logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Merz, Macron și Tusk și-au exprimat sprijinul pentru aderarea R. Moldova la UE și au promis solidaritate în fața Rusiei

Image

Cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk și-au exprimat miercuri, la Chișinău, sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană în timpul celebrărilor dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, promițând solidaritate în fața agresiunii ruse, relatează Reuters, AFP și EFE.



'Ușa Uniunii Europene este deschisă', a spus Merz într-o conferință de presă comună cu președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul polonez Donald Tusk și președinta moldoveană Maia Sandu, ai cărei aliați pro-europeni se confruntă cu o provocare dură la alegerile parlamentare de luna viitoare.



Cancelarul german a subliniat că statele europene vor continua să sprijine reformele aflate în derulare în Republica Moldova, astfel încât în lunile următoare să fie deschis primul capitol în negocierile de aderare la UE.

Merz a dat asigurări că UE va apăra libertatea și suveranitatea Republicii Moldova, întrucât 'știm bine cât de mult suferă Moldova din cauza războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei'.

'Acest război trebuie să se termine (...), dar nu cu orice preț', consideră cancelarul german, conform căruia președintele rus Vladimir Putin dorește ca Republica Moldova, la fel ca Ucraina, să revină în 'sfera de influență' a Rusiei.

Bruxellesul nu dorește 'capitularea Ucrainei', întrucât, dacă aceasta s-ar întâmpla, nu va face decât să-l ajute pe Putin să câștige timp pentru viitoare intervenții militare, a mai susținut cancelarul german.

Cei trei lideri europeni au promis cu toții sprijin tehnic și diplomatic pentru Chișinău în apărarea sa împotriva atacurilor hibride ruse, care s-au înmulțit dramatic de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina din 2022.

La rândul său, Macron a exprimat 'sprijinul ferm' al Franței pentru Republica Moldova și pentru candidatura sa la Uniunea Europeană, denunțând 'minciunile' Rusiei, în timpul acestei vizite simbolice la Chișinău.

'Propaganda Kremlinului ne spune că europenii doresc să prelungească războiul și că Uniunea Europeană oprimă popoarele. Acestea sunt minciuni. Spre deosebire de Rusia, Uniunea Europeană nu amenință pe nimeni și respectă suveranitatea fiecăruia', a declarat președintele francez în aceeași conferință de presă.

Uniunea Europeană 'este o uniune a prosperității și păcii. Nu este, în absolut, ca Uniunea Sovietică', a indicat Macron.

Adresându-se gazdei sale, președinta pro-europeană Maia Sandu, președintele francez a insistat că UE 'este o comunitate a valorilor' democratice și a drepturilor omului.

Așadar, 'cetățenii Republicii Moldova au înțeles că aderarea la UE reprezintă o oportunitate istorică pentru viitorul țării lor, o oportunitate pentru prosperitate și pentru securitate', care va conduce la modernizarea infrastructurilor și a economiei și va deschide acestei țări o piață cu 450 de milioane de consumatori, a spus în continuare Macron.

De partea sa, premierul polonez Donald Tusk a descris drept un 'miracol' ceea ce a realizat Republica Moldova în ultimii ani. Totuși, amintind de experiența Poloniei, care a trebuit să aștepte destrămarea Uniunii Sovietice pentru a fi liberă, el i-a cerut președintei Maia Sandu să aibă răbdare.

Cei trei lideri europeni veniți acum la Chișinău vor participa în cursul serii la celebrările ocazionate de Ziua Independenței Republicii Moldova și se vor adresa mulțimii adunate la un mega-concert.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș), editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1286

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-10-2026 12:28

Principalul strateg militar al Statelor Unite a fost destituit (presă)

Principalul strateg militar al Statelor Unite, Brett Sylvia, a fost destituit, într-o remaniere surpriză, informează miercuri revista The Atlantic, în contextul în care președintele american Donald Trump pare să se pregătească să reia atacurile împotriva Iranului, relatează joi AFP. Generalul-locotenent Brett Sylvia a f

Politic Ex 29-10-2026 12:00

#Ucraina: Operațiuni de deminare la Oleșki pentru evacuarea rezidenților în urma armistițiului local

Kremlinul se așteaptă ca joi sau vineri să înceapă evacuarea civililor din orașul ucrainean Oleșki și furnizarea de ajutor umanitar celor care aleg să rămână acolo, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în timp ce Ministerul rus al Apărării afirmă că desfășoară operațiuni de deminare a căilor de acces î

Politic Ex 29-10-2026 11:45

Estonia va construi aproximativ 150 de buncăre la granița cu Rusia, inclusiv pe terenuri private

