logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Secretarul de stat american a discutat cu omologul egiptean despre stadiul negocierilor pentru un armistiţiu în Gaza

Imagine din galeria Agerpres

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a discutat la telefon cu omologul său egiptean, Badr Abdelaty, despre stadiul negocierilor pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, precum şi despre tranziţia din Siria după răsturnarea regimului preşedintelui Bashar al-Assad, conform unui comunicat al ministerului egiptean de externe dat publicităţii duminică, transmite EFE.

"Au discutat despre situaţia din Gaza, iar Abdelaty a subliniat necesitatea intensificării eforturilor regionale şi internaţionale pentru a ajunge la o încetare imediată a focului şi a garanta intrarea ajutorului umanitar în Fâşie", conform sursei citate.

În comunicat se menţionează că ministrul egiptean, a cărui ţară mediază alături de Qatar şi SUA eforturile de convenire a unui acord, "a subliniat necesitatea ca Israelul să oprească politica agresivă faţă de poporul palestinian şi a respins atacurile sistematice împotriva infrastructurii sanitare şi a spitalelor din Fâşia Gaza".

Această conversaţie telefonică a avut loc în timp ce negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza între Israel şi Hamas continuă în capitala Qatarului, Doha.

O sursă egipteană familiarizată cu stadiul discuţiilor şi o altă sursă din Hamas au declarat sâmbătă pentru EFE că în aceste discuţii, în care trebuie convenit schimbul de ostatici israelieni cu prizonieri palestinieni din închisorile israeliene, "există progrese, dar există diferenţe între părţi şi nu există niciun progres semnificativ care să conducă la un acord".

Pe de altă parte, Blinken şi Abdelaty "au discutat despre cele mai recente evoluţii din Siria", iar ministrul egiptean "a reafirmat sprijinul Egiptului pentru poporul sirian şi a subliniat necesitatea ca procesul de tranziţie politică din Siria să fie cuprinzător şi fără dictate externe".

Obiectivul este ca acest proces "să contribuie la realizarea securităţii şi stabilităţii în Siria şi să garanteze unitatea statului sirian şi integritatea teritoriilor sale" după căderea regimului preşedintelui Bashar al-Assad pe 8 decembrie.

Noua administraţie de la Damasc a obţinut sprijinul Uniunii Europene şi al altor ţări occidentale şi continuă să caute sprijin şi să îşi consolideze poziţia faţă de unele ţări din Orientul Mijlociu, inclusiv Egipt, care se apropie cu prudenţă de noua Sirie guvernată de islamişti. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 150

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 17-09-2026 04:04

Bolivia și Paraguay ajung la un acord asupra frontierei lor după 88 de ani de negocieri

Bolivia și Paraguay au oficializat miercuri, la La Paz, traseul frontierei lor comune după 88 de ani de negocieri, a anunțat Ministerul bolivian de Externe, relatează AFP. Cele două țări s-au înfruntat între 1932 și 1935 pentru regiunea aridă din nordul Gran Chaco, un conflict care a făcut între 80.000 și 100.000 de morți și

Politic Ex 17-09-2026 03:20

#Ucraina: Explozii puternice auzite la Kiev (jurnalist AFP)

Explozii puternice au răsunat în primele ore ale zilei de joi la Kiev, în timpul unei alerte de rachete declanșate de autorități, potrivit unui jurnalist al AFP aflat în capitala ucraineană. Acest jurnalist a auzit în jur de zece explozii puternice, în timp ce administrația militară a Kievului declanșase o 'al

Politic Ex 17-09-2026 02:51

UPDATE SUA: Congresul adoptă un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Deputații americani au aprobat miercuri noi sancțiuni împotriva Rusiei și a aliaților săi pentru rolul lor în războiul împotriva Ucrainei, un text deja adoptat de Senat și susținut de președintele SUA, Donald Trump, notează AFP. Acest proiect de lege, care prevede pentru prima dată acțiuni ale părții americane împotriva

Politic Ex 17-09-2026 02:33

Trump amenință să oprească schimburile comerciale cu UE din cauza proiectului său de asociere cu Canada

Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri că va întrerupe schimburile comerciale cu Uniunea Europeană, ca reacție la proiectul acesteia de a face din Canada primul stat membru as

Politic Ex 17-09-2026 00:50

Un afgan acuzat de atentatul de la aeroportul din Kabul, condamnat la 20 de ani de închisoare în Statele Unite

Un afgan găsit vinovat de susținerea grupării Statul Islamic (SI), care a revendicat atentatul de la aeroportul din Kabul în 2021, a fost condamnat miercuri de justiția americană la 20 de ani de închisoare, transmite AFP. Mohammad Sharifullah fusese găsit vinovat în aprilie de 'susținerea materială a unei organizații tero

