Ucraina exclude o soluţionare a războiului care să recunoască o zonă de influenţă rusă
Ucraina nu va accepta o soluţionare a războiului prin îngheţarea frontului sau prin recunoaşterea unei zone de influenţă a Moscovei în afara frontierelor ruse, a declarat joi ministrul ucrainean de externe Andrii Sibiga în cadrul consiliului ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care se desfăşoară în prezent la Valletta, capitala Maltei, potrivit EFE şi Unian.
"Rusia doreşte o a doua Ialtă sau cel puţin un al treilea Minsk", a afirmat Sibiga în faţa miniştrilor de externe prezenţi la reuniune, referindu-se la pactul semnat după Al Doilea Război Mondial la Ialta, care a dus la împărţirea continentului european în două sfere de influenţă, şi la cele două acorduri semnate în capitala belarusă în 2014 şi 2015 pentru a obţine o încetare a focului între Ucraina şi rebelii pro-ruşi în Donbas (est).
Rusia "doreşte o lume a zonelor de influenţă în care utilizarea forţei dictează noi reguli şi noi frontiere", a afirmat ministrul ucrainean de externe, insistând că "nu va exista o Ialta-2 sau un Minsk-3!".
El a subliniat că Ucraina vrea "să câştige o pace justă" în care sunt respectate drepturile tuturor ţărilor. "Trebuie să eliminăm zonele gri, deoarece Rusia le transformă în zone de influenţă", a afirmat Sibiga.
"În schimb, avem nevoie de o certitudine geopolitică cu privire la Ucraina ca parte a comunităţii euro-atlantice", a remarcat el.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat recent că Kievul este gata să renunţe la recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de Rusia pe cale militară, dar a precizat că Ucraina nu vede altă cale de a-şi garanta securitatea în faţa unei viitoare agresiuni ruse decât printr-o aderare deplină la NATO.
În discursul său la consiliul ministerial al OSCE, Sibiga a acuzat, de asemenea, Rusia de interferenţă în afacerile interne ale Georgiei, Republicii Moldova şi ţărilor din Balcanii de Vest şi a denunţat că Moscova "poartă un război hibrid împotriva Europei".
La consiliul ministerial al OSCE de la Valletta participă şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Sibiga a părăsit sala demonstrativ, alături de alţi omologi ai săi, înainte ca Lavrov să îşi înceapă discursul.
În acelaşi timp, o delegaţie de oficiali ucraineni s-a întâlnit miercuri, la Washington, cu înalţi reprezentanţi ai preşedintelui ales Donald Trump, a declarat o sursă aflată la curent cu întâlnirea, în timp ce Ucraina caută sprijin din partea viitoarei administraţii americane în războiul său de respingere a invadatorilor ruşi, notează Reuters.
Delegaţia ucraineană este condusă de Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev. Grupul s-a întâlnit la Washington cu alesul lui Trump pentru funcţia de consilier pentru securitate naţională la Casa Albă, Mike Waltz, şi cu emisarul său pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat sursa, fără a oferi detalii.
Donald Trump a promis că va pune capăt prin negocieri conflictului de aproape trei ani dus Rusia în Ucraina, dar până acum nu a oferit detalii.
SUA au anunţat luni că vor livra Ucrainei rachete, muniţie, mine antipersonal şi alte arme în valoare de 725 de milioane de dolari, în timp ce administraţia preşedintelui Joe Biden, aflată la final de mandat, încearcă să sprijine Kievul în războiul cu invadatorii ruşi, înainte de încheierea mandatului în ianuarie.
Potrivit The Wall Street Journal, problema cheie a negocierilor de la Washington a fost propunerea echipei lui Donald Trump de a recunoaşte controlul Rusiei asupra a 20% din teritoriul ucrainean. Un astfel de scenariu, potrivit lui Iermak, este inacceptabil pentru Kiev, deoarece ameninţă stabilitatea regiunii şi securitatea naţională a Ucrainei. Partea ucraineană s-a concentrat pe necesitatea unei păci durabile şi echitabile care exclude compromisuri temporare, scriu media ucrainene, citând publicaţia americană. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ














