ministerului Sănătății Publice din Liban, relatează EFE și dpa. Israelul a insistat că forțele sale răspund la atacuri cu drone lansate de gruparea libaneză șii
Zelenski: Îi așteptam de mult timp pe Steve și pe Jared
Emisarii Casei Albe, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit duminică, la Kiev, cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că îi aștepta de multă vreme, relatează EFE. Întâlnirea dintre Zelenski, Witkoff și Kushner a început, iar ulterior va avea loc o altă sesiune cu reprezentanți din German
Serghei Lavrov acuză Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a acuzat duminică Germania că a început un 'război real' împotriva Rusiei, ca urmare a reacției Berlinului la presupusa implicare a Moscovei în incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig de luna trecută, informează EFE. 'Leipzig, aeroport (...) Au găsit o dronă acolo. Au spus că este














