Donald Trump a co-semnat un acord de încetare a focului între Cambodgia și Thailanda
Președintele american Donald Trump a co-semnat duminică un acord de încetare a focului între Cambodgia și Thailanda, la scurt timp după sosirea sa în Malaezia, prima oprire a unui turneu asiatic în timpul căruia este programat să se întâlnească cu omologul său chinez Xi Jinping, relatează AFP.
Acordul a fost semnat la Kuala Lumpur de prim-ministrul cambodgian Hun Manet și de prim-ministrul thailandez Anutin Charnvirakul, precum și de președintele SUA.
Acesta din urmă se află într-o vizită de o zi în capitala Malaeziei pentru un summit al Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). El se va deplasa apoi în Japonia și Coreea de Sud.
Cambodgia și Thailanda au avut ciocniri la granița lor timp de cinci zile în iulie, luptele fiind între trupele terestre, artilerie și forțele aeriene. Acestea au lăsat cel puțin 43 de morți și au forțat evacuarea a peste 300.000 de civili.
Disputa de lungă durată vizează demarcarea anumitor părți ale frontierei lor.
Cele două țări din Asia de Sud-Est au ajuns la un acord de încetare a focului la sfârșitul lunii iulie, în special în urma unei intervenții a lui Donald Trump.
În drum spre Malaezia, Donald Trump a salutat un 'Mare Acord de Pace' despre care a spus că l-a 'negociat cu mândrie' între cele două țări.
Însă acordul semnat duminică este prezentat de Malaezia, care deține președinția rotativă a ASEAN și a jucat un rol important în negocieri, ca unul de încetare a focului, nu ca un unul de pace.
Ministrul malaezian de externe, Mohamad Hasan, care a urmărit îndeaproape discuțiile, a indicat sâmbătă că noul acord acoperă desfășurarea de observatori regionali în zonele de frontieră disputate.
'Dorim să nu mai existe încălcări ale armistițiului', a explicat el.
'Ambele țări trebuie să își retragă armele grele din zonele afectate și, în a doua etapă, să acționeze pentru eliminarea minelor' de-a lungul frontierei lor, a subliniat el.
Zeci de cambodgieni încă trăiesc în tabere improvizate după ce au fost evacuați din satele de frontieră pe care Thailanda le consideră parte a teritoriului său.
La rândul său, Thailanda a declarat că este pregătită să negocieze cu Cambodgia, cu condiția ca aceasta să își retragă armele grele din zonele de frontieră, să curețe aceste teritorii de mine, să ia măsuri mai dure împotriva rețelelor de fraudă online și să își mute cetățenii din zonele de frontieră revendicate de autoritățile thailandeze.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pasagerii zborului Flydubai au aterizat în Israel
Avionul cu pasagerii unui zbor Flydubai la bord, care fusese deviat în Arabia Saudită după o altercație între piloți, a aterizat miercuri seara la Tel-Aviv, potrivit imaginilor transmise de AFPTV. Conform aplicației de urmărire FlightRadar24 și așa cum a difuzat în direct Channel 12 israelian, aeronava a aterizat la Ben Gurio
Ambasadorul american la NATO dezminte reducerile masive de trupe în Europa
SUA nu se pregătesc să retragă între 25.000 și 40.000 de trupe de pe continentul european, a afirmat ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, dezmințind informații în acest sens apărute anterior în presă, relatează AFP. 'Aceste informații sunt false', a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe pe tema
CJUE: Reprezentanții statelor membre au numit un judecător în cadrul Curții de Justiție și doi judecători în cadrul Tribunalului
Reprezentanții guvernelor statelor membre au numit miercuri un judecător la Curtea de Justiție și doi judecători la Tribunal, indică un comunicat difuzat pe consilium.europa.eu. Danezul Niels Fenger a fost numit din nou în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție pentru un mandat desfășurat între 7 octombrie 2027 ș
Mark Rutte: Nu există nicio amenințare iminentă dinspre Rusia pentru teritoriul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o amenințare iminentă pentru teritoriul Alianței Nord-Atlantice și că evaluarea amenințării ruse este neschimbată față de acum trei săptămâni, trei luni sau un an, informează Reuters. ''Dacă Rusia ar vrea să acționeze împotriva Finlandei, o țară baltică
Sanchez i-a prezentat scuze lui Macron după ce Senatul țării sale nu a ratificat Tratatul franco-spaniol
Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a ''cerut scuze'' miercuri lui Emmanuel Macron după refuzul din ajun al Senatului spaniol de a ratifica tratatul de prietenie franco-spaniol, în plină vizită a președintelui francez la Madrid, transmite France Presse. ''Nu pot decât să mă scuz pentru acest vot'', a d
China: Xi pregătit 'să reprime cu hotărâre' forțele pro-independență din Taiwan
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat miercuri - în ajunul sărbătorii naționale - hotărârea să combată forțele în favoarea independenței Taiwanului, precum și ingerințele externe în afacerile insulei, relatează France Presse. Cu acest prilej, Xi a reafirmat obiectivul 'reunificării' Chinei continentale cu
Emmanuel Macron și Pedro Sanchez salută declarațiile premierului britanic despre o eventuală revenire a țării sale în UE
Președintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, în limba engleză, redeschiderea de către premierul britanic Andy Burnham a dezbaterii despre o eventuală revenire a Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, informează AFP și Reuters. ''Welcome back! Dacă britanicii vor să revină și dacă prim-ministrul merge &ic
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski anunță că a vizitat soldații de pe frontul de est
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că a vizitat soldații de pe frontul din estul țării, în zona orașului Liman, unde armata ucraineană efectuează o contraofensivă împotriva forțelor ruse, transmit AFP și Reuters. Fief al brigăzii naționaliste Azov, Liman se află în centrul luptelor de mai multe luni.
