Kremlin: Testul cu racheta Burevestnik este menit să asigure securitatea Rusiei împotriva militarismului european
Kremlinul a declarat luni că recentul test al rachetei de croazieră cu rază lungă de acțiune și propulsie nucleară Burevestnik (Albatros) are drept scop garantarea securității Rusiei în fața militarismului european, informează EFE.
'Nu există nimic aici care ar putea sau ar trebui să tensioneze relațiile între Moscova și Washington (...) Asigurarea securității Rusiei este o chestiune de importanță vitală, în special în contextul stării de spirit militariste pe care o auzim acum în principal din partea europenilor', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov în conferința sa de presă zilnică.
'Europenii sunt efectiv într-o stare de isterie, rusofobie, agresivitate și belicozitate internă', susține Peskov, afirmând că 'în aceste condiții, Rusia trebuie să facă tot posibilul pentru a-și putea garanta propria securitate'.
'Rusia se dedică într-un mod consecvent asigurării propriei securități. În cadrul acestei misiuni își dezvoltă noi echipamente de armament, cum ar fi sistemul anunțat', a argumentat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat că acest test cu rachetă Burevestnik nu ar trebui să provoace o deteriorare a relațiilor cu SUA, care abia acum încep să se redreseze.
'Măsurile luate împotriva noastră complică acest proces (...) Dar, în orice caz, pornind de la propriile noastre interese, rămânem deschiși dialogului', a spus el, referindu-se la primele sancțiuni aprobate de președintele american Donald Trump în cel de-al doilea mandat prezidențial împotriva Rusiei.
Trump a declarat luni că testul respectiv a fost 'nepotrivit' și i-a cerut liderului rus Vladimir Putin să se concentreze pe încheierea războiului în Ucraina.
'Nu cred că este potrivit. Un război care ar fi trebuit să dureze o săptămână intră în curând în al patrulea an. Asta ar trebui să facă (Putin), în loc să testeze rachete', a afirmat președintele american.
Întrebat dacă SUA iau în considerare impunerea de noi sancțiuni după cele împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia, Lukoil și Rosneft, liderul american a răspuns: 'Veți afla'.
Comentariile lui Trump intervin la câteva ore după ce Moscova a anunțat testarea cu succes a unei rachete Burevestnik, care, potrivit Statului Major General al armatei ruse, a parcurs 14.000 de kilometri în aproape 15 ore de zbor pe 21 octombrie.
'Ei știu că avem un submarin nuclear, cel mai bun din lume, chiar în largul coastelor lor. Ei bine, acesta nu trebuie să parcurgă 8.000 de mile (circa 12.800 de kilometri)', a spus Donald Trump.
Rusia a decis să dezvolte rachete, după ce SUA s-au retras în 2001 din tratatul antirachetă, semnat de Moscova și Washington în plin Război Rece (1972), pentru a-și crea propriul scut antirachetă.
Săptămâna trecută, Putin a supervizat manevre ale forțelor nucleare ruse pe uscat, pe mare și în aer, imediat după ce Donald Trump a anunțat anularea summitului cu omologul său rus la Budapesta din cauza refuzului Moscovei de a înceta ostilitățile în Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ













