Georgia: Parlamentul interzice măştile şi petardele la proteste
Parlamentul Georgiei a adoptat vineri o lege care le interzice protestatarilor să-şi acopere feţele şi interzice de asemenea folosirea de petarde şi lasere la demonstraţii, în urma ciocnirilor dintre poliţie şi civili la protestele pro-UE, relatează Reuters. Legea, care impune o amendă de 2.000 de lari (720 de dolari) pentru contravenienţi, a fost adoptată în unanimitate, a consemnat agenţia de presă Interpress.
Parlamentarii au aprobat de asemenea majorări ale amenzilor pentru degradarea clădirilor şi blocarea traficului. Organizarea de blocaje rutiere este pasibilă de o amendă de până la 15.000 de lari (5.400 de dolari).
Peste 400 de persoane au fost arestate de la începutul protestelor, la sfârşitul lunii noiembrie, după ce guvernul a anunţat că amână aderarea fostei republici sovietice din Caucazul de Sud la Uniunea Europeană.
Decizia i-a revoltat pe mulţi în Georgia, unde ideea aderării la UE este populară. Peste 100 de diplomaţi au semnat o scrisoare deschisă în semn de protest şi mai mulţi ambasadori au demisionat.
Mulţi manifestanţi poartă măşti de gaz şi măşti faciale improvizate pentru a nu fi identificaţi, iar poliţia din capitala Tbilisi a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene împotriva lor. Unii demonstranţi au aruncat petarde în forţele de ordine; alţii au folosit lasere împotriva poliţiştilor şi a camerelor CCTV din afara clădirii parlamentului din Tbilisi.
Zeci de persoane, inclusiv poliţişti, au fost rănite. Circa 30 de persoane se confruntă cu acuzaţii penale, iar doi lideri ai opoziţiei pro-UE au fost arestaţi. Ambasadorul UE în Georgia a declarat săptămâna aceasta că tratamentul aplicat de poliţie manifestanţilor este inacceptabil şi ar putea duce la sancţiuni din partea Bruxellesului.
Prim-ministrul Irakli Kobahidze a apărat reacţia poliţiei, iar Ministerul de Interne afirmă că peste 150 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi.
Grupuri pentru drepturile omului au atenţionat în legătură cu atacuri asupra politicienilor din opoziţie, a militanţilor şi a unor jurnalişti din partea unor bande de bărbaţi mascaţi îmbrăcaţi în negru. Acestea susţin că reprimarea manifestaţiilor nu are precedent recent în Georgia, în mod tradiţional una dintre cele mai pro-occidentale şi mai democratice foste republici sovietice.
Parlamentul Georgiei urmează să aleagă sâmbătă un preşedinte care să o înlocuiască pe Salome Zurabişvili, pro-UE şi critică a partidului de guvernământ. Singurul candidat nominalizat este Mihail Kavelaşvili, fost parlamentar al partidului de guvernământ, cu opinii anti-occidentale. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski, invitat la Budapesta cu ocazia comemorării Revoluției ungare din 1956
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la Budapesta pentru a participa la evenimentele care marchează 70 de ani de la Revoluția ungară din 1956, liderul de la Kiev urmând să efectueze o vizită în capitala Ungariei săptămâna viitoare, a declarat vineri Ihor Jovkva, adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, într-un inte
NATO este mult superioară Rusiei din punct de vedere militar, susține comandantul suprem al Alianței
Capabilitățile militare ale NATO sunt în mod clar superioare celor ale Rusiei, a declarat comandantul suprem aliat al Alianței Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, pentru revista germană Der Spiegel, relatează vineri dpa. Capabilitățile militare pe care Alianța le va desfășura într-un conflict major 'le depășesc cu mult pe cele
Italia prelungește suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters și Ansa. Prelungirea se aliniază cu o măsură similară luată de autoritățile de la Madrid, care au suspendat acordul Schengen cu Roma până la 22 octombrie. &
Beijingul o invită pe Zacharia să vină 'mai des' în vizită după declarațiile ei privind toaletele din China
Beijingul a invitat-o vineri pe noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, să viziteze 'mai des' China după declarațiile ei despre 'toaletele inadecvate' din țară pe vremea când ea locuia acolo, relatează AFP. 'O invităm să viziteze China mai des, ori de câte ori are ocazia', a declarat zâmbind Mao Ning, pur
SUA: Kristi Noem nu mai este trimis special pentru Scutul Americilor (presă)
