Turcia: Erdogan speră la încheierea instabilităţii din Siria, după 13 ani de conflict
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat luni speranţa în legătură cu "încheierea instabilităţii în Siria, care durează de 13 ani", graţie unei soluţii care să ţină cont de revendicările poporului sirian, transmite AFP.
"Cea mai mare dorinţă a noastră este ca integritatea teritorială şi unitatea naţională ale Siriei să fie păstrate şi ca instabilitatea care durează de 13 ani să se încheie cu o soluţie în concordanţă cu revendicările legitime ale poporului sirian", a declarat şeful statului turc, în prima sa reacţie publică la ofensiva rebelilor sirieni asupra Alepului, al doilea oraş ca mărime din Siria.
"Atragem de multă vreme atenţia asupra posibilităţii ca spirala violenţei din Orientul Mijlociu să atingă şi Siria: evenimentele recente confirmă că Turcia a avut dreptate", a continuat preşedintele Erdogan.
El a mai declarat că "urmăreşte şi analizează procesul de pe teren în fiecare moment în cadrul priorităţilor de securitate naţională ale Turciei" şi ia "măsurile necesare pentru a preveni orice acţiune care le-ar putea afecta".
Turcia împarte o graniţă lungă cu Siria şi ocupă o "zonă de securitate" în nord-vestul acestei ţări pentru a se proteja împotriva posibilelor atacuri ale luptătorilor kurzi. De asemenea, a primit pe teritoriul său peste trei milioane de refugiaţi sirieni, care din 2011 fug de de războiul civil şi de represiune.
După ce a rupt toate relaţiile cu omologul său sirian Bashar al-Assad după începutul războiului, preşedintele Turciei a încercat, fără succes, să reia legătura cu acesta din noiembrie 2022. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mitraliere și posturi de tragere observate în Marea Baltică pe o navă rusească transportatoare de GNL
Estonia a publicat imagini care arată mitraliere și saci de nisip pentru posturi de tragere protejate instalate pe o navă rusească transportatoare de gaze naturale lichefiate (GNL), relatează marți Reuters. Imaginile datează din 'primăvara aceasta', când nava metanier rusească trecea prin zona de responsabilitate a Estoniei, a declarat un repreze
Germania: Numărul extremiștilor este în creștere, potrivit agenției federale de informații interne
Numărul extremiștilor din Germania este în creștere, a declarat marți agenția federală de informații interne a Germaniei, atribuind această creștere în principal înmulțirii numărului de membri ai partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), informează dpa. În raportul său anual, agenția - cunoscută oficial su
Ucraina primește un împrumut de 3,9 miliarde de euro de la UE pentru drone
Ucraina primește o primă tranșă de ajutor militar de 3,9 miliarde de euro (4,4 miliarde de dolari) din împrumutul de sprijin al Uniunii Europene pentru Kiev în volum total de 90 de miliarde de euro, relatează dpa. Mijloacele financiare virate marți sunt destinate achiziționării de drone, a subliniat Comisia Europeană. Împrumutu
Comisia Europeană pregătește bugetul pentru aderarea Muntenegrului la UE începând din 2028
Comisia Europeană a prezentat marți un pachet financiar pentru aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană, estimând la 3,189 miliarde de euro costul integrării țării pe perioada bugetară 2028-2034, informează EFE. Documentul, propus marți de executivul comunitar, stabilește dispozițiile bugetare care s-ar aplica Muntenegrului din prima zi a aderării și
Seulul și Kievul au convenit să caute o 'soluție' pentru prizonierii de război nord-coreeni
Coreea de Sud și Ucraina au convenit marți să găsească o 'soluție' - în conformitate cu dreptul internațional- situației prizonierilor de război nord-coreeni, capturați de autoritățile ucrainene în contextul invaziei ruse, relatează EFE. O astfel de declarație a fost făcută de miniștrii de externe ai celor două țări, Cho Hyun și Andrii Sibi
Nu vor avea loc discuții directe între SUA și Iran în Qatar, precizează acest mediator
