#Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunţă Zelenski
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
Zelenski a spus că 500 de tone metrice de făină de grâu sunt deja în drum spre Siria, ca parte a iniţiativei umanitare ucrainene "Cereale din Ucraina", în cooperare cu Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite.
"Făina de grâu este planificată să fie distribuită la 33.250 de familii sau 167.000 de persoane, în săptămânile următoare", a scris Zelenski pe X.
"Fiecare pachet cântăreşte 15 kilograme şi poate hrăni o familie de cinci persoane timp de o lună", a adăugat el.
După înlăturarea lui Bashar al-Assad, un aliat apropiat al Rusiei, Ucraina a declarat că vrea să restabilească relaţiile cu Siria.
Kievul exportă în mod tradiţional grâu şi porumb în ţările din Orientul Mijlociu, dar nu şi în Siria.
În timpul epocii lui Assad, Siria a importat alimente din Rusia. Dar livrările de grâu rusesc către Siria au fost suspendate din cauza incertitudinii, au declarat surse ruse şi siriene la începutul acestei luni.
Exporturile Ucrainei au fost perturbate de invazia Rusiei din februarie 2022, care a redus drastic transporturile prin Marea Neagră. De atunci, Ucraina a rupt o blocadă maritimă de facto şi a relansat exporturile din portul său sudic Odesa.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul le impune rușilor 'o cortină de fier digitală', afirmă Ursula von der Leyen în plenul PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acuzat miercuri Kremlinul că impune o 'cortină de fier digitală' pentru a ascunde dificultățile economice legate de sancțiunile europene din cauza războiului din Ucraina. 'Da, sancțiunile au un efect usturător asupra econo
#Ucraina: Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară și a avariat un spital din Odesa
Rusia a atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, în lovituri lansate în cursul nopții, avariind totodată clădiri rezidențiale și un spital, atacuri soldate cu doi răniți, au declarat miercuri oficiali ucraineni, relatează Reuters. Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat pe Telegram că atacul din sudul
Ungaria: Peter Magyar dorește deschiderea completă a arhivelor și anchetarea privatizărilor postcomuniste
Viitorul prim-ministru ungar Peter Magyar a declarat marți că guvernul său va proceda la deschiderea 'completă' a arhivelor din perioada comunistă și la începerea unei anchete cu privire la beneficiarii privatizărilor care au urmat căderii regimului prosovietic, relatează France Presse. Formațiunea Tisza a lui Magyar a învins detașat la ale
Von der Leyen: Consecințele conflictului din Orientului Mijlociu ar putea fi resimțite luni sau ani
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Consecințele noului război din Orientul Mijlociu ar putea avea ecouri timp de luni sau chiar ani, iar aceasta este o realitate dură pe care Europa trebuie să o înfrunte, a declarat Ursula von der Leyen miercuri în plenul Parlamentului European. 'Au trecut exact două luni de la
Coreea de Sud: Sentința fostului președinte Yoon pentru obstrucționarea justiției, majorată la 7 ani de închisoare în apel
Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost condamnat miercuri în apel la șapte ani de închisoare pentru obstrucționarea justiției, o pedeapsă mai grea decât cei cinci ani pronunțați în primă instanță, relatează AFP. Aflat în prezent în închisoare, fostul șef de stat în vârstă de 65 de ani a
Majoritatea elvețienilor susțin inițiativa de a limita populația la 10 milioane de locuitori (sondaj)
Majoritatea elvețienilor susțin o propunere de referendum privind limitarea populația Elveției la 10 milioane de locuitori, iar sprijinul pentru această inițiativă este în creștere, potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri, relatează Reuters. Guvernul a respins inițiativa susținută de Partidul Popular Elvețian (SVP, extremă-dreapta) care
Autoritățile germane avertizează asupra amenințării reprezentate de o nouă organizație teroristă în Europa
Oficiul Federal pentru Protecția Constituției (BfV), denumirea sub care sunt cunoscute serviciile de informații ale Ministerului de Interne din Germania, supraveghează existența unei noi organizații teroriste, acuzată de atacuri împotriva instituțiilor evreiești și americane în Europa, relatează miercuri EFE. BfV suspectează că ace
Zelenski anunță că #Ucraina va începe să exporte surplusul de arme produse pe plan intern
Ucraina se pregătește să exporte arme, deoarece țara produce mai mult decât au nevoie forțele sale armate, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski, relatează miercuri dpa. 'În unele zone de producție, avem în prezent un surplus de capacitate de până la 50%', a afirmat liderul de la Kiev. 'Exportul de
Pentagonul va folosi inteligența artificială de la Google pentru operațiuni clasificate
Pentagonul a ajuns la un acord cu Google pentru a extinde utilizarea modelului de inteligență artificială (IA) generativă Gemini la operațiuni clasificate, a declarat compania marți pentru mai multe mass-media americane, relatează miercuri AFP. La fel ca OpenAI, Google va înlocui astfel Anthropic, al cărui model Claude era până acum singuru
Rubio acuză Cuba că permite adversarilor SUA să opereze activități de spionaj pe insulă
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Cuba că facilitează prezența serviciilor de informații ale unor puteri 'adversare' SUA la 90 de mile de teritoriul Statelor Unite, avertizând că administrația președintelui Donald Trump nu va tolera un astfel de lucru, relatează EFE. 'Nu vom permite adversarilor Statelor
Venezuela: Acord cu gigantul italian ENI pentru creșterea producției de gaz
Gigantul italian din domeniul energiei, ENI, și compania publică Petroleos de Venezuela (Pdvsa) au semnat un acord ce vizează creșterea producției de gaz în statul sud-american, care dispune de cele mai mari rezerve de petrol dovedite din lume și, de asemenea, de zăcăminte imense de gaz, transmite AFP. Acordul intervine după o reformă a legii hid
SUA250/În Congresul american, regele Charles al III-lea cheamă SUA să rămână fidele aliaților lor occidentali (sinteză)
Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles al III-lea, suveranul Marii Britanii, a cerut Statelor Unite să rămână loiale aliaților lor occidentali istorici, într-un moment în care 'relația specială' cu Regatul Unit este afectată de tensiunile acute legate de războaiele din Iran și Ucraina, informează AFP.
Japonia califică drept un succes diplomatic trecerea unui petrolier nipon prin Strâmtoarea Ormuz (media)
Trecerea prin Strâmtoarea Ormuz a unei nave legate de compania petrochimică japoneză Idemitsu Kosan, încărcată cu două milioane de barili de țiței, a fost calificată miercuri drept un succes diplomatic de surse guvernamentale japoneze citate de postul public de televiziune NHK, transmite EFE. 'Trecerea navelor legate de Japonia prin Strâm
Parlamentul nu reușește să aleagă președintele Kosovo, noi alegeri legislative la orizont
Parlamentul kosovar a eșuat marți seară în tentativa de a alege un nou președinte al țării în termenele prevăzute, deschizând calea către noi alegeri legislative, a treia oară în puțin peste un an, relatează AFP. 'Această sesiune a marcat sfârșitul actualei legislaturi. Alegerile vor fi convocate în term
VIDEO SUA250/ Alături de Charles al III-lea, Trump afirmă că Statele Unite au 'învins militar' Iranul
Președintele american Donald Trump a afirmat marți, în cursul unui banchet la Casa Albă în prezența regelui Charles al III-lea, că Statele Unite au 'învins militar' Iranul, scrie AFP.







