PERSPECTIVE 2025/ Evenimente de urmărit în 2025
De la al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă şi până la calendarul sportiv saturat de fotbal, iată cinci evenimente de urmărit în 2025 în viziunea AFP.
Donald Trump, sezonul 2
Pe 20 ianuarie, Donald Trump va fi învestit în calitate de al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, la 11 săptămâni după marea sa victorie împotriva democratei Kamala Harris.
Republicanul va depune jurământul la Capitoliu, sediul puterii legislative din Washington, care a fost luat cu asalt în urmă cu patru ani de susţinătorii săi care au refuzat să recunoască înfrângerea lui Trump la alegerile prezidenţiale precedente.
În ciuda a patru inculpări şi a unei condamnări penale, republicanul în vârstă de 78 de ani revine surprinzător la Casa Albă la finalul unei campanii extraordinare, marcată de două tentative de asasinat.
Numirile sale senzaţionale - Elon Musk la "Departamentul pentru Eficienţă Guvernamentală" sau Robert F. Kennedy Jr, un sceptic al vaccinurilor, la Departamentul Sănătăţii - anunţă o nouă ordine în Statele Unite ale Americii şi în lume.
Naţionalismul său anunţă revenirea unei Americi atotputernice, care îşi impune legea, preşedintele ales preferând relaţiile tranzacţionale şi raporturile de forţă în detrimentul multilateralismului.
Kumbh Mela
Pelerinajul hindus cunoscut sub numele de "Kumbh Mela", cea mai mare adunare din lume, va avea loc la Prayagraj, în nordul Indiei, din ianuarie până în februarie.
Zeci de milioane de hinduşi se vor aduna pe malurile fluviilor Gange şi Yamuna şi vor clădi un imens oraş efemer. Cufundându-se în aceste râuri sacre, sadhus (călugării hinduşi) şi pelerinii se spală de păcate, sperând să "se elibereze de ciclul teluric vicios al vieţii şi morţii".
Această adunare are loc la fiecare trei ani alternativ în patru locuri sfinte (Prayagraj, Haridwar, Ujjain şi Nashik).
Circa 120 de milioane de pelerini s-au strâns la ultima adunare din Prayagraj în 2013. Treizeci şi şase de oameni au murit atunci într-o busculadă.
"Kumbh Mela" sau "Festivalul ulciorului" - clasificat ca patrimoniu imaterial al umanităţii de către UNESCO - îşi are originile în mitologia hindusă conform căreia, timp de 12 zile şi 12 nopţi, zeii şi demonii s-au ucis între ei pentru a recupera ulciorul care conţinea elixirul nemuririi.
În timpul luptei, patru picături de nectar preţios au căzut peste aceste patru locuri sacre.
Oasis şi BTS, două reveniri
Pe de o parte cei doi fraţi morocănoşi ai Britpop-ului, pe de altă parte, cei şapte tineri şi drăguţi regi ai K-Pop: Oasis şi BTS, două nume grele ale muzicii, revin în forţă în 2025.
Oasis, condus de fraţii Liam şi Noel Gallagher, a căror rivalitate legendară a dus la dezmembrarea trupei în 2009, se reuneşte pentru un turneu mondial în vara lui 2025. Graţie acestei reconcilieri, fiecare dintre ei ar putea încasa circa 50 de milioane de lire sterline, potrivit unui expert.
Fanii nostalgici s-au grăbit să cumpere bilete. Dar acest demers s-a transformat în haos, cu liste de aşteptare nesfârşite, preţuri nebuneşti şi site-uri frauduloase.
La celălalt capăt al Pământului, grupul BTS a promis "ARMY" (comunitatea sa de fani - n.r.) să se reîntâlnească din iunie, când cei şapte cântăreţi îşi vor fi încheiat serviciul militar, obligatoriu în Coreea de Sud.
Cu zeci de milioane de albume vândute, trupa de băieţi, înfiinţată în 2013, pompează miliarde în economia sud-coreeană. "Revenirea BTS va avea (...) un efect pozitiv asupra acţiunilor HYBE (casa de discuri care impresariază BTS - n.r.) şi a vânzărilor de albume", a anticipat un analist de la Daishin Securities.
