Coreea de Sud: Justiţia a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui demis Yoon Suk Yeol
O instanţă din Coreea de Sud a emis marţi un mandat de arestare pe numele preşedintelui demis, Yoon Suk Yeol, forţându-l să se prezinte în faţa anchetatorilor care doresc să îl interogheze pentru încercarea eşuată de a impune legea marţială, transmite AFP.
"Mandatul de arestare şi mandatul de percheziţie împotriva preşedintelui Yoon Suk Yeol (...) au fost emise în această dimineaţă", scrie, într-un comunicat de presă, Biroul de anchetă privind corupţia personalităţilor de rang înalt, care centralizează investigaţiile.
"Nu a fost stabilit un calendar pentru continuarea procedurilor", se adaugă în comunicat.
"Mandatul de arestare şi mandatul de percheziţie şi sechestru emise la cererea unei agenţii care nu are autoritate de investigare sunt ilegale şi invalide", a denunţat Yoon Kab-keun, avocatul lui Yoon, într-un comunicat de presă remis AFP.
Este pentru prima dată în istoria Coreei de Sud când un preşedinte în exerciţiu este vizat de un mandat de arestare, Yoon Suk Yeol fiind încă oficial în funcţie, în aşteptarea ca Curtea Constituţională să se pronunţe cu privire la demiterea sa, adoptată pe 14 decembrie de Adunarea Naţională. În prezent, el este suspendat din funcţie, urmând ca Curtea să confirme sau să anuleze demiterea sa până la jumătatea lunii iunie.
Yoon Suk Yeol a luat prin surprindere Coreea de Sud pe 3 decembrie, când a proclamat legea marţială şi a trimis armata în parlament. El a fost forţat să dea înapoi înainte de zorii zilei următoare, sub presiunea deputaţilor şi a miilor de manifestanţi.
Preşedintele demis este cercetat în special pentru "rebeliune", o infracţiune teoretic pedepsită cu moartea şi i s-a interzis să părăsească ţara.
Fostul procuror vedetă în vârstă de 64 de ani a ignorat de trei ori citaţiile pentru a fi interogat cu privire la acţiunile sale de forţă.
Un oficial al Biroului de anchetă privind corupţia personalităţilor de rang înalt a menţionat marţi refuzurile repetate ale lui Yoon pentru a-şi justifica cererea. "Mandatul este valabil până pe 6 ianuarie (luni dimineaţa)", a spus el la o conferinţă de presă, adăugând că preşedintele demis ar putea fi dus la o secţie de poliţie sau la centrul de detenţie din Seul.
Chiar dacă s-a emis un mandat de arestare, nu este sigur că autorităţile vor putea efectiv să îl aresteze pe Yoon Suk Yeol, serviciile sale de securitate obstrucţionând deja trei percheziţii, chiar dacă exista un mandat în acest sens.
"Dar probabil că se vor coordona în avans cu echipa de anchetă pentru aplicarea" mandatului, a declarat avocatul Yun Bok-nam pentru AFP, spunând că se aşteaptă la un proces "fluid".
Garda prezidenţială a asigurat, la rândul său, că va acţiona "cu respectarea procedurilor legale", potrivit unui comunicat transmis presei locale.
La începutul după-amiezii, sute de persoane s-au adunat în faţa reşedinţei lui Yoon din centrul Seulului, majoritatea susţinători de-ai săi, care scandau: "legea marţială legală, demiterea invalidă" şi fluturau steaguri sud-coreene şi americane.
În noaptea scurtei legi marţiale, Yoon autorizase armata să deschidă focul pentru a forţa intrarea în parlament şi a-i scoate pe aleşii care se adunaseră de urgenţă, potrivit unui raport de zece pagini al Parchetului, consultat de AFP. Yoon Kab-keun, avocatul său, a criticat luni "o relatare părtinitoare care nu este în acord nici cu circumstanţele obiective, nici cu bunul simţ".
În seara loviturii de stat, Yoon Suk Yeol şi-a justificat decizia şocantă prin dorinţa de a proteja Coreea de Sud de "forţele comuniste nord-coreene" şi de a "elimina elemente ostile statului", acuzând opoziţia majoritară din parlament că blochează ţara.
Un număr suficient de deputaţi au reuşit să voteze pentru ridicarea legii marţiale şi Yoon, obligat de prevederile Constituţiei, a fost nevoit să o abroge.
Potrivit raportului procuraturii, el a discutat acest plan cu înalţi oficiali militari încă din luna martie.
Din 3 decembrie, Coreea de Sud este cufundată într-un haos politic care a continuat cu demiterea vineri de către Adunare a preşedintelui interimar, Han Duck-soo, acuzat că a obstrucţionat anchetele împotriva lui Yoon Suk Yeol. O altă premieră în istoria Coreei de Sud.
Ministrul de Finanţe Choi Sang-mok, care a preluat funcţia de preşedinte interimar, s-a confruntat rapid cu o catastrofă, prăbuşirea duminică a unui avion în Muan (sud-vest), accident în care şi-au pierdut viaţa 179 din cei 181 de pasageri, cel mai grav accident aerian de pe teritoriul sud-coreean. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei














