Canada a interzis peste 300 de modele de arme de asalt pe care le va trimite în #Ucraina

Canada a decis joi interzicerea a 324 de modele de arme de asalt pe care autorităţile le vor colecta pentru a le trimite în Ucraina, transmite AFP.
Ministrul apărării canadian Bill Blair a declarat că Ottawa va lucra cu ''distribuitorii şi proprietarii de magazine de arme care ar putea aceste arme în stoc, pentru a le putea trimite ucrainenilor care să le utilizeze în lupta lor contra Rusiei''.
''Fiecare ajutor pe care îl puteam furniza ucrainenilor este un pas către victoria lor'', a adăugat el.
Aproximativ 14.500 de arme de foc aflate deja în circulaţie pot fi predate în cadrul unei amnistii în vigoare până în octombrie 2025 şi care prevede indemnizarea proprietarilor.
Anunţul intervine în ajunul împlinirii a 35 de ani de la atacul comis la Universitatea Tehnică din Montreal şi soldat cu moartea a 14 femei în 1989.
''Pentru a onora memoria celor pe care i-am pierdut în omucideri în masă, trebuie să acţionăm cu privire la controlul armelor şi să restrângem accesul la arme utilizate pentru a comite aceste crime oribile'', a declarat ministrul canadian al securităţii publice Dominic LeBlanc, într-o conferinţă de presă.
Potrivit celor mai recente date disponibile, în 2022 au avut loc în Canada 1.400 de incidente cu arme de foc, ceea ce înseamnă o medie de 367 de incidente la 1 milion de locuitori.
În anul 2020, Canada a interzis 1.500 de modele de arme de asalt, ca reacţie la cel mai grav incident armat din istoria ţării, soldat cu 22 de morţi şi comis în provincia Noua Scoţie. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia și Ucraina sunt 'foarte aproape de un acord', a afirmat președintele Trump la sosirea la Roma (Truth Social)
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Rusia și Ucraina sunt 'foarte aproape de un acord' și a cerut celor două părți se întâlnească pentru a-l finaliza, relatează sâmbătă AFP. 'Sunt foarte aproape de un acord și cele două părți ar trebui să se întâlnească acum, la cel mai înalt
Funeralii Papa Francisc/ Trump, în avion spre Roma, prima călătorie în străinătate din mandatul său
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP. Președintele american este așteptat să sosească în capitala Italiei &i
#Ucraina/Crimeea 'aparține' Ucrainei, insistă Zelenski, a cărui 'poziție rămâne neschimbată'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat vineri că el consideră Crimeea aparținând Ucrainei, chiar dacă peninsula a fost anexată de Rusia în 2014, subliniind că poziția Kievului pe acest subiect rămâne 'neschimbată' în pofida presiunilor americane, relatează AFP. 'Poziția noastră rămâne nes
Zelenski nu este sigur dacă se va putea duce la funeraliile Papei Francisc; Trump nu exclusese o întâlnire cu liderul ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu este sigur 'dacă va avea timp' pentru a se duce la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă la Roma, la care urmează să participe președintele american Donald Trump, relatează AFP. 'Dacă am timp, voi fi desigur prezent', a declarat Zelenski presei, evocând totodată reu
S-au găsit componente americane într-o rachetă nord-coreeană lansată de Rusia asupra Kievului, afirmă Zelenski
O rachetă balistică de fabricație nord-coreeană lansată de Rusia asupra capitalei ucrainene Kiev în atacul din noaptea de miercuri spre joi avea și componente fabricate de companii americane, a declarat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Racheta care a ucis civili la Kiev conținea cel puțin 116 componente proven
Funeralii Papa Francisc/ Șefi de stat și capete încoronate, la ceremonia de sâmbătă
Zeci de șefi de stat și de guvern și-au confirmat prezența, sâmbătă, la Roma, la funeraliile Papei Francisc, decedat luni. Vaticanul a anunțat joi prezența a 50 de șefi de stat și a zece suverani în exercițiu, iar 'în acest stadiu, 130 de delegații (străine, n.r.) sunt confirmate pentru funeraliile Papei Francisc', care vor av
FBI arestează o judecătoare pentru că a 'obstrucționat' arestarea unui migrant
Biroul Federal de Investigații (FBI) a arestat o judecătoare pentru 'obstrucționarea' unei operațiuni de reținere a unui migrant, anunțat vineri directorul FBI, ceea ce marchează o escaladare a luptei administrației Donald Trump cu aparatul judiciar, relatează France Presse. 'Chiar acum, FBI a arestat-o pe judecătoarea Hannah Dugan din Milwaukee, &
#Ucraina: Întâlnirea Putin-Witkoff a fost 'constructivă' și a abordat inclusiv reluarea negocierilor directe ruso-ucrainene, potrivit Kremlinului
Președintele rus Vladimir Putin și emisarul american Steve Witkoff au discutat vineri circa trei ore la Kremlin, o întâlnire 'constructivă' ce a abordat planul de pace pro
Danemarca acuză Rusia de desfășurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda
Serviciile de informații daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP. Postări pe rețelele de socializare în ianuarie susțineau că Karsten Honge, membru al parlamentului danez reprezent&aci
Trump i-a sugerat lui Orban ca Ungaria să iasă din UE, afirmă premierul ungar
Premierul ungar Viktor Orban a asigurat vineri că nu are nicio intenție să-și scoată țara din UE, ci dorește să o transforme pe aceasta din urmă împreună cu alți politicieni conservatori pentru a fi 'din nou ce a fost' odinioară, declarație venită după ce premierul liberal polonez Donald Tusk a susținut că șeful guvernului de la Budapesta ar dori ieșirea Ungari
Crimeea va rămâne a Rusiei, declară Donald Trump într-un interviu pentru Time
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că peninsula Crimeea ocupată 'va rămâne a Rusiei', afirmând că până și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este conștient de acest lucru, potrivit EFE. 'Crimeea va rămâne a Rusiei. Zelenski înțelege asta și toată lumea înțelege că aceasta [Crimeea] a fost
Funeralii Papa Francisc/ Biden participă la funeralii, dar nu va călători împreună cu Trump
Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, vor participa sâmbătă la Vatican la funeraliile Papei Francisc, cu care fostul lider de la Casa Albă a avut o relație foarte strânsă, a declarat vineri biroul său pentru AFP. Joe Biden și Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent și nu se vor afla în avionu
'Coaliția voluntarilor' pentru #Ucraina: Toate opțiunile rămân pe masă, declară un ministru britanic
Un ministru al cabinetului britanic a declarat vineri că 'toate opțiunile rămân pe masă' în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în cazul unui acord de pace, dar a refuzat să spună dacă vor fi trimise cu siguranță trupe în această țară, potrivit DPA. Ministrul britanic al Mediului, Steve Reed, a afirmat că este nevoie de o
#Ucraina: Discuții în desfășurare la Moscova între Putin și emisarul lui Trump asupra planului de pace propus de acesta
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a fost primit vineri la Moscova de președintele rus Vladimir Putin, pentru discuții asupra planului de pace propus de Trump pentru încheierea războiului din Ucraina, care însă a respins deja împreună cu aliații săi europeni o serie de prevederi ale acestuia, relatează Reuters.
#Ucraina și aliații săi europeni au transmis SUA un document cu contrapropuneri referitoare la planul de pace avansat de Trump
Oficialii ucraineni și europeni au respins săptămâna aceasta unele propuneri din planul de pace elaborat de președintele american Donald Trump pentru încheierea războiului din Ucraina și au formulat contrapropuneri asupra mai multor puncte din acest plan, pe teme care merg de la chestiunile teritoriale până la sancțiunile impuse Rusiei, conform textelor con