R.Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre toate statele candidate la UE (comisar european)
Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre toate statele candidate la Uniunea Europeană, dar până la aderarea propriu-zisă sunt încă multe de făcut, a declarat marți, la Chișinău, comisarul european pentru extindere, Marta Kos, în cadrul conferinței 'Raportul de Extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova', potrivit portalului Deschide.md.
'Mă bucur să fiu la Chișinău pentru a patra oară în acest an, alte state-candidate sunt geloase. Dar vă spun că sunteți foarte speciali în determinarea dumneavoastră de a deveni stat membru al UE, ceva special atunci când văd energia voastră și știți că spuneam, că sunteți cei mai buni elevi din clasa mea', a afirmat Marta Kos în discursul rostit la conferință. ' Mi se spunea: Marta, ești prea emotivă! Dar acum, odată cu acest raport privind extinderea, deja se văd fapte. Evident, că eu pot fi emotivă, dar în acest Raport privind Extinderea sunt fapte care dovedesc că voi ați înregistrat cel mai mare progres într-un an. Felicitări, Republica Moldova!', le-a transmis comisarul european cetățenilor moldoveni de la tribuna conferinței.
Potrivit ei, această reușită ar fi fost imposibilă fără 'troica de femei': președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vicepremierul pentru integrarea europeană, Cristina Gherasimov și comisarul european, Marta Kos.
'Desigur, ar putea fi o altă persoană în locul meu, dar eu sunt foarte pasionată de portofoliul meu. Eu îi spuneam Cristinei ( Cristina Gherasimov, not.Deschide.md): o să te presez ca să reușiți pe calea reformelor. Dar știți ce face ea? Mă presează ea pe mine ca să livrăm și noi. Către sfârșitul anului veți fi gata să începeți negocierile pe toate cele 6 capitole de aderare', a dat asigurări Marta Kos.
Referitor la schimbările din R. Moldova, comisarul european a menționat Planul de reziliență energetică, destinat să ajute Chișinăul să țin prețurile sub control și să evite șantajul Rusiei.
'Aceasta ne va permite să promovăm resursele voastre de energie regenerabilă, resursele voastre proprii. Asta e esența, e cheia care vă va integra pe piața europeană a energiei în următorii doi ani. Și voi ați aderat la sistemul SEPA și la zona de roaming, fără costuri suplimentare, de la 1 ianuarie 2026', a afirmat Marta Kos.
'Aveți ambiții foarte mari. Dar aceste ambiții sunt și realiste, dacă reforma actuală și viteza reformelor va fi accelerată. Am în vedere că anul 2026 trebuie să fie anul implementării. Și o spun tuturor statelor candidate- nu trebuie să faceți lucruri doar că vă spunem noi, trebuie să faceți pentru că e bine pentru țara voastră și e unica modalitate în care procesul de aderare ar putea avea succes', a mai adăugat comisarul european.
Referindu-se la provocările din ultimii ani, comisarul european a spus că R. Moldova a reușit o treabă foarte bună în ceea ce privește combaterea ingerinței Rusiei în alegeri.
În perioada următoare, a specificat Marta Kos, R. Moldova va fi în vizorul instituțiilor europene pentru a fi analizată în privința combaterii corupției și a crimei organizate, a serviciilor financiare, băncilor și companiilor de investiții. De asemenea, activitatea Băncii Naționale a R. Moldova va fi monitorizată, precum și implementarea Planului de creștere economică, modernizarea domeniului de business care să atragă mai multe investiții și să ducă la creștere economică.
Într-un interviu acordat cu acest prilej în exclusivitate pentru Teleradio-Moldova, Marta Kos a ținut să sublinieze că problema transnistreană nu este un impediment în calea aderării republicii la UE.
Uniunea Europeană consideră Republica Moldova un stat unitar și va sprijini integrarea regiunii transnistrene, astfel încât aceasta să nu devină un obstacol în procesul de aderare, a declarat comisarul european, citat de Radio Chișinău.
'Guvernul dumneavoastră va trebui să muncească în regiunea transnistreană pentru a permite convergența acestei regiuni ca parte a Republicii Moldova, care va adera la Uniunea Europeană. Noi vă vom asista în acest proces', a declarat oficialitatea europeană.
Marta Kos a subliniat că Uniunea Europeană are experiență în gestionarea situațiilor complexe din alte state candidate și s-a declarat încrezătoare în găsirea unor soluții durabile și pentru regiunea transnistreană.
'În trecut, Uniunea Europeană a fost capabilă să găsească soluții pentru multe, multe probleme și sunt convinsă că vom reuși să facem acest lucru și în privința regiunii transnistrene. Vom identifica soluții în sensul în care acest lucru nu va prezenta un obstacol pentru țara voastră de a se alătura Uniunii Europene', a mai promis comisarul european în interviul menționat. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i
Nu există salvare fără IA pentru CEDO, gardianul drepturilor omului în Europa, declară președintele instanței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) trebuie să se adapteze la noile inovații tehnologice dacă dorește să poată continua să 'facă justiție', a avertizat președintele acestei instanțe internaționale, Mattias Guyomar, într-un interviu publicat vineri de AFP, avertizând că, 'dacă nu utilizăm inteligența artificială, suntem mâncați
UE: Costa acceptă solicitarea lui Meloni de a conveni o poziție unificată privind Ucraina la summitul liderilor UE de la Dublin
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, va include pe agenda reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (13 noiembrie, Dublin), o discuție despre cum să se transmită un 'mesaj clar și unificat' în conversațiile de pace privind Ucraina, chestiune care se va adăuga inteligenței artificiale, subiect
După ce a recunoscut victoria democraților în alegeri, Trump își reia acuzațiile privind fraudele electorale
Președintele american Donald Trump a declarat joi că alegerile din SUA sunt marcate grav de fraude, deși recunoscuse deja victoria democraților în scrutinul pentru Congres de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite AFP. 'Alegerile noastre sunt atât de necinstite de nu vă puteți imagina', a afirmat el în fața p













