Marii electori care în final îl vor alege pe preşedintele SUA sunt desemnaţi într-un proces în două etape din rândul membrilor de partid, lobby-iştilor, oficialilor locali sau chiar politicienilor retraşi din activitate, consemnează publicaţiile Le Figaro şi Le Monde.

Alegerile prezidenţiale americane sunt în desfăşurare marţi, dar cei peste 240 de milioane de alegători nu votează direct pentru democrata Kamala Harris sau pentru republicanul Donald Trump, ei alegând de fapt cei 538 de mari electori care, reuniţi într-un colegiu electoral, vor stabili viitorul preşedinte al SUA într-un vot care se va desfăşura pe 17 decembrie.

Preşedintele ales va avea astfel nevoie de voturile a cel puţin 270 de mari electori. Candidatul care a câştigat votul popular într-un stat al SUA câştigă toţi marii electori ai acelui stat, cu excepţia statelor Maine şi Nebraska, unde electorii sunt împărţiţi conform unui algoritm ce combină acest sistem cu cel proporţional.

Constituţia SUA conţine puţine prevederi referitoare la calificările electorilor, notează Arhivele Naţionale, o agenţie independentă a guvernului SUA. Articolul 2 al legii fundamentale a SUA menţionează doar că "fiecare stat va numi (...) un număr de electori egal cu numărul total de senatori şi reprezentanţi la care are dreptul în Congres" şi că "niciun senator sau reprezentant şi nicio persoană care desfăşoară în SUA o activitate administrativă sau remunerată nu va putea fi numită" elector.

Electorii sunt selectaţi în două etape. Prima parte a procesului revine partidelor politice şi poate varia de la un stat la altul. Dar, în general, partidele alcătuiesc liste cu potenţiali electori în timpul congreselor naţionale sau îi aleg printr-un vot al comitetului central al partidului.

Aceste persoane pot fi "oficiali aleşi la nivelul statului, lideri ai partidelor politice la nivel naţional sau oficiali de stat care au avut o afiliere personală sau politică cu candidatul prezidenţial al partidului lor", detaliază Arhivele Naţionale.

În practică, electorii sunt adesea persoane care au făcut un serviciu partidului sau candidatului prezidenţial al acestuia, de exemplu membri de partid, lobby-işti, oficiali locali sau politicieni retraşi din activitate. De pildă, fostul preşedinte Bill Clinton a fost în 2016 elector al soţiei sale, Hillary Clinton.

A doua parte a procesului are loc în timpul alegerilor, în acest caz pe 5 noiembrie. Când alegătorii fiecărui stat votează pentru candidatul la preşedinţie, ei votează pentru a selecta marii electori ai statului lor. Numele potenţialilor electori pot apărea sau nu pe buletinul de vot sub numele candidaţilor la preşedinţie, în funcţie de procedurile electorale şi de formatele de vot în vigoare în fiecare stat. Deşi preşedintele e ales de electori, votul popular este important pentru că indică pentru care candidat doresc alegătorii să voteze statul lor la reuniunea colegiului electoral.

Electorii aleşi se vor reuni în fiecare stat pe 17 decembrie şi vor vota pentru preşedinte şi vicepreşedinte pe buletine separate. Au existat în decursul istoriei şi cazuri de trădare, când electorii unui partid nu au votat în colegiul electoral candidatul partidului lor, dar astfel de situaţii au fost rare şi nu au influenţat rezultatul final. Pentru a preveni însă apariţia unor astfel de "electori necredincioşi", circa 30 de state ale SUA au adoptat legi care obligă electorii să voteze candidatul propriului partid.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)

Citeşte şi:

LIVE UPDATE La miezul nopţii, un cătun din New Hampshire a dat startul scrutinului prezidenţial din SUA