AlegeriSUA2024/Partidul lui Lula consideră victoria lui Trump drept un ''semnal de alarmă'' pentru democraţie
Partidul Muncitorilor (PT) al preşedintelui brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a transmis miercuri că victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA reprezintă "un semnal de alarmă pentru tabăra democratică din lumea" întreagă şi, în special, pentru Brazilia, relatează EFE.
Spre deosebire de Lula, care l-a felicitat pe Trump într-un mesaj în care a afirmat că "democraţia este vocea poporului şi trebuie întotdeauna respectată", şefa PT, Gleisi Hoffmann, a avertizat cu privire la consolidarea extremei drepte pe scena mondială reprezentată prin acest rezultat electoral.
"Polarizarea este o realitate şi trebuie să fim pregătiţi să o înfruntăm şi în Brazilia, unde extrema dreaptă jubilează deja pe seama rezultatului" din Statele Unite, a declarat Hoffmann pe reţelele sale de socializare.
Şefa PT pare să facă aluzie la alegerile care vor avea loc în Brazilia în 2026, pentru care o posibilă candidatură a lui Lula, acum în vârstă de 79 de ani, nu este garantată, iar tabăra progresistă nu are deocamdată niciun lider în devenire.
Extrema dreaptă braziliană este condusă de fostul preşedinte Jair Bolsonaro, un admirator fervent al lui Trump, care nu va putea candida pentru un nou mandat, întrucât a fost descalificat pe o durată de opt ani pentru abuz de putere în timpul alegerilor din 2022, în care a fost învins de Lula.
Chiar şi aşa, Bolsonaro a celebrat victoria lui Trump, calificând-o drept "un cadru care aprinde flacăra libertăţii, suveranităţii şi democraţiei adevărate", care "va găsi ecouri în toate colţurile lumii" şi "va inspira Brazilia să urmeze aceeaşi cale".
Potrivit liderei PT, obiectivul imediat al partidului său trebuie să fie "consolidarea domeniului democraţiei" şi mai ales să fie "date răspunsuri concrete la nevoile şi aşteptările oamenilor care nu se încadrează în reţeta neoliberală pe care piaţa vrea să o impună guvernului şi ţării". AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE Republicanul Donald Trump revendică ''o victorie politică fără precedent''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Războiul din #Ucraina a făcut peste două milioane de victime în rândul militarilor (studiu)
Războiul din Ucraina a făcut peste două milioane de victime în rândul militarilor ruși și ucraineni - răniți, uciși și dispăruți la un loc -, potrivit unui studiu publicat miercuri de think tank-ul american Center for Strategic and International Studies (CSIS), citat de AFP. Moscova a suferit cea mai mare parte a pierderilor, cu 40
Cutremure în Venezuela: Aproximativ 2.000 de americani mobilizați la fața locului (oficial militar)
Armata americană se bazează pe aproximativ 2.000 de persoane mobilizate în Venezuela, la o săptămână după dublul cutremur devastator care a zguduit nordul țării, a indicat miercuri generalul Francis Donovan, șeful comandamentului militar american pentru America latină și Caraibe (SOUTHCOM), citat de AFP. 'În momentul de f
#Ucraina: Incendiu în centrul Kievului după o explozie (AFP)
Un incendiu a izbucnit miercuri seară în centrul capitalei Ucrainei, Kiev, în urma unei explozii care a avut loc în timpul unei alerte aeriene, a constatat un jurnalist al agenției France Presse (AFP). Prezent la fața locului, jurnalistul a auzit o explozie înainte de a observa un nor de fum ridicându-se în centrul capitalei
Iranul afirmă că va cumpăra produse cu activele înghețate în Qatar
Iranul a afirmat miercuri că va folosi o parte din activele sale înghețate în Qatar pentru a achiziționa bunuri de care are nevoie, după discuții la Doha privind memorandumul de înțelegere cu Statele Unite referitor la încheierea războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. În cadrul punerii în aplicare a
Kievul lansează un mecanism care permite partenerilor săi să cumpere arme ucrainene
Ucraina a anunțat miercuri lansarea unui mecanism care permite țărilor partenere ale Kievului să cumpere arme și tehnologii militare ucrainene pentru a strânge fonduri destinate finanțării forțelor sale armate, la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse, transmite AFP. 'Ţările (...) cu care Ucraina a încheiat acorduri interguve
Rusia spune că nu există perspective de normalizare a relațiilor cu NATO
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE. 'În aceste circumstanțe, să vorbești despre perspectivele de a relua dialogul și de a normaliza relațiile este p
State europene întârzie în respectarea promisiunii că vor crește cheltuielile militare, afirmă ambasadorul SUA la NATO
Unele state europene membre ale NATO sunt rămase 'în urmă' în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului pe care și l-au asumat în fața președintelui american Donald Trump de a cheltui mai mult pentru apărare, a avertizat miercuri ambasadorul SUA la NATO, Matt Whittaker, cu câteva zile înaintea summitului Alianței, relatează AFP.
În Statele Unite, un val progresist se formeaza în rândul democraților în perspectiva alegerilor din noiembrie (AFP)
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP. 'V&ac
Africa de Sud: Peste 900 de persoane, arestate în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național
Poliția sud-africană a arestat marți peste 900 de persoane în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național, majoritatea demonstrațiilor rămânând pașnice, în pofida incidentelor izolate de violență și jafuri, au anunțat miercuri autoritățile, relatează Xinhua. Comisarul adjunct al poliției naționale, Tebello Mosikili,
Rusia a cucerit în luna iunie 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean
Armata rusă a preluat în luna iunie controlul asupra a încă 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, potrivit platformei ucrainene de analiză militară DeepState, care oferă în fiecare lună bilanțul terenului cucerit de forțele ruse în Ucraina, informează EFE. DeepState atribuie pe canalul său de Telegram aceste cuceriri rusești p
Ameliorarea relațiilor americano-chineze 'necesită acțiuni concrete' (Beijing)
Șeful diplomației chineze, Wang Yi, i-a spus secretarului de stat american Marco Rubio că ameliorarea relațiilor necesită 'acțiuni concrete' și a lansat un avertisment Washingtonului asupra Taiwanului, a relatat miercuri o media de stat chineză, citată de AFP. China și SUA au avut schimburi de opinii tensionate în ultimele luni cu privire
'Denuclearizarea Iranului avansează bine', spune Trump
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că 'denuclearizarea' Iranului și negocierile cu acesta evoluează bine, în pofida versiunilor contradictorii despre noile tratative americano-iraniene și a recentelor atacuri reciproce care au arătat cât de fragilă este încetarea focului convenită luna trecută, relatează agenția EFE.
Noi lovituri ale Kievului asupra industriei de apărare ruse și a unor rafinării
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Z
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, își începe în Azerbaidjan turneul în Caucazul de Sud
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns miercuri la Baku, capitala Azerbaidjanului, prima oprire a turneului său în Caucazul de Sud care o va purta joi în țara învecinată, Armenia, informează EFE. Ursula Von der Leyen a fost primită pe aeroportul din Baku de ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov și de alți oficiali.
Germania are în vedere retragerea navelor sale destinate misiunii de deminare a Strâmtorii Ormuz
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condițiile pentru desfășurarea lor în Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri, la Berlin, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează dpa. 'Nu vor aștepta la nesfârșit', a declarat Pistorius într-










