AlegeriSUA2024/Echipa de campanie a democraţilor îşi concentrează speranţele pe cele trei state cheie din ''zidul albastru''
Directoarea de campanie a candidatei democrate la preşedinţie Kamala Harris, Jen O'Malley Dillon, a recunoscut marţi seara că "cea mai clară cale" către câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA trece prin Wisconsin, Pennsylvania şi Michigan, adică doar trei state cheie din cele şapte aflate în joc, potrivit unui mesaj adresat echipelor sale, obţinut de AFP.
"Este o cursă extrem de strânsă", a scris Jen O'Malley Dillon, care nu a menţionat Georgia sau Carolina de Nord (sud-est), subliniind că trebuie să aştepte să afle mai multe despre Arizona şi Nevada (sud-vest), unde secţiile de votare s-au închis.
Rămân deci cele trei state din "zidul albastru", culoarea Partidului Democrat, şi anume Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania, state situate în nord-estul ţării şi în regiunea Marilor Lacuri.
"Întotdeauna am ştiut că drumul nostru cel mai clar către cei 270 de electori (pragul de depăşit pentru a câştiga în acest scrutin indirect - n.r.) trece prin statele din 'zidul albastru'. Suntem mulţumiţi de ceea ce vedem acolo'', a dat ea asigurări. "Ştim că această cursă nu se va clarifica decât dimineaţa devreme", miercuri, a adăugat ea.
Separat, Universitatea Howard, pe care Kamala Harris a absolvit-o în 1986, aştepta marţi cu optimism ca cea mai prestigioasă absolventă a sa, vicepreşedinta SUA, să ajungă la Casa Albă şi să evite astfel revenirea la putere a fostului preşedinte republican Donald Trump (2017-2021).
Campusul a devenit epicentrul din Washington din care mişcarea democrată urmăreşte evoluţia zilei electorale.
Încadrată de steaguri naţionale imense, din piaţeta universităţii sunt transmise în direct rezultatele şi tot aici se află studenţi, actuali sau deja absolvenţi, pentru a o susţine pe Harris.
"Sunt multe în joc, dar sunt 100% încrezător", explică pentru EFE Deon Auzenne, doctorand în psihologie clinică în vârstă de 28 de ani.
Deşi Trump este în prezent în frunte, speranţa domneşte în rândul participanţilor. "Sunt încântat şi sper că suntem pe cale să avem primul nostru preşedinte afro-american. Ceea ce îmi place cel mai mult la ea este că este pregătită", spune Chelsey Rodgers, o fostă studentă în vârstă de 41 de ani.
Totuşi, optimismul s-a temperat de faptul că primele rezultate par a fi în favoarea lui Trump.
Faptul că disputa electorală a fost atât de strânsă şi rezultatul este imprevizibil o întristează pe Rodgers. "Sunt dezamăgită că atât de mulţi oameni nu îşi dau seama ce ar însemna un al doilea mandat (pentru Trump) în defavoarea acestei ţări. Mă întristează că oamenii nu fac legătura între cuvintele şi caracterul, comportamentul, convingerile, minciunile lui, dar, până la urmă, cred în bunătatea poporului american, aşa că am speranţă'', spune ea.
Pentru Universitatea Howard însăşi, candidatura lui Harris reprezintă "o oportunitate istorică" pentru democraţia ţării de a "recunoaşte conducerea pe care femeile de culoare au manifestat-o întotdeauna, dar care a fost prea des ignorată".
Iar alegerea locului ca punct central al serii electorale nu a fost întâmplătoare.
Nu numai pentru că Harris este absolventă a acestei universităţi. Howard este cunoscută ca fiind una dintre universităţile istorice negre din SUA, înfiinţată în epoca segregării rasiale, iar astăzi o absolvă cel mai mare număr de afro-americani din întreaga ţară.
"Harris a învăţat aici ce înseamnă să fii hotărât, ce înseamnă să ai un caracter extraordinar şi, cel mai important, ce înseamnă să ai tipul de leadership prin care poţi obţine rezultate. Există întotdeauna teama că o administraţie Trump va avea succes la aceste alegeri, dar frica nu ne poate controla vieţile", subliniază Myles Hollingsworth, în vârstă de 20 de ani, care a votat pentru prima dată în 2024.
În opinia tinerilor care aşteaptă în incinta universităţii rezultatul alegerilor, sunt în joc drepturile reproductive, beneficiile pentru minorităţi sau sentimentul, potrivit studentului la jurnalism Taylor Pennant, că se poate "simţi mai multă speranţă în ţară".
De aceea, oamenii nu pierd din ochi ecranele pe care este transmisă în direct numărătoarea voturilor, primită cu huiduieli când Trump câştigă un stat şi cu aplauze furtunoase când un stat este câştigat de candidata democrată.
Toate acestea pe fondul unor măsuri de securitate draconice, intrările fiind blocate, iar participanţii fiind supuşi unor controale similare cu cele de pe un aeroport. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.pbs.org
** Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american













