SUA: Curtea Supremă începe analiza accesului la tratamente de tranziţie pentru minorii transgender
Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, începe miercuri analiza unei chestiuni tensionate în societatea americană, accesul minorilor la tratament medical pentru a-şi schimba genul, relatează AFP.
În discuţie este o lege adoptată în 2023 de statul Tennessee (sud), guvernat de republicani, care le interzice minorilor care nu se identifică cu genul lor de la naştere să acceseze blocante de pubertate şi tratamente hormonale de tranziţie.
Aproape jumătate din statele americane au adoptat legi similare.
Minori şi familiile lor, un ginecolog din Memphis şi administraţia preşedintelui democrat Joe Biden denunţă caracterul "discriminatoriu" al legii din Tennessee, menită să "protejeze sănătatea şi bunăstarea" persoanelor sub 18 ani de riscurile potenţiale ale acestor tratamente medicale. Ei susţin că această lege încalcă o prevedere a celui de-al 14-lea amendament al Constituţiei privind "protecţia egală" a cetăţenilor, deoarece le refuză persoanelor transgender accesul la tratamente autorizate altora în special din motive medicale.
Conform acestei legi, "o persoană desemnată ca femeie la naştere, de exemplu, nu poate primi blocante de pubertate sau de testosteron pentru a trăi ca bărbat, în timp ce cineva desemnat ca bărbat la naştere poate", susţine consiliera juridică a administraţiei Biden, Elizabeth Prelogar, în argumentele sale scrise.
Procurorul general din Tennessee, Jonathan Skrmetti, pe de altă parte, spune că legea "nu include nicio clasificare în funcţie de sex". Ea "face distincţia între minorii care solicită acces la medicamente de tranziţie de gen şi cei care le solicită în alte scopuri medicale. Şi sunt băieţi şi fete în ambele categorii", susţine el. "Deşi guvernul federal este liber să-şi favorizeze concepţia de 'mai întâi tranziţie, apoi întrebări', Constituţia nu obligă Tennessee să facă acelaşi lucru", a adăugat procurorul general din Tennessee.
Statul Tennessee spune că răspunde la o "explozie de diagnostice de disforie de gen" şi previne riscul consecinţelor potenţial ireversibile ale tratamentului de tranziţie pentru minori.
Disforia de gen se referă la starea de suferinţă experimentată de copii sau adolescenţi în faţa unei nepotriviri între identitatea lor de gen şi sexul atribuit la naştere.
Susţinătorii acestor tratamente indică efectele lor benefice, în special o reducere semnificativă a cazurilor de depresie şi sinucidere în rândul acestor minori.
Într-un editorial publicat marţi de New York Times, Chase Strangio, avocat al puternicei organizaţii pentru drepturile civile ACLU, care îi reprezintă pe reclamanţi, a spus că el însuşi a beneficiat "personal de tratamentul aflat în centrul acestui caz".
"Nu voi prezenta doar argumente juridice în faţa judecătorilor, ci le voi întruchipa", a adăugat Chase Strangio, primul avocat transgender care a pledat în faţa Curţii Supreme.
Deşi problema de drept ce trebuie tranşată este "relativ restrânsă, miza este mare, mai ales în perioada premergătoare învestirii lui Donald Trump, după o campanie prezidenţială în care persoanele transgender şi sănătatea noastră au jucat un rol supradimensionat în discursul politic".
Republicanii au făcut din atacurile asupra locului persoanelor transgender una dintre temele de discuţie împotriva "woke-ismului", gândirea corectă de care acuză tabăra democrată. În special, acestea vizează participarea bărbaţilor transgender la competiţiile sportive feminine şi accesul minorilor la tratament de tranziţie.
Decizia Curţii Supreme în acest caz este aşteptată până la sfârşitul lunii iunie.
În aprilie, cea mai înaltă instanţă a ţării a permis aplicarea unei legi similare de interdicţie în Idaho (nord-vest), în aşteptarea unei decizii pe fond. Cu toate acestea, între timp, ea a autorizat doar reclamanţii să beneficieze de un astfel de tratament.
Legea din Idaho ameninţă cu urmărirea penală a profesioniştilor din domeniul sănătăţii care administrează diverse tratamente, cum ar fi blocante de pubertate şi hormoni sau efectuează anumite proceduri chirurgicale asupra minorilor. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.














