logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Trump 2.0/ Donald Trump și membri ai familiei sale au ajuns la Washington înaintea ceremoniei de inaugurare

Image

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a sosit sâmbătă la Washington, dând startul ceremoniilor de inaugurare, care au fost afectate de temperaturile scăzute prognozate pentru luni, astfel încât depunerea jurământului va avea loc în interiorul, și nu pe treptele Capitoliului, transmite EFE.

Liderul republican, însoțit de soția sa, Melania, și de fiul său Barron, a aterizat după ora locală 19:00 (00:00 GMT duminică) pe aeroportul Dulles din statul Virginia, în apropiere de capitala federală, după ce a plecat din West Palm Beach, Florida, statul care a fost reședința sa obișnuită în ultimii patru ani.

Trump și Melania au coborât împreună scările avionului, în timp ce blițurile fotografilor luminau scena în mijlocul întunericului. Președintele ales i-a salutat scurt pe jurnaliștii care i-au adresat întrebări și a ridicat pumnul drept în semn de victorie.

Pentru inaugurare au sosit, de asemenea, la Washington și unii dintre copiii președintelui ales, precum Ivanka, însoțită de soțul ei, Jared Kushner, și Eric, cu soția sa, Lara.

Sâmbătă, Trump a declarat că nu regretă că depunerea jurământului va avea loc în rotonda Capitoliului, și nu pe treptele aceleiași clădiri. În aceeași ordine de idei, parada la care el va participa după depunerea jurământului, va avea loc în Capital One Arena.

''A existat o prognoză foarte proastă în ceea ce privește vremea rece și ar fi fost periculos pentru o mulțime de oameni /.../ Cred că am luat decizia corectă. Ne vom simți foarte bine acum'', a spus el într-un interviu acordat NBC News.

Cuplul prezidențial petrece noaptea la Blair House, reședința oficială pentru oaspeții președintelui SUA, situată vizavi de Casa Albă și frecventată de mulți lideri străini în timpul vizitelor oficiale.

Duminică la Capital One Arena va avea loc primul miting de masă (MAGA, Make America Great Again) al președintelui ales, supranumit al 'victoriei', la care sunt așteptați să ia cuvântul vicepreședintele său, JD Vance, dar și magnatul Elon Musk, care s-a erijat în adevărata sa mână dreaptă, și personalități precum legenda luptelor Hulk Hogan.

Trump va prelua funcția în condițiile în care popularitatea predecesorului său, Joe Biden, este la un minim istoric. Potrivit unui sondaj realizat vineri de The Wall Street Journal, doar 36% dintre cei intervievați aprobă activitatea sa din ultimii patru ani, scrie EFE.

Republicanul își va începe cel de-al doilea mandat cu opinii amestecate cu privire la ceea ce se așteaptă de la el: în timp ce 53% doresc ca acesta să facă schimbări semnificative imediat ce este instalat, 60% se opun unora dintre promisiunile sale cheie, cum ar fi desființarea Departamentului Educației. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

* Citeşte şi:

Trump 2.0/ Steagurile de la Capitoliul SUA urmează să fie înălțate în ziua învestirii lui Donald Trump

Trump 2.0/ Washingtonul se pregătește pentru învestirea lui Trump cu garduri demne de o fortăreață și forțe suplimentare de poliție

Trump 2.0/ Principalele momente ale ceremoniei de învestitură a lui Donald Trump 

Afisari: 774

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 01-11-2026 20:22

Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri citate de AFP)

Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP. Cu un rezultat între 50,7 și 52,5% potrivit acestor sondaje, ea îl devansea

Politic Ex 01-11-2026 20:05

SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral

Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison

Politic Ex 01-11-2026 19:31

Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție

Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,

Politic Ex 01-11-2026 18:26

Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)

Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '

Politic Ex 01-11-2026 16:57

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți

O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire

Politic Ex 01-11-2026 16:25

UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)

Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri

Politic Ex 01-11-2026 13:35

Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina

China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic

Politic Ex 01-11-2026 13:06

Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'

Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome

Politic Ex 01-11-2026 12:05

Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber

Politic Ex 01-11-2026 11:07

Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție

Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție

Politic Ex 01-11-2026 09:36

Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră

Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A

Politic Ex 01-11-2026 08:40

Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă

O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at

Politic Ex 01-11-2026 08:21

Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu

Politic Ex 31-10-2026 21:45

Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere

Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care

Politic Ex 31-10-2026 21:35

Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori

Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î