logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Paralizia bugetară din SUA a depășit recordul de longevitate

Image

Statele Unite au intrat miercuri în a 36-a zi de paralizie bugetară, depășind astfel recordul pentru cel mai îndelungat 'shutdown' din istoria țării, într-un moment când consecințele nefaste afectează zilnic milioane de americani notează AFP.

De la 1 octombrie, republicanii și democrații nu reușesc să se înțeleagă pentru a adopta un nou buget și, la miezul nopții de marți spre miercuri, 'shutdown'-ul a depășit precedentul record - 35 de zile - stabilit în 2019 în timpul primului mandat de președinte al lui Donald Trump.

''Voi fi sincer cu voi, cred că niciunul dintre noi nu se aștepta ca această situație să dureze atât de mult'', a mărturisit marți președintele republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.

Coincidență de calendar, acest record a survenit la scurt timp după anunțarea rezultatelor mai multor alegeri unde democrații au înregistrat victorii.

Statele Virginia, prin Abigail Spanberger, și New Jersey, prin Mikie Sherrill, au ales candidați democrați în funcția de guvernator, în timp ce metropola New York l-a ales primar pe progresistul Zohran Mamdani.

Californienii au aprobat un text vizând remodelarea hărții electorale a statului lor, ca răspuns la o mișcare similară a republicanilor în statul Texas.

''Trump nu era pe buletinele de vot și paralizia bugetară - cele două motive pentru care republicanii au pierdut alegerile în această seară, potrivit sondajelor'', a subliniat președintele Donald Trump pe platforma sa online, Truth Social.

În tabăra opusă, democrații speră să se poată folosi de aceste rezultate electorale pentru a determina mișcarea liniilor paraliziei bugetare.

Efectele blocajului bugetar se fac simțite pentru tot mai mulți americani.

Sute de mii de funcționari federali au fost trimiși în șomaj tehnic, cu un salariu diferit, și alte câteva sute de mii sunt nevoiți să continue să lucreze neplătiți până la încheierea crizei.

Ajutoarele sociale sunt, de asemenea, perturbate puternic.

Donald Trump a afirmat marți că programul de ajutor alimentar de care beneficiază 42 de milioane de americani va fi înghețat atât timp cât ''democrații din stânga radicală'' nu votează încheierea 'shutdown'-ului.

Cu toate acestea, justiția federală a ordonat administrației să mențină acest ajutor, iar purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a dat marți asigurări că guvernul se va conforma deciziilor judecătorești.

În Congres, pozițiile celor două tabere nu s-au schimbat: în timp ce republicanii propun o prelungire a bugetului actual, cu aceleași niveluri de cheltuieli, democrații cer o prelungire a subvențiilor pentru programe de asigurări de sănătate destinate gospodăriilor cu venituri reduse.

Ca urmare a regulilor în vigoare în Senat, mai multe voturi democrate sunt necesare pentru a adopta un buget chiar dacă republicanii sunt majoritari în această cameră a Congresului.

Însă președintele Donald Trump respinge orice negociere cu opoziția privind sănătatea, cu excepția cazului unei ''redeschideri'' a statului federal în prealabil. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 439

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-11-2026 15:33

Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump

Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.

Politic Ex 06-11-2026 15:08

Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa

Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește

Politic Ex 06-11-2026 15:04

Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane

Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d

Politic Ex 06-11-2026 14:40

Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul

Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St

Politic Ex 06-11-2026 14:21

Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla

Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat

Politic Ex 06-11-2026 14:16

Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af

Politic Ex 06-11-2026 14:14

UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor

Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m

Politic Ex 06-11-2026 13:38

Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever

Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.

Politic Ex 06-11-2026 13:00

Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO

Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j

Politic Ex 06-11-2026 12:34

Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d

Politic Ex 06-11-2026 12:26

Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga

Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun

Politic Ex 06-11-2026 11:55

SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles

O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P

Politic Ex 06-11-2026 11:16

Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date

Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ

Politic Ex 06-11-2026 10:47

SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027

Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru

Politic Ex 06-11-2026 10:31

SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i