Angela Merkel şi Barack Obama s-au reîntâlnit la Washington cu prilejul lansării memoriilor fostului cancelar
Fostul cancelar german Angela Merkel şi fostul preşedinte al SUA Barack Obama, aliaţi politici apropiaţi pe când erau amândoi în funcţie, s-au reîntâlnit luni la Washington cu prilejul lansării în Statele Unite a memoriilor fostei şefe a executivului federal german, relatează Reuters.
Merkel şi-a creat o relaţie strânsă cu Obama în cei opt ani petrecuţi de acesta la Casa Albă. Ultima călătorie în străinătate a lui Obama ca preşedinte în 2016 a inclus o oprire la Berlin, înainte de primul mandat al preşedintelui ales de atunci, Donald Trump.
În timpul evenimentului sold-out de luni din sala de festivităţi The Anthem din Washington, Merkel şi Obama au discutat despre unificarea Germaniei, criza financiară globală din 2008, schimbările climatice şi imigraţie, într-o conversaţie marcată de aplauze sporadice şi râsete din partea publicului de circa 3.000 de oameni.
Cei doi lideri au părut să discute foarte relaxat. Obama i-a pus întrebări lui Merkel în engleză, iar ea a răspuns în germană; el a explicat audienţei că engleza este excelentă, dar, dată fiind pregătirea ei de cercetător, este o persoană foarte exactă şi a dorit să vorbească în limba ei maternă; Merkel a replicat mai târziu că Obama, care este avocat, este la rândul său foarte exact.
Cei doi au glumit de asemenea despre călătoria lui Obama la Berlin pe când era candidat la preşedinţie în 2008, iar ea s-a opus solicitării echipei sale de a vorbi în faţa Porţii Brandenburg. Obama a povestit că Merkel era îngrijorată că el s-a supărat, dar a fost în regulă, a asigurat el.
Cei doi lideri nu au discutat despre Trump, care a învins-o pe democrata Kamala Harris la alegerile de luna trecută din SUA. Angela Merkel a menţionat însă că speră că SUA îşi vor alege în cele din urmă o femeie ca preşedinte.
În cartea sa, intitulată "Libertate: Amintiri 1954-2021", scrisă înainte de alegerile din 5 noiembrie, Merkel şi-a exprimat speranţa că Harris va câştiga.
"Am căutat întotdeauna libertatea, în prima parte a vieţii mele", a spus ea, când Obama a întrebat-o în legătură cu titlul cărţii. "Unii oameni cred că libertatea este libertatea faţă de ceva, libertatea faţă de responsabilităţi. Înţelegerea mea despre libertate este că suntem împuterniciţi să facem ceva", a explicat ea.
Moştenirea lui Merkel a fost criticată după plecarea sa din funcţie, după 16 ani, iar Obama, deşi este încă popular printre democraţi, nu a reuşit să transfere această popularitate într-o victorie pentru Harris sau pentru fostul secretar de stat Hillary Clinton, care a pierdut în faţa lui Trump în 2016, aminteşte Reuters.
Barack Obama a mai observat în cadrul evenimentului de luni că reunificarea Germaniei după căderea Zidului Berlinului a oferit câteva lecţii pentru SUA, care sunt din ce în ce mai divizate.
"Dacă aţi fost literalmente divizaţi de un zid timp de zeci de ani şi totuşi aţi reuşit să vă uniţi şi să prosperaţi ca o singură identitate, într-o singură ţară, atunci sperăm că - în ghilimele - 'Statele Unite Americii' ar trebui să poată face asta", a spus Obama. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar
SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran
Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car
#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,
Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării
Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și
Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova
Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă
Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac
Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec
Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie
Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim
Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)
Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din
Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)
Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia
Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.