Politic Ex 16-09-2026 23:45

Israelul și Marocul vor deschide ambasade în țările lor respective (diplomația israeliană)

Israel și Marocul vor deschide ambasade în țările lor respective, a anunțat miercuri Ministerul israelian de Externe, după o întâlnire la New York între cei doi șefi ai diplomației, sub egida Statelor Unite, transmite AFP. Marocul și Israelul și-au normalizat relațiile diplomatice în decembrie 2020 în cadrul

Politic Ex 16-09-2026 22:07

R. Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:' Este un semnal politic important' (oficial moldovean)

Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor foi de parcurs pentru țările candidate care avansează rapid în procesul de aderare la Uniunea Europeană. 'Este un semnal politic important, care arată că eforturile țăr

Politic Ex 16-09-2026 21:46

SUA retrage Venezuela de pe lista țărilor implicate în traficul de droguri și ar putea proceda identic cu Columbia (Trump)

SUA au retras Venezuela de pe lista țărilor care nu au reușit să combată în mod evident traficul ilegal de droguri, pentru prima dată în mai bine de 20 de ani, a afirmat miercuri președintele american Donald Trump într-o declarație, adăugând că ar putea lua în considerare și retragerea țării vecine, Columbia, informează Reuters.

Politic Ex 16-09-2026 21:07

Rebelii houthi afirmă că ar fi doborât un avion de vânătoare saudit

Rebelii houthi pro-iranieni din Yemen au afirmat miercuri că ar fi doborât un avion de vânătoare saudit, acuzând Riadul că ar fi efectuat sute de lovituri aeriene asupra țării lor, relatează AFP. Combatanții antiguvernamentali au reușit 'să doboare un avion de vânătoare saudit de tipul F-15, în timp ce acesta

Politic Ex 16-09-2026 19:45

Italia a decis să elimine taxa auto pentru majoritatea vehiculelor mici și mijlocii, anunță Meloni

Italia a decis să elimine taxa auto pentru 14,5 milioane de autoturisme și motociclete, a anunțat miercuri premierul Giorgia Meloni, o măsură care ar urma să coste bugetul de stat - deja sub presiune - peste 2 miliarde de euro, relatează Reuters și ANSA. Decizia vine în contextul în care guvernul caută modalități de a-și spori popularitatea î

Politic Ex 16-09-2026 19:40

Premierul britanic îi dă asigurări șefului NATO cu privire la angajamentul Londrei față de Alianță

Premierul britanic, Andy Burnham, i-a dat miercuri asigurări secretarului general al NATO, Mark Rutte, cu privire la angajamentul Regatului Unit față de Alianța Nord-Atlantică, în pofida schimbărilor recente de la nivelul guvernului de la Londra, transmit Reuters și dpa. ''A existat o schimbare de prim-ministru, dar niciodată vreo schimba

Politic Ex 16-09-2026 18:55

#Ucraina: Un depozit al societății de producție creată de Zelenski, distrus de un atac rusesc

Un atac al dronelor rusești a distrus un depozit al societății de producție cofondată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe vremea când era încă actor și umorist, a anunțat miercuri societatea respectivă, Kvartal 95, relatează AFP. 'Am pierdut un mare număr de decoruri, costume și obiecte care timp de 20 de ani au făcut parte din conc

Politic Ex 16-09-2026 18:51

Șeful ONU consideră indispensabilă o coordonare mondială privind inteligența artificială

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind inteligența artificială (IA), după multiplicarea apelurilor pentru o reglementare mai bună a acestui domeniu, transmite France Presse. ''Guvernele trebuie să-și asume responsabilitățile. Prima responsabilitate a orică

Politic Ex 16-09-2026 18:39

Putin prezintă alegerile parlamentare drept un barometru al sprijinului pentru război și îi îndeamnă pe ruși să voteze

Președintele rus Vladimir Putin a calificat miercuri participarea la viitoarele alegeri parlamentare ca pe un barometru al sprijinului pentru războiul Rusiei în Ucraina și i-a îndemnat pe ruși să participe activ la vot, relatează Reuters. Rusia organizează alegeri parlamentare timp de trei zile, începând de vineri, pentru a alege compon

Politic Ex 16-09-2026 18:10

BTA/ Premierii Bulgariei și Cehiei au discutat despre cooperarea în proiecte nucleare

Premierul bulgar Rumen Radev și omologul său ceh Andrej Babis au avut miercuri, la Sofia, o întrevedere bilaterală, în cadrul vizitei oficiale pe care liderul de la Praga o efectuează în Bulgaria. La conferința de presă comună de la finalul întrevederii, Radev a declarat că cele două țări au analizat posibilitatea de a colabora în domeniul energ