Eforturi în curs pentru transferul către o țară terță a sistemelor antiaeriene rusești din Turcia (Kremlinul)
Kremlinul a declarat miercuri că 'eforturi' sunt în curs de desfășurare între Moscova și Ankara privind posibilul transfer de către Turcia a sistemelor de apărare antirachete rusești către o țară terță, care ar trebui să fie un stat aliat al Rusiei, relatează AFP. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâm
Putin îi îndeamnă pe deputații aleși în Duma de Stat să 'facă totul pentru victorie' în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat (Camera Deputaților) cu un apel la adresa deputaților de a face totul pentru victorie în războiul cu Ucraina, ceea ce ar include creșterea cheltuielilor pentru apărare în noul buget, potrivit presei, transmite EFE. 'Sunteți chemați să
Flydubai: Un 'terorist' a încercat să prăbușească avionul, susține un ministru israelian
Aterizarea de urgență a unui avion Flydubai care se îndrepta spre Israel a fost cauzată de acțiunile unui 'terorist' care intenționa să prăbușească aeronava și să îi omoare pe cei aflați la bord, a susținut ministrul israelian al securității naționale, relatează AFP. Și Reuters a transmis, citând doi oficiali israelieni, că guvernul israelia
#Ucraina: Aproape 200.000 de cereri de despăgubiri primite pentru daunele cauzate de agresiunea rusă (Consiliul Europei)
Consiliul Europei a anunțat miercuri că Registrul daunei cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei (RD4U) a primit deja aproape 200.000 de cereri de despăgubire, informează AFP. Instituția cu sediul la Strasbourg, care a creat acest registru în 2023, a precizat într-un comunicat că structura este acum complet d
Irakienii sărbătoresc retragerea trupelor americane: 'Acum suntem stăpânii propriului nostru destin'
Străzile din Bagdad au devenit miercuri o mare scenă de sărbătoare în urma retragerii definitive a forțelor din coaliția internațională antijihadistă condusă de SUA, o misiune militară care a durat 12 ani și la capătul căreia Irakul preia controlul propriei sale securități, informează EFE. 'Am devenit stăpânii propriului nostru
Bulgaria: Parlamentul a adoptat o reformă care îi va proteja pe jurnaliști și pe activiști de procesele de intimidare
Parlamentul bulgar a adoptat definitiv miercuri o reformă menită să îi protejeze mai bine pe jurnaliști, pe activiști și pe alți participanți la dezbaterea publică împotriva proceselor de intimidare (SLAPP în limba engleză), transmite AFP. Aceste procese constau în inițierea de acțiuni în justiție, adesea pentru d
Rusia: Duma de Stat i-a primit cu ovații pe circa 50 de aleși care sunt veterani ai războiului din Ucraina
Moscova, 30 sep /Agerpres/ - Membrii Dumei de Stat a Federației Ruse (camera inferioară a parlamentului), i-au primit miercuri cu ovații pe veteranii războiului din Ucraina aleși în noul legislativ, în timpul primei sesiuni a celei de-a noua legislaturi, informează EFE. Președintele rus Vladimir Putin va ține un discurs în noul parlament mai târziu &i














