logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Industria de apărare europeană: Parisul nu va ceda 'nimic' în negocierile cu Bruxelles-ul

Image

Franţa nu va ceda "nimic" în negocierile din cadrul Uniunii Europene privind instituirea unui sprijin financiar pentru industria de apărare europeană, a avertizat marţi ministrul apărării francez, Sebastien Lecornu, citat de AFP.

"Rolul Comisiei Europene este - şi trebuie să fie- să susţină în mod accelerat şi simplificat dezvoltarea industriilor de apărare europene şi nu să se substituie statelor membre generând complexităţi sau constrângeri suplimentare", a apreciat ministrul într-o ceremonie la Domul Invalizilor din Paris.

"Trebuie să promovăm o agendă de simplificare a procedurilor europene şi să apărăm pas cu pas agenda Versailles", adoptată în 2022 şi care prevede întărirea capacităţilor europene de apărare.

"Este întreaga miză a negocierilor în curs cu privire la Edip (acronimul englez pentru Programul european pentru industria de apărare), în privinţa căruia nu vom ceda nimic. Şi în acest caz, este mai bine să nu faci nimic decât să faci rău", a avertizat el.

Edip, în prezent în negociere, prevede un buget de 1,5 miliarde de euro pentru perioada 2025-2027 pentru a favoriza achiziţionarea de echipamente militare europene mai degrabă decât importurile.

Parisul insistă ca 65% din componentele unui material militar să fie de fabricaţie europeană şi ca autoritatea de concepţie să fie europeană pentru a putea beneficia de o finanţare din partea UE.

Cu titlu de exemplu, liniile de producţie instalate în Europa pentru echipamente americane nu vor putea beneficia de astfel de finanţări.

"Agenda europeană de susţinere a industriei de apărare este utilă, dar nu trebuie să ducă la cheltuirea banilor contribuabililor europeni pentru a produce sub licenţă echipamente americane", a explicat ministrul francez.

"Dacă acest lucru poate da unora iluzia unei autonomii europene, aceasta ne-ar pune înainte de toate la cheremul unui reviriment strategic al aliatului nostru american", a afirmat el, cu câteva zile înainte de începerea celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump ca preşedinte al SUA.

În afară de această sumă, limitată la 1,5 miliarde de euro prevăzută pentru trei ani, miza este ridicată, afirmă o sursă franceză apropiată de dosar, potrivit căreia "Edip este matricea care structurează organizarea apărării europene în următorii 30 de ani". AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 2864

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-11-2026 13:23

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'

Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și

Politic Ex 08-11-2026 12:56

Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova

Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ

Politic Ex 08-11-2026 12:11

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.

Politic Ex 08-11-2026 11:51

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă

Politic Ex 08-11-2026 11:28

Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec

Politic Ex 08-11-2026 11:01

Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie

Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim

Politic Ex 08-11-2026 10:45

Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)

Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din

Politic Ex 08-11-2026 09:22

Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent

Politic Ex 08-11-2026 08:47

Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)

Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir

Politic Ex 08-11-2026 08:37

Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia

Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.

Politic Ex 07-11-2026 21:50

Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția

Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ

Politic Ex 07-11-2026 21:31

Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)

Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters

Politic Ex 07-11-2026 21:05

UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '

Politic Ex 07-11-2026 19:44

VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani

Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a