UPDATE Coreea de Sud: Preşedintele interimar a fost demis de parlament
Preşedintele interimar din Coreea de Sud, premierul Han Duck-soo, a fost la rândul său demis de parlamentari vineri, un nou episod în criza politică ce a zguduit ţara de la încercarea eşuată a fostului şef al statului de a impune legea marţială, informează AFP.
Votul a avut loc sub protestele puternice ale deputaţilor partidului de guvernământ, PPP (Partidul Puterii Poporului), care au început să cânte şi să ridice pumnii în semn de furie.
"Din cei 192 de deputaţi care au votat, 192 au votat pentru destituire", a anunţat preşedintele Adunării Naţionale, Woo Won-shik. Parlamentul are în total 300 de locuri.
Aceasta este prima destituire a unui preşedinte interimar după cea a preşedintelui titular din istoria Coreei de Sud. Ministrul de finanţe Choi Sang-mok este acum şef de stat interimar.
Liderul PPP a spus că Han ar trebui "să continue să conducă afacerile statului fără a ceda în faţa adoptării moţiunii de destituire a opoziţiei".
Dar preşedintele interimar a reacţionat indicând, într-un comunicat, că intenţionează să "respecte decizia Parlamentului".
Parlamentarii l-au acuzat că a "participat activ la insurecţie" după încercarea eşuată a predecesorului său de a impune legea marţială pe 3 decembrie.
Ei votaseră deja pe 14 decembrie în favoarea demiterii preşedintelui conservator Yoon Suk Yeol, care a impus legea marţială şi a trimis armata în parlament la începutul acestei luni, înainte de a da înapoi câteva ore mai târziu.
Curtea Constituţională trebuie să valideze sau să invalideze destituirea lui Yoon în termen de şase luni.
Opoziţia l-a acuzat pe Han că a refuzat să ocupe trei din cele nouă locuri de la Curtea Supremă, care ar trebui să ia o decizie cu o majoritate de două treimi cu privire la această demitere.
În textul moţiunii de destituire se scrie că preşedintele interimar "obstrucţionează în mod intenţionat ancheta specială pentru a-i interoga pe cei implicaţi în rebeliune şi şi-a exprimat clar intenţia de a respinge numirile a trei judecători la Curtea Constituţională", locurile rămânând neocupate din cauza pensionării titularilor lor.
Astfel de acţiuni, susţine moţiunea, "încalcă datoria unui funcţionar public de a respecta legea" şi de a "servi poporul".
Pentru preşedintele Partidului Democrat (de opoziţie), Lee Jae-myung, "autoritatea 'interimară' a fost transformată într-o 'autoritate insurecţională'".
Han Duck-soo, un funcţionar public de carieră în vârstă de 75 de ani, a susţinut că statutul său de preşedinte interimar nu i-a dat puterea de a face numiri importante. El a cerut ca alegerea judecătorilor pentru Curtea Constituţională să facă mai întâi obiectul unui acord între PPP şi partidele de opoziţie.
În ciuda vacantării mai multor locuri, Curtea Constituţională urmează să organizeze vineri o primă audiere cu privire destituirea lui Yoon Suk-Yeol.
Dacă cele trei locuri vacante nu sunt ocupate până la sfârşitul procedurii, restul de şase judecători vor trebui să decidă în unanimitate pentru a-l înlătura definitiv pe Yoon de la putere. Un singur vot împotriva destituirii ar însemna, prin urmare, reintegrarea sa automată în funcţie.
Refuzul lui Han de a numi noii judecători dovedeşte "că nu are nici voinţa, nici competenţa de a respecta Constituţia", a deplâns liderul deputaţilor Partidului Democrat în Adunarea Naţională, Park Chan-dae.
Preşedintele înlăturat Yoon Suk Yeol, în vârstă de 64 de ani, este, de asemenea, anchetat pentru "rebeliune", o faptă pasibilă de pedeapsa cu moartea.
Biroul de Investigaţii pentru Corupţie, care centralizează anchetele, l-a convocat deja pe preşedintele demis de două ori pentru a-l interoga despre evenimentele din noaptea de 3 spre 4 decembrie, care au şocat ţara. Dar Yoon nu s-a prezentat la niciuna dintre aceste citaţii.
