logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Abbas a desemnat un succesor 'în caz de vacantare' a postului de președinte al Autorității Palestiniene

Image

Președintele palestinian Mahmoud Abbas a emis un decret referitor la un plan de succesiune 'în caz de vacantare' a postului, a transmis duminică agenția WAFA, potrivit dpa.

Măsura deschide calea pentru asumarea temporară a puterii de către adjunctul lui Abbas, Hussein al-Sheikh, a indicat agenția palestiniană.

Potrivit decretului, al-Sheikh, în vârstă de 64 de ani, ar conduce Autoritatea Palestiniană pentru o perioadă de până la 90 de zile în cazul în care Abbas nu și-ar mai putea îndeplini atribuțiile.

În acest interval vor trebui organizate alegeri prezidențiale.

Aceleași prevederi s-ar aplica și în cazul demisiei Abbas, deși o astfel de decizie nu este așteptată în prezent.

Al-Sheikh, un apropiat al lui Abbas, a fost numit vicepreședinte după crearea acestui post în aprilie.

Abbas, 89 de ani, i-a succedat lui Yasser Arafat, fondatorul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), ca președinte în 2005 după câștigarea alegerilor din acel an - ultimul scrutin prezidențial desfășurat în teritoriile palestiniene.

Abbas și mișcarea sa, Fatah, sunt mai moderați decât mișcarea islamistă Hamas, care a preluat controlul în Fâșia Gaza în 2007, alungând Fatah.

Autoritatea Palestiniană, condusă de Abbas, exercită o autoguvernare limitată în părți ale Cisiordaniei ocupate de Israel, însă nu are nicio autoritate în ce privește deciziile militare ale Israelului sau expansiunea coloniilor evreiești în teritoriu, care continuă sub actualul guvern israelian.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: english.wafa.ps

Afisari: 560

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-06-2026 09:38

Peru/Alegeri prezidențiale: Rezultat incert după o competiție strânsă între Roberto Sanchez și Keiko Fujimori

Peru pare să repete scenariul ultimelor două alegeri prezidențiale, în care va conta fiecare vot, după ce proiecțiile dau un rezultat tehnic egal după a doua rundă a alegerilor prezidențiale, desfășurate duminică, care oferă un avantaj minim candidatului de stânga Roberto Sanchez (57 de ani) în fața contracandidatei de dreapta Keiko Fujimori (51 de ani), re

Politic Ex 08-06-2026 09:20

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar se vor percepe taxe de tranzit, declară ambasadorul Iranului la Moscova

Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar în condiții noi care vor fi stabilite de către Iran și Oman, inclusiv o taxă de tranzit, a declarat luni ambasadorul Iranului în Rusia, potrivit unor surse citate de Reuters. Războiul americano-israelian împotriva Iranului a redus în mare măsură tranzitul de petrol prin strâmtoare, pe un

Politic Ex 08-06-2026 09:14

Cel puțin 10 migranți și-au pierdut viața într-un naufragiu în largul Maltei

Cel puțin zece migranți au murit în naufragiul unei ambarcațiuni în largul Maltei, a anunțat duminică Garda de Coastă italiană, relatează AFP. 'Ambarcațiunea, care plecase de pe coasta Libiei (...), transporta aproximativ 60 de persoane. Conform ultimelor informații, o navă de pescuit aflată în zonă a salvat circa 48 de persoane', a d

Politic Ex 08-06-2026 08:38

Israelul declară că a descoperit o rețea de tuneluri sub fortăreața Beaufort în Liban

Armata israeliană a anunțat duminică descoperirea unei rețele de tuneluri aparținând grupării șiite Hezbollah sub fortăreața Beaufort, cucerită săptămâna trecută în cadrul operațiunilor sale împotriva acestei grupări susținute de Iran în sudul Libanului, a relatat France Presse. Situată la circa șase kilometri de la orașul israeli

Politic Ex 08-06-2026 08:27

Coreea de Sud: Președintele Lee Jae Myung face apel să nu se renunțe la denuclearizarea Coreei de Nord

Coreea de Sud nu trebuie să renunțe la denuclearizarea Coreei de de Nord, a declarat luni președintele Lee Jae Myung, în contextul în care președintele chinez Xi Jinping efectuează o vizită la Phenian, transmite AFP. 'Nu trebuie să renunțăm la obiectivul denuclearizării deoarece noi înșine nu ne putem dota cu arme nucleare' fără riscu