Spre o plafonare a emisiilor cu efect de seră
Creşterea emisiilor globale de gaze cu efect de seră s-ar putea oare opri anul viitor? Cercetătorii sunt precauţi: urmăresc semnale din China, principala ţară poluantă, unde creşterea emisiilor de CO2 provenite din arderea petrolului, cărbunelui şi gazului ar trebui să fie aproape zero în 2024.
"Se pare că emisiile sunt pe cale să se stabilizeze", declară Lauri Myllyvirta, de la Centrul de Cercetare pentru Energie şi Aer Curat (CREA).
Având în vedere importanţa ţării (30% din emisiile mondiale), impactul ar fi global. Glen Peters, de la Global Carbon Budget, nu ar fi surprins ca plafonarea globală să se înregistreze în următorii câţiva ani. "Suntem aproape, dar vom avea nevoie de câţiva ani de date pentru a fi siguri", avertizează el.
Şi, adaugă Ignacio Arroniz Velasco, de la think tank-ul E3G, lumea nu va trebui să se mulţumească cu stabilizarea emisiilor: va fi nevoie ca acestea să fie reduse rapid, pentru a putea spera la neutralitatea carbonului în termen de maximum trei decenii.
"Nu ne vom putea relaxa", a declarat el.
Fotbal, fotbal, fotbal
Când îţi place ceva, nu contează cât te costă, şi totuşi...: în 2025, problema excesului de partide şi oboseala jucătorilor, confruntaţi cu un program supraîncărcat, va fi un subiect central.
În program în special: Cupa Mondială a Cluburilor, extinsă la 32 de echipe, care îi va priva pe jucători de vacanţa de vară, după un sezon marcat de inaugurarea noii formule a Ligii Campionilor, cu şi mai multe meciuri... şi încasări.
Această tendinţă de creştere nesfârşită a numărului de partide oficiale va continua şi în 2026, cu 16 echipe noi care vor participa la Cupa Mondială organizată în Canada, Mexic şi Statele Unite, şi deci... 104 meciuri, faţă de 64 anterior.
Va fi, de asemenea, analizată ponderea tot mai mare a Arabiei Saudite, tendinţa ţării gazdă a Cupei Mondiale din 2034 de a injecta tot mai mulţi bani în fotbal, având potenţialul de a schimba caracteristicile acestui sport.
În fine, utilizarea asistenţei video în arbitraj (VAR), care schimbă profund ritmul meciurilor, va alimenta cu siguranţă tot mai multe controverse. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța și aliații săi încearcă să își coordoneze presiunile asupra Israelului în legătură cu violențele din Cisiordania
Franța încearcă să își coordoneze cu mai multe țări presiunile asupra Israelului, prin sancțiuni împotriva unor persoane fizice implicate în violențele din Cisiordania, au declarat sâmbătă agenției Reuters trei diplomați europeni. Măsurile ar urma să includă blocarea unor active și interdicții de călătorie, dar li
Iranul avertizează din nou statele din Golf să nu sprijine atacurile SUA
Ministerul de externe de la Teheran a emis sâmbătă un comunicat în care face apel la 'principiul bunei vecinătăți' și avertizează țările din regiune să nu permită Statelor Unite să atace Iranul de pe teritoriile lor, transmite dpa. Cu câteva ore înainte de apel americanii loviseră instalații radar din regiunea S
VIDEO La aniversarea debarcării în Normandia, secretarul american al apărării cere Occidentului sprijin pentru SUA
Aliații din Al Doilea Război Mondial au aniversat sâmbătă în Franța 82 de ani de la debarcarea în Normandia începută în 6 iunie 1944, relatează dpa. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a folosit prilejul pentru a cere Occidentului un sprijin mai puternic pentru Statele Unite în eforturile de apăra
Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți
Ungaria a restricționat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de ședere pentru imigranții din afara Uniunii Europene, informează dpa. Premierul Peter Magyar și-a onorat astfel o promisiune din campania electorală, observă agenția citată. Nu vor mai fi eliberate permise de ședere conform unei
Programul nuclear iranian: Teheranul denunță o ''presiune politică'' din partea AIEA
Iranul a calificat sâmbătă drept un ''instrument de presiune politică'' un raport al Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA) ce avertizează cu privire la lipsa accesului experților internaționali la obiectivele nucleare iraniene și cere Teheranului să ''coopereze într-o manieră constructivă'', transmit AFP și Reut
