Ambasadorul Andrei Muraru: Includerea României în Visa Waiver, un formidabil gest de prietenie din partea SUA
Includerea României în Programul Visa Waiver, este văzută în România ca un formidabil gest de prietenie din partea Statelor Unite, un gest care vine sa întărească angajamentul nostru comun pentru securitate și prosperitate transatlantică, a declarat ambasadorul Romaniei la Washington, Andrei Muraru, în cadrul ceremoniei organizate vineri în acest scop la sediul Departamentului american pentru Securitate Internă.
'În numele țării mele, al instituțiilor din România și al tuturor celor care au crezut în acest vis, salutăm reușita de astăzi și modul exemplar în care echipele noastre au făcut ca el să devină realitate', a spus Muraru, citat într-un comunicat publicat sâmbătă pe pagina de Facebook a ambasadei.
În cadrul ceremoniei, la care au participat reprezentanții Departamentelor pentru Securitate Internă și de Stat și ai Ambasadei României la Washington, secretarul pentru securitate internă Alejandro Mayorkas a felicitat România pentru acest parcurs reușit și a apreciat consecvența și efortul remarcabil al părții române de a performa la standardele înalte prevăzute de programul american.
'Modul în care am lucrat împreună cu colegii noștri români a devenit un model pentru parteneriatele pe care le vom stabili în viitor în cadrul programului Visa Waiver. Intrarea României în program este în avantajul ambelor țări și suntem foarte mândri de succesul acestui efort', a spus el, citat în comunicat.
Constatând îndeplinirea completă a condițiilor prevăzute de legislația SUA, autoritățile americane au acordat României statutul privilegiat de țară participantă la programul american Visa Waiver, urmând ca de la 31 martie 2025 cetățenii români să poată călători în Statele Unite printr-o procedură simplificată, fără necesitatea de a deține o viză.
Călătoriile în Statele Unite se vor face în baza unei autorizații electronice (denumita ESTA). Acest regim se aplică tuturor călătoriilor în scop turistic sau de afaceri, a căror durata nu depășește 90 de zile. Până la operaționalizarea acestui sistem - la 31 martie 2025, autoritățile americane și române vor comunica publicului din România toate detaliile privind solicitarea și obținerea autorizației ESTA și toate condițiile pentru realizarea călătoriilor fără viză conform noului regim.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump susține că liderul nord-coreean i-a răspuns pozitiv deschiderii la dialog
Președintele american Donald Trump a susținut luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a răspuns în mod pozitiv unei inițiative de dialog, după ce liderul de la Casa Albă a ordonat armatei americane să reducă anvergura exercițiilor militare comune cu Coreea de Sud, relatează agențiile Reuters și EFE. Întrebat de presă la Casa Alb
Regele Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani, spitalizat și în 'concediu medical' două săptămâni
Regele Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani, a fost internat luni în spital și va fi în concediu medical două săptămâni, a anunțat Palatul Regal de la Oslo, potrivit AFP. Cel mai vârstnic suveran din Europa, regele Norvegiei suferă de anemie hemolitică, o boală a sângelui în care globulele
Maia Sandu: Expulzarea ambasadorului rus nu va opri incursiunea dronelor care pătrund ilegal în Republica Moldova
Expulzarea ambasadorului agreat al Rusiei, Oleg Ozerov, nu ar stopa incursiunile dronelor care survolează ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, a declarat luni președinta R.Moldova, Maia Sandu, pentru Radio Moldova, remarcând că o parte dintre drone ajung din întâmplare pe teritoriul republicii, în timp ce altele sunt trimise intenționa
Planul lui Trump pentru Gaza: Discuțiile emisarului Kushner cu Israel și Hamas s-au încheiat fără progrese
Emisarul special și ginerele președintelui american Donald Trump, Jared Kushner, a încheiat luni două zile de întâlniri cu liderii israelieni și cu gruparea palestiniană Hamas menite să scoată din impas planul președintelui SUA pentru Fâșia Gaza, dar nu sunt semne ale vreunui progres iminent, în timp ce ambele părți continuă să-și apere
Atena consideră 'ilegală' înființarea a două parcuri marine turcești
