#Ucraina s-ar putea retrage din Kursk, estimează experți militari în urma evoluțiilor pe acel front
Armata ucraineană continuă să piardă teren în regiunea rusă Kursk, sub presiunea tot mai puternică a ofensivei dezvoltate de trupele ruse susținute și de soldați nord-coreeni, și se apropie de punctul în care s-ar putea vedea nevoită să se retragă complet din acea regiune, în ciuda speranțelor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a păstra o monedă de schimb în ipotetice negocieri cu Rusia, relatează marți agenția EFE.
Armata rusă a reușit să recupereze încă aproximativ 200 de kilometri pătrați, adică jumătate din teritoriul pe care trupele ucrainene îl mai controlau în urmă cu o săptămână în provincia rusă de graniță Kursk. Armata ucraineană a ocupat inițial circa 1.300 de kilometri pătrați în ofensiva lansată peste graniță în august anul trecut, când a încercat să avanseze până la centrala nucleară rusă Kursk, dar înaintarea i-a fost oprită după ce reușise să ia prin surprindere armata rusă care nu se aștepta la o asemenea operațiune.
De atunci, acțiunile contraofensive rusești au diminuat treptat teritoriul aflat sub control ucrainean în această provincie, iar progresele trupelor ruse s-au accentuat începând de luna trecută, mai ales după ce președintele american Donald Trump a sistat transferul de informații militare către Ucraina.
În urma ultimelor evoluții de pe frontul din Kursk, decizia de retragere a trupelor ucrainene de acolo ar putea fi luată în câteva ore sau zile, crede Oleksi Melnik, de la Centrul Razumkov din Ucraina. 'Având în vedere echilibrul de forțe și dificultățile logistice, comandamentul ucrainean trebuie să decidă fie să trimită întăriri semnificative pentru a păstra o zonă relativ mică, fie să retragă de urgență trupele în mod organizat la granița regiunii Sumî', explică acest analist.
După ce la sfârșitul săptămânii trecute o grupare importantă de trupe ucrainene era aproape încercuită în Kursk, comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a susținut luni că acest pericol a fost între timp îndepărtat și că vor fi trimise întăriri pe frontul din Kursk, recunoscând însă că trupele ucrainene 'manevrează către poziții mai avantajoase', exprimare ce semnalează o retragere.
Probabil că Rusia a avut în vedere această nouă contraofensivă înaintea discuțiilor dintre Ucraina și SUA care au loc marți în Arabia Saudită și de asemenea încearcă să obțină o victorie majoră înainte de parada de Ziua Victoriei din 9 mai, consideră analistul militar ucrainean Oleksandr Kovalenko. Acesta estimează că lipsa controlului total asupra provinciei Kursk slăbește poziția de negociere a Rusiei, făcând-o incapabilă să emită ultimatumuri. Prin urmare, mai crede Kovalenko, recucerirea regiunii este în prezent cea mai importantă sarcină politică a Rusiei, în timp ce Ucraina va încerca probabil să păstreze acolo un teritoriu cât de mic, ca posibilă monedă de schimb.
Pe lângă faptul că progresele reușite de armata rusă în Kursk coincid cu decizia SUA de a înceta să mai ajute Ucraina cu informații militare utile pe câmpul de luptă, armata ucraineană nici nu a reușit să reacționeze în timp util la amenințarea pe care dronele rusești o reprezintă de săptămâni pentru logistica sa din Kursk și regiunea ucraineană Sumî învecinată, notează la rândul său corespondentului militar Iuri Butusov.
În opinia acestuia, comandamentul ucrainean ar trebui acum să se concentreze mai degrabă pe maximizarea victimelor inamice și pe salvarea vieților soldaților ucraineni, decât pe menținerea controlului asupra unui teritoriu din motive politice, însă decizia finală îi revine președintelui Volodimir Zelenski.
În acest timp, trupele ruse se apropie tot mult de recucerirea localității Sudja, un oraș cheie din Kursk căzut sub control ucrainean și unde acum armata rusă atacă din mai multe direcții, dinspre vest, nord și sud, după ce săptămâna trecută cel puțin o sută de soldați ruși au încercat să se infiltreze într-un mod ingenios în acest oraș prin gazoductul Progres.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a