Politic Ex 08-06-2026 08:03

Un nou bombardament cu rachete iraniene asupra Israelului; explozii la Ierusalim

Armata israeliană a anunțat luni dimineață că au fost lansate rachete din Iran spre Israel, în timp ce jurnaliștii AFP au auzit cel puțin opt explozii la Ierusalim după ce a fost declanșată o alertă de raid aerian. 'Armata israeliană a identificat cu puțin timp în urmă rachete lansate din Iran spre teritoriul statului Israel. Sistemele de apăra

Politic Ex 08-06-2026 07:53

Xi Jinping a început o vizită în Coreea de Nord lăudând prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian

Președintele chinez Xi Jinping a ajuns luni în Coreea de Nord pentru o vizită de două zile, după ce a lăudat prietenia 'invincibilă' dintre Beijing și Phenian, relatează AFP. 'Îl primim cu căldură pe tovarășul Xi Jinping, secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist din China și președinte al Republicii Populare Chinez

Politic Ex 08-06-2026 05:49

Parisul, Londra și Berlinul susțin propunerea lui Zelenski pentru un 'dialog direct' între Rusia și #Ucraina

Liderii francez, german și britanic au susținut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un 'dialog direct' între Ucraina și Rusia, 'cu participarea activă a Statelor Unite și a Europei', la finalul unei întâlniri cu președintele ucrainean la Londra, notează AFP. Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au '

Politic Ex 08-06-2026 04:48

Armata israeliană anunță că a lovit 'ținte militare' în Iran

Armata israeliană a anunțat luni că a efectuat lovituri aeriene împotriva unor 'ținte militare' din vestul și centrul Iranului, după atacurile cu rachete lansate de Republica Islamică împotriva Israelului pentru prima dată de la instaurarea armistițiului în Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Forțele aeriene israeliene au lovit recen

Politic Ex 08-06-2026 03:14

Kosovo: Formațiunea premeirului Kurti câștigă alegerile legislative, dar este în scădere

Formațiunea premierului Albin Kurti, Vetevendosje (VV), la putere în Kosovo din 2021, a câștigat duminică noile alegeri legislative anticipate, care au fost larg boicotate de alegători, dar înregistrează un scor în scădere, fapt care nu îi permite să formeze singură următorul guvern, transmite AFP. Partid adept al unei politici so

Politic Ex 08-06-2026 02:01

Iran: Zborurile pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran suspendate până la noi ordine (presă iraniană)

Zborurile pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, unul dintre cele două principale din capitala iraniană, au fost suspendate după atacul Iranului împotriva Israelului pentru prima dată de la armistițiul din Orientul Mijlociu, a raportat duminică seară agenția de presă iraniană Mehr, citată de AFP. 'Autoritatea aviației civile a anunțat suspendarea p

Politic Ex 08-06-2026 01:17

VIDEO Legislative în Armenia: Pașinian în frunte, conform primelor rezultate parțiale

Partidul premierului armean Nikol Pașinian îi devansează clar pe oponenții săi, conform primelor rezultate încă foarte parțiale ale alegerilor legislative desfășurate duminică în Armenia, care au valoare de test în ceea ce privește sprijinul populației pentru reorientarea politicii Erevanului către Occident, notează AFP.

Politic Ex 08-06-2026 00:56

VIDEO Zelenski spune că i-a transmis lui Abramovici mesaje destinate lui Putin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un interviu acordat duminică postului Sky News, că s-a întâlnit la Kiev cu oligarhul rus Roman Abramovici și că i-a transmis mesaje destinate lui Vladimir Putin cu privire la război, notează AFP. Roman Abramovici, sancționat de Regatul Unit și de UE în urma invaz

Politic Ex 08-06-2026 00:22

Iran: Șeful diplomației a discutat cu omologii săi britanic, turc și cu mediatorul pakistanez

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a discutat duminică seară despre 'ultimele evoluții' din Orientul Mijlociu cu omologii săi din Regatul Unit și Turcia, precum și cu mediatorul pakistanez, potrivit ministerului său, notează AFP. Aceste discuții separate cu miniștrii de externe britanic și turc, Yvette Cooper și Hakan Fidan, p

Politic Ex 07-06-2026 23:57

Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului

Irakul a anunțat duminică seară închiderea temporară a spațiului său aerian, la fel ca și Siria parțial, în urma tirurilor de rachete iraniene asupra Israelului, notează AFP. Auto