Ministerul elen de Externe consideră 'ilegală' crearea a două parcuri marine de către Turcia în măsura în care acestea 'ocupă ape internaționale' și 'se extind pe platoul continental grec', potrivit unui comunicat publicat luni, informează AFP. Turcia a anunțat luni crearea a două arii marine protejate &icir
Volodimir Zelenski declară că armata ucraineană va continua atacurile în pronfunzimea teritoriului rus și în septembrie
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni că forțele armatei sale vor continua și în septembrie atacurile cu rază lungă de acțiune în profunzimea teritoriului Rusiei, care a suferit pagube economice importante în ultimele săptămâni, relatează EFE. În cadrul unei întâlniri a lui Zelensk
Rusia: Curtea Supremă a respins recursul partidului Iabloko față de excluderea din alegeri
Curtea Supremă a Rusiei a respins luni recursul depus de partidul de opoziție liberal pro-occidental Iabloko - singurul partid care se opune continuării războiului în Ucraina - împotriva excluderii sale din alegerile parlamentare care vor avea loc în septembrie, relatează agențiile EFE și dpa. Aceeași instanță hotărâse
Curtea Supremă a SUA respinge un nou apel al lui Trump împotriva despăgubirilor pentru jurnalista Carroll
Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni pentru a doua oară un apel al președintelui Donald Trump împotriva despăgubirilor de cinci milioane de dolari pe care a fost condamnat să i le plătească fostei editorialiste E. Jean Carroll pentru abuz sexual și calomnie, informează Reuters. Judecătorii au refuzat să își reconsidere de
Lavrov, indignat că ambasadorul Japoniei la Moscova a ignorat convocarea la MAE rus
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a denunțat luni faptul că ambasadorul Japoniei la Moscova nu a găsit timp, deocamdată, să răspundă convocării la Ministerul rus de Externe pentru a aborda conflictul diplomatic provocat de prima vizită a președintelui Vladimir Putin în Insulele Kurile, revendicate de Japonia, relatează EFE. La Amba
Iranul amenință că în câteva săptămâni trece la ofensivă militară dacă SUA nu aplică acordul din iunie
Iranul va escalada tensiunile în Strâmtoarea Ormuz și dincolo de aceasta și va lansa un atac dacă Statele Unite nu revin în câteva săptămâni la aplicarea deplină a acordului de pace provizoriu semnat în luna iunie, a declarat luni pentru Reuters un înalt oficial iranian. Respectivul acord, semnat pe 17
Reducerea exercițiilor militare cu Coreea de Sud: un lider democrat denunță 'decizia stupidă' a lui Donald Trump
Decizia președintelui american Donald Trump de a reduce în mod 'considerabil' amploarea exercițiilor militare comune între SUA și Coreea de Sud este 'stupidă și incoerentă', a denunțat luni senatorul american Jack Reed, principalul reprezentant democrat în Comisia pentru forțele armate, relatează France Presse.
Regatul Unit: Partidul Reform UK propune ca străinii să nu mai primească ajutoare sociale
Partidul britanic Reform UK, condus de politicianul de extremă-dreapta Nigel Farage, dorește să excludă străinii, inclusiv cetățenii Uniunii Europene rezidenți legal în Regatul Unit, de la ajutoare sociale dacă va ajunge la putere, a confirmat luni un purtător de cuvânt al partidului, relatează agenția EFE. Printr-un astfel de plan
Donald Trump amenință să bombardeze Omanul dacă va obstrucționa încheierea unui acord asupra Strâmtorii Ormuz
Președintele american Donald Trump a amenințat luni să bombardeze Omanul dacă această țară ar 'sta în calea' unui acord asupra Strâmtorii Ormuz, Muscat și Teheranul desfășurând de câteva săptămâni discuții fără participarea Washingtonului cu privire la această rută maritimă strategică, relatează AFP. '
Președintele Libanului a ratificat abolirea pedepsei cu moartea
Președintele libanez Joseph Aoun a ratificat luni legea de abolire a pedepsei cu moartea, votată săptămâna trecută de parlamentul de la Beirut, Libanul devenind astfel prima țară din Orientul Mijlociu și Africa de Nord care scoate această pedeapsă din codul penal, relatează agenția EFE. Pe 11 august, Camera Reprezentanților din Liban a a
Poliția rusă a reținut un cetățean german pentru că a donat 10 dolari fondului lui Navalnîi
Poliția rusă a reținut luni un cetățean german suspectat că a donat 900 de ruble, adică aproape 10 dolari, Fondului de luptă împotriva corupției al defunctului lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, informează EFE, citând surse oficiale. Conform unui comunicat al Ministerului de Interne rus, cetățeanul german a fost rețin