VIDEO Zelenski: Drone lansate de armata ucraineană au lovit un depozit petrolier din regiunea rusă Krasnodar
Drone lansate de armata ucraineană au lovit vineri noaptea un depozit petrolier din regiunea rusă Krasnodar și o bază militară situată în apropiere de metropola Sankt Petersburg, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Rusia trebuie să pună capăt războiului și atacurilor sale î
Trump afirmă că Iranului i-au mai rămas doar ''21-22%'' dintre rachetele sale
Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranului ''i-au mai rămas doar 21-22%'' dintre rachetele sale, într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, după peste trei luni de război în Orientul Mijlociu, transmit AFP și Reuters. ''Ei au câteva rachete și câteva drone. Aș spune, ca p
Liban: Mai mulţi militari, ucişi de o lovitură israeliană în sudul ţării
Mai mulți militari libanezi, printre care un ofițer, au fost uciși de o lovitură israeliană contra vehiculului în care se aflau, pe o șosea din sudul Libanului, a anunțat sâmbătă armata libaneză, potrivit Reuters și AFP. ''Mai mulți militari, printre care un ofițer'', au fost uciși ''într-un atac israe
#Ucraina prezintă scuze Greciei după găsirea unei drone navale în apropierea insulei Lefkada
Ucraina a prezentat vineri scuze Greciei după ce o dronă navală plină cu explozibil fusese găsită în luna mai în apropierea insulei Lefkada, din Marea Ionică, transmite dpa. În urmă cu câteva zile, Grecia a protestat în mod oficial față de Kiev în legătură cu acest incident. ''Partea u
SUA autorizează vânzarea către Kuweit a unor sisteme antidronă de două miliarde de dolari
Washingtonul a anunțat vineri seară vânzarea către Kuweit a unor sisteme de luptă antidronă în valoare de două miliarde de dolari, într-o perioadă când această țară din regiunea Golfului Persic este supusă unor atacuri aeriene, relatează agenția France Presse. Contractul vizează în special la livrarea a diferite m
Iranul a lansat șapte rachete asupra Kuweitului și Bahreinului, dintre care șase au fost interceptate
Iranul a lansat șapte rachete contra Kuweitului și Bahreinului, a anunțat sâmbătă armata americană, care a precizat că șase dintre aceste rachete au fost interceptate și că ultima și-a ratat ținta, transmit AFP și Reuters. ''Iranul a tras șapte rachete către Kuweit și Bahrein; potrivit primelor evaluări, șase au fost interceptate
Rusia: 86 de drone, interceptate în apropiere de Sankt Petersburg
Forțele ruse au interceptat 86 de drone în regiunea din jurul orașului Sankt Petersburg, unde are loc un important forum de investiții, a anunțat sâmbătă guvernatorul regional, citat de AFP. ''Optzeci și șase de drone au fost doborâte deasupra regiunii Leningrad. Operațiunile de luptă continuă'', a scris pe Te
VIDEO Un mort și patru răniți după ce o barcă de pescuit turcească a fost atacată în Marea Neagră
O persoană a murit și alte patru au fost rănite după ce o navă de pescuit turcească a fost atacată vineri în Marea Neagră, în apropierea peninsulei Crimeea, a anunțat Garda de Coastă turcă, relatează AFP.
Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin de a respinge o întâlnire arată că liderul de la Kremlin 'alege încă războiul'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că respingerea de către omologul său rus Vladimir Putin a propunerii sale de a organiza o întâlnire pentru a pune capăt conflictului de peste patru ani din Ucraina demonstrează că liderul de la Kremlin 'alege încă războiul', relatează AFP și Reuters. 'Din păcate, partea r
Vicepreședintele american JD Vance condamnă uciderea 'inacceptabilă' a unui student alb în Regatul Unit
Vicepreședintele american JD Vance a condamnat vineri 'uciderea tragică și inacceptabilă' a unui student alb, încătușat de poliție în timp ce agoniza, după ce a fost acuzat pe nedrept de injurii rasiste de către ucigașul său, un tânăr sikh, relatează AFP. Henry Nowak, în vârstă de 18 ani, 'ar trebui să fie încă &












