Taiwanul se confruntă cu o desfăşurare navală masivă din partea Chinei
Taiwanul a anunţat marţi că se confruntă cu o desfăşurare navală masivă din partea Chinei în apropierea apelor sale, mai mare decât cea lansată de Beijing în august 2022 ca răspuns la vizita la Taipei a lui Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, transmite AFP.
Un înalt oficial de securitate a declarat pentru AFP că "aproape 90" de nave au fost desfăşurate în apele Mării Chinei de Est şi de Sud, precum şi în Strâmtoarea Taiwan, ce separă insula de continent. Acest număr este mai mare decât cel înregistrat la manevrele din 2022, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului apărării din Taiwan, Sun Li-fang.
Pe 2 august 2022, Nancy Pelosi a ajuns în Taiwan într-o vizită care a stârnit furia Beijingului. China consideră că arhipelagul taiwanez este una dintre provinciile sale pe care încă nu a reuşit să o readucă sub controlul său după încheierea războiului civil din 1949, nu exclude folosirea forţei pentru a realiza acest lucru şi consideră orice vizită în Taiwan a unor înalţi oficiali străini drept o provocare.
Ca răspuns la vizita lui Nancy Pelosi, Beijingul a mobilizat avioane de luptă, elicoptere şi nave de război pentru a simula o blocare a Taiwanului, efectuând "exerciţii de atac împotriva ţintelor pe mare", a raportat atunci New China. Aceste manevre au fost primele care au fost organizate atât de aproape de Taiwan, până la 20 de kilometri de coastă. Ele au avut loc şi în estul insulei, într-o zonă vitală pentru aprovizionarea forţelor militare taiwaneze. De asemenea, China a lansat rachete balistice în timpul acestor exerciţii, acţiune condamnată de Washington.
Înainte de a afirma că este vorba de o prezenţă chineză mai mare decât cea din 2022, autorităţile taiwaneze raportaseră deja detectarea a 47 de avioane şi 12 nave militare chineze în apropierea insulei, pe o perioadă de 24 de ore, până la ora 6:00 a.m. (22:00 p.m. GMT luni). Era deja cea mai importantă prezenţă după manevrele militare chineze de încercuire a teritoriului insulei din octombrie, când un record de 153 de avioane au fost observate aproape de Taiwan într-o singură zi.
Cele mai recente manevre chineze au loc la câteva zile după încheierea turneului în Pacific al preşedintelui taiwanez Lai Ching-te, care a stârnit proteste puternice din partea Beijingului. Ele vin, de asemenea, a doua zi după ce China a impus restricţii aeriene extinse în largul coastei sale de est.
Ca răspuns, autorităţile taiwaneze au anunţat iniţierea de "manevre de pregătire pentru luptă" şi plasarea forţele armate în stare de alertă "ridicată", după ce au detectat nave militare şi ale pazei de coastă chineze în apropierea insulei.
În acest proces, Beijingul a afirmat că doreşte "să îşi apere cu fermitate suveranitatea naţională şi integritatea teritorială", descriind Taiwanul drept o parte "inalienabilă" a Chinei.
Turneul în Pacific al preşedintelui Lai Ching-te, descris de Beijing drept un "separatist periculos", a fost prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului în luna mai. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb
Mandat internațional de arestare pe numele unui jurnalist turc inculpat în Azerbaidjan pentru apeluri la o lovitură de stat
Parchetul general din Azerbaidjan a anunțat vineri că a emis un mandat internațional de arestare pe numele jurnalistului turc Celal Ciftci de la cotidianul Sanliurfa Olay, sub acuzația că a făcut apel la răsturnarea puterii de la Baku, transmite AFP. Procurorii azeri au cerut totodată sprijinul colegilor lor turci. Ciftci a cerut ''pre
Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni
Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat vineri că a interceptat rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni ale țării, vizate de la începutul lunii octombrie de atacuri aproape cotidiene ale rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. ''Am interceptat și am distrus trei drone în sudul țării și la Riad, precum și
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de
Dronele rusești ucid trei persoane în #Ucraina și lasă peste un milion de oameni fără curent electric
Dronele rusești au ucis cel puțin trei persoane în Ucraina vineri dimineață, au lovit două centre comerciale și au întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică pentru peste 1 milion de persoane la nivel național după atacuri asupra rețelei energetice, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters. O femeie de 71 de
Zelenski a zâmbit doar, întrebat dacă ar putea servi drept țap ispășitor pentru Trump
Întrebat vineri dacă nu cumva a devenit țap ispășitor pentru omologul său american Donald Trump cu câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales să zâmbească, într-o conferință de presă la Bruxelles, unde a fost prezent la summitul liderilor celor 27
Donald Trump afirmă că nu va folosi bombe nucleare sau trupe pe teren în Iran
Președintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu așa-numita ''Mamă a tuturor bombelor'' (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE. Într-un interviu pentru canalul
BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene
Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi
Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare
O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în
Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic
Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti
VIDEO Război în #Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere încă 70 de miliarde de euro de la UE pentru 2027
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri încă 70 de miliarde de euro de la aliații săi europeni, într-un discurs în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, transmite France Presse. ''Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor. Și noi avem nevoie de cel puțin 70 de miliarde de euro &icir