Fostul secretar american pentru securitate internă, Kristi Noem, nu mai este trimis special al administrației președintelui Donald Trump pentru inițiativa Scutul Americilor, după ce numirea sa a expirat în septembrie, a relatat joi CBS News, citând un oficial al Departamentului de Stat, transmite EFE. 'Numirea lui Noem ca trimis special a expir
Președinții parlamentelor din Ungaria și #Ucraina s-au întâlnit pentru prima dată de la izbucnirea războiului
Agnes Forsthoffer, președinta parlamentului Ungariei, s-a întâlnit joi, la Roma, cu omologul său ucrainean, Ruslan Stefanciuk, aceasta fiind prima întrevedere între cei doi oficiali de la declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează vineri MTI. Într-o
Bulgaria cere NATO avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din largul Mării Negre
Bulgaria a solicitat NATO să desfășoare avioane de vânătoare, sisteme antirachete și echipamente antidrone pentru a-și consolida apărarea împotriva valului de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a anunțat vineri ministrul apărării bulgar, Dimitar Stoianov, informează EFE. 'Am trimis o solicitare secretarului general al NATO și c
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump afirmă că în China nu existau 'toalete adecvate' când a locuit acolo
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, care a locuit în China la începutul anilor 2010, a declarat într-un interviu difuzat joi că în China nu existau 'toalete adecvate' la acea vreme, relatează AFP. Zacharia, în vârstă de 41 de ani, care s-a alăturat de curând echipei de la Casa Albă, es
Ordinul de a limita serviciul SpaceX Starshield pentru #Ucraina a venit din interiorul Casei Albe (surse)
Ordinul de a limita un sistem prin satelit, utilizat de Ucraina pentru comunicații pe câmpul de luptă și pentru operațiuni cu drone, a venit din interiorul Casei Albe, potrivit a doi oficiali americani și a unui oficial occidental informați cu privire la această chestiune, relatează Reuters. Oficialii au declarat că responsabili din cadrul Departamentulu
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franța, Germania, Suedia și Olanda sub administrare temporară, potrivit unui decret al președintelui rus Vladimir Putin, în contextul în care relațiile cu UE au ajuns la un nou minim istoric din cauza sprijinului pentru Ucraina, relatează vineri Reuters. Decretul de joi conține active ale fabricant
China afirmă că Israelul ar trebui să oprească 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a transmis președintelui israelian Isaac Herzog că Israelul ar trebui să oprească și să anuleze 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania, a anunțat vineri Ministerul de Externe chinez într-un comunicat, relatează Reuters. China a susținut permanent că problema palestiniană reprezi
Ucraina a rămas fără rachete americane pentru apărarea sa antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă (presă)
Ucraina a rămas fără rachete Patriot fabricate în SUA pentru sistemul său de apărare antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă la atacurile cu rachete balistice rusești, a relatat CNN, citând o sursă familiarizată cu situația, informează vineri EFE. Acest lucru vine pe fondul unei dispute publice din ce în ce mai tensionate între preș
Fostul președinte venezuelean Maduro și soția sa au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură într-o instanță din SUA
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, ambii capturați de armata americană într-o intervenție militară la Caracas în ianuarie, au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură formulate împotriva lor de procurorii americani, a informat joi presa din SUA, relatează dpa. Maduro și Flores au pledat 'nevinovați
Criticat dur de Trump, Zelenski încearcă să obțină reafirmarea susținerii aliaților europeni la Bruxelles (AFP)
Criticat din nou dur de președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski va pleda vineri, la Bruxelles, la summitul UE, pentru o reafirmare a sprijinului aliaților săi europeni, relatează AFP. Ajuns joi în capitala belgiană, liderul ucrainean s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a sublini
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunțat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la 24 octombrie, în contextul în care atacurile desfășurate de Houthi au sporit îngrijorările legate de securitate în această țară, transmite Reuters. UE nu a dat detalii despre motivele amânării reuniunii, m