Qatarul, una dintre țările mediatoare în conflictul dintre Iran și SUA, a precizat marți că nicio discuție directă între delegații ale acestora nu este planificată în următoarele zile la Doha, unde președintele american Donald Trump și-a trimis emisarii Steve Witkoff și Jared Kushner pentru întâlniri cu mediatori, relatează AFP. A
Superiahtul lui Putin, zărit lângă coasta daneză
Iahtul de lux rusesc 'Graceful', despre care se spune că ar fi nava personală a președintelui rus Vladimir Putin, a apărut pe radar pentru prima dată în ultimii aproape patru ani, a relatat postul public de televiziune danez DR, citat marți de dpa. Conform datelor furnizate de
Meloni mărturisește că a vrut să fie traducătoare și că a învățat spaniola de la tatăl ei în Insulele Canare
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a mărturisit marți că, în tinerețe, aspira să fie interpretă de limbi străine și a spus că a trebuit să învețe spaniola atunci când și-a vizitat tatăl în Insulele Canare, informează EFE. 'Întotdeauna am fost pasionată de limbile străine și, de fapt, mi-am dorit să fiu interpretă. Deși mult
Bugetul britanic pentru apărare, ridicat la aproape 300 miliarde de lire sterline pe următorii patru ani
Regatul Unit prevede să-și ridice bugetul militar la aproape 300 miliarde de lire sterline (348 miliarde de euro) pentru următorii patru ani, cu scopul de a moderniza armata, într-un context al creșterii amenințărilor, a anunțat marți premierul în exercițiu Keir Starmer, citat de AFP. 'Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a în
Parlamentul ungar a validat desființarea Oficiului pentru Apărarea Suveranității creat de Orban
Parlamentul ungar a votat marți favorabil un proiect de lege prin care este desființat Oficiul pentru Apărarea Suveranității Naționale (SZVH), relatează agențiile MTI și EFE. Acest organism a fost creat de fostul premierul naționalist Viktor Orban pentru a investiga presupuse ingerințe interne și externe, în special finanțarea din străinătate a ONG-urilor, și a cărui &
Germania și Olanda preiau comanda forțelor terestre pe flancul estic al NATO
Germania și Olanda au preluat comanda forțelor terestre ale NATO staționate în Estonia și Letonia, înființând un nou comandament pentru a întări descurajarea pe flancul estic al alianței, informează marți dpa. Aceasta 'arată că suntem gata să ne asumăm o responsabilitate mai mare pentru securitatea Europei', a declarat ministrul
GRECO subliniază responsabilitatea liderilor guvernamentali de a da un exemplu în combaterea corupției și promovarea integrității (raport)
Înalții funcționari ai guvernelor centrale au un rol crucial de jucat în a da un exemplu pentru a promova o cultură a integrității și a toleranței zero față de corupție la toate nivelurile administrației publice, ale instituțiilor și ale întregii societăți, subliniază Grupul de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei în raportul
Peste un milion de cereri de legalizare a migranților fără acte în regulă în Spania (Pedro Sanchez)
Peste un milion de cereri de reglementare a situației au fost depuse în Spania de către cetățeni străini fără acte legale în cadrul unui plan masiv al guvernului socialist, lansat la jumătatea lunii aprilie și care expiră marți, 30 iunie, a anunțat premierul spaniol Pedro Sanchez, citat de AFP. 'Vrem ca lumea să vadă Spania ca pe o țară care re
Polonia renunță la livrarea ultimelor avioane MiG-29 către #Ucraina, în absența unui acord privind dronele
Polonia a renunțat la livrarea către Ucraina a ultimelor sale avioane MiG-29 după ce nu a reușit să ajungă la un acord privind un schimb între aceste aparate de zbor și tehnologii ale dronelor ucrainene, Varșovia imputând acest eșec Kievului, a anunțat ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, transmite AFP. Această dec
SUA250/Revoluția Americană dăinuie 250 de ani mai târziu în Philadelphia, leagănul națiunii
Independence Hall, unde cele Treisprezece Colonii și-au declarat 'divorțul' de Imperiul Britanic, reflectă respectul cu care Philadelphia, inima Revoluției Americane, își protejează siturile istorice ca altare civice a căror greutate simbolică este amplificată la 250 de ani de la fondarea țării, comentează EFE. Orașul, considerat