Anchetatorii i-au trimis o a treia citaţie joi pentru o audiere duminică dimineaţă.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Brazilia: Lula reduce din decalajul față de Flavio Bolsonaro (sondaj)
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a redus la două puncte decalajul față de senatorul conservator Flavio Bolsonaro în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 25 octombrie, potrivit unui sondaj publicat joi, citat de AFP. Datafolha, unul dintre institutele de referință din Brazilia, &ic
SUA: Nouă agenți ai FBI demiși de directorul Kash Patel depun plângere
Nouă foști agenți ai FBI care au participat la ancheta privind reținerea de documente clasificate de către Donald Trump și care au fost demiși brusc de directorul poliției federale americane, Kash Patel, au intentat joi o acțiune în justiție, notează AFP. După noua alegere a lui Donald Trump în noiembrie 2024, procurorul special re
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care să interzică mineritul și explorarea în ape adânci până la sfârșitul anului 2029, notează AFP. WWF Groenlanda a salutat această decizie, considerând-o un 'pas important în direcți
Este 'capital' ca #Ucraina să aibă mijloacele de a se apăra, reafirmă Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că trebuie oferite Ucrainei 'toate mijloacele' de care are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, după o întrevedere cu Volodimir Zelenski care a calificat întâlnirea lor drept 'productivă', notează AFP. 'În condițiile în care Rusia a
Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington
Ministrul britanic al apărării Wes Streeting a pledat cauza Ucrainei joi, la Washington, argumentând că ea va ''contribui la puterea americană'' în viitor, pe fondul creșterii tensiunilor între Washington și Kiev, relatează AFP. Wes Streeting urmează să se întâlnească cu omologul său american, Pete
Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au compărut joi în fața unei instanțe din New York, unde urma să răspundă unei noi acuzații: cea de asociere în vederea torturării opozanților politici, transmite Reuters. Maduro, în vârstă de 63 de ani, răsturnat de la putere printr-o intervenție m
Consumul de alcool a fost interzis în gările din Germania
Consumul de alcool a fost interzis începând de joi în aproximativ 5.700 de gări din Germania, o măsură prin care operatorul Deutsche Bahn (DB) intenționează să îmbunătățească siguranța și curățenia, informează EFE. În multe orașe germane, gările au devenit un refugiu pentru persoanele fără adăpost, alcoolici sau p
Mark Rutte subliniază, într-o întâlnire cu Volodimir Zelenski, importanța unei 'încetări a focului energetice'
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avut o întâlnire joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre importanța punerii în aplicare a unei încetări a focului energetice în războiul dintre Ucraina și Rusia, transmite AFP. ''Am discutat despre importanța punerii în pra
Netanyahu recunoaște pentru prima dată că a vorbit, în 2025, cu președintele sirian
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că a discutat telefonic în 2025 cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa, recunoscând astfel pentru prima dată o legătură directă cu acesta, transmite France Presse. Benjamin Netanyahu nu a spus precis când a avut loc convorbirea, dar a lăsat să se înțeleagă că ea s-a d
Trump renunță la transmiterea în direct a execuției fostului psihiatru militar Nidal Hasan, programată pentru 3 decembrie
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că execuția lui Nidal Hasan, fost psihiatru al armatei americane condamnat pentru uciderea a 13 persoane la baza militară Fort Hood, în Texas, în 2009, nu va fi transmisă în direct. Execuția, programată pentru 3 decembrie, va avea loc prin împușcare, iar rudele apropiate ale victimelor vor putea
Zelenski se întâlnește la Bruxelles cu liderii NATO și UE pentru a exercita o 'presiune reală' asupra Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bruxelles joi pentru întâlniri cu liderii NATO și ai Uniunii Europene în speranța de a obține o 'presiune reală' asupra Rusiei, relatează France Presse. 'Reuniuni importante sunt prevăzute pentru astăzi' cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președin
Metsola: Este imposibil să fim de acord cu obiectivele ambițioase ale Europei și totodată să tăiem mijloacele de a le realiza
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut joi, în cadrul Consiliului European de toamnă, un buget pe termen lung al Uniunii Europene care să fie adecvat cu obiectivele ambițioase ale Europei, cu progresele mai rapide privind competitivitatea și cu deschiderea constantă față de extindere, indică un comunicat al PE. Adres
Franța: Premierul denunță transformarea 'mișcării liceenilor' într-o 'mișcare de violențe urbane'
Premierul francez Sebastien Lecornu a apreciat joi că 'mișcarea liceenilor' din Franța se transformă într-o 'mișcare de violențe urbane', subliniind că 'are temeri' privind producerea unor violențe la manifestațiile de sâmbătă împotriva costului ridicat al vieții, admițând totuși un 'moment de oboseală' în
Președintele iranian Pezeshkian spune că Republica Islamică se confruntă cu cea mai mare presiune din istoria sa
Președintele iranian Masud Pezeshkian a afirmat joi că Republica Islamică nu s-a confruntat cu 'o presiune și niște dificultăți atât de intense' ca în prezent - din cauza războiului cu Statele Unite - de la înființarea sa în 1979, dar, în pofida tuturor, rămâne în picioare, transmite EFE. '
CJUE constată că Ungaria a încălcat legislația europeană prin pedepse mai blânde pentru traficanții de persoane
Ungaria a încălcat legislația UE transformând automat pedepsele cu închisoarea cu executare pentru traficanții de persoane în 'detenție specială pentru reintegrare', care în practică înseamnă eliberarea și expulzarea condamnaților, a decis joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform MTI.