Estonia intenționează să construiască aproximativ 150 de buncăre în regiunea de frontieră Ida-Viru, inclusiv pe terenuri private, în cadrul Liniei de Apărare Baltice, dezvoltată împreună cu Letonia și Lituania, relatează postul public estonian ERR, citat de MOLDPRES. Potrivit ministrului estonian al apărării, Martin Herem, ap

Politic Ex 29-10-2026 11:41

Datele a circa 750.000 de cetățeni din Republica Moldova ar fi fost extrase în urma unui atac cibernetic

Aproximativ 750.000 de numere de identificare de stat (IDNP) ar fi fost vizate de extrageri neautorizate de date în urma unui atac cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din Republica Moldova, a anunțat miercuri Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică /STISC/. În acest context, Parlamentul va organiza, pe 4 noiembrie, audieri cu uș

Politic Ex 29-10-2026 11:16

Trump spune că Epstein era un prieten al democraților, după ce aceștia au redactat un raport care-l incriminează

Președintele american Donald Trump s-a delimitat miercuri din nou de Jeffrey Epstein, miliardarul care trafica sexual femei pentru membri ai elitelor politice și de afaceri pe care-i găzduia la petreceri pe insula sa privată, afirmând despre acesta din urmă că era un 'prieten al democraților', relatează agenția EFE. Vorbind &icir

Politic Ex 29-10-2026 11:11

Israel: Ministrul securității naționale, Itamar Ben Gvir, cere arestarea liderilor partidelor arabe

Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, a cerut joi arestarea liderilor partidelor arabe, acuzați că au primit sprijin extern, după rezultatul lor istoric în alegerile parlamentare, relatează AFP. 'Shin Bet (serviciul de securitate internă) trebuie să-i aresteze în această dimineață pe

Politic Ex 29-10-2026 11:02

Franța, criticată de Consiliul Europei pentru centrele de retenție, 'adevărate butoaie cu pulbere'

Consiliul Europei a îndemnat Franța să ia 'măsuri urgente' pentru a îmbunătăți condițiile din centrele sale de retenție și a preveni violențele în aceste locuri unde sunt ținuți migranți fără acte, transmite AFP, citând un raport publicat joi. Raportul a fost redactat în urma unei vizite efectuate în

Politic Ex 29-10-2026 10:17

JD Vance i-a adresat o scrisoare liderului celui mai înalt organism de securitate din Iran

Vicepreședintele american JD Vance i-a adresat o scrisoare secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaei, în încercarea de a relua negocierile cu Teheranul și de a evita noi atacuri americane, a relatat miercuri Wall Street Journal, informează joi AFP. Cotidianul american a explicat că 'JD V

Politic Ex 29-10-2026 10:16

Alegeri în Israel: Poliția consideră neîntemeiată acuzația lui Netanyahu că partidele arabe ar fi 'furat alegerile'

Poliția israeliană a respins acuzația formulată de Likud, partidul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu, că partidele arabo-israeliene ar fi 'furat alegerile' desfășurate marți, relatează joi publicațiile Times of Israel și Ynet, preluate de agenția EFE. 'Nu există probe care să o susțină. Ziua electorală a decurs cu foarte

Politic Ex 29-10-2026 10:07

UE și Canada pledează pentru o 'asociere tot mai strânsă', dar renunță la ideea de 'membru asociat' (proiect)

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină 'membru asociat' al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa. În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat

Politic Ex 29-10-2026 09:45

Președintele Macron acuză un 'rasism ambiental' în societatea franceză

Președintele francez Emmanuel Macron a criticat miercuri ceea ce a descris drept o normalizare în creștere a discursului rasist și antisemit în Franța, acuzând că alimentează acest climat partidul de extremă-dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National - RN) și cel de extremă-stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise - LFI), relatează

Politic Ex 29-10-2026 09:29

Senatorul Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite, se declară 'liderul' Braziliei

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite după ce a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că este adevăratul 'lider' al Braziliei, denunțând o 'fraudă electorală', în prima sa declarație publică după ce a fugit din ța

Politic Ex 29-10-2026 08:53

Rusia anunță că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către regiunea Moscovei, în cea de-a doua zi a summitului Rusia-Africa care se desfășoară în capitala rusă, relatează AFP. 'În intervalul 28 octombrie, ora 20:30, până pe 29 octombrie, ora 07:00, 613 drone au fost îndrept

Politic Ex 29-10-2026 08:29

Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acțiune către Marea Japoniei, a anunțat joi Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), la mai puțin de o săptămână după ce Seulul a propus Phenianului discuții militare cu privire la linia de demarcație dintre cele două țări, relatează AFP și dpa. JCS a declarat că forțe

Politic Ex 28-10-2026 20:49

EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia

Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.