Georgia respinge o investigaţie internaţională asupra presupuselor nereguli la alegerile legislative
Autorităţile din Georgia au respins luni ideea desfăşurării unei investigaţii internaţionale asupra presupuselor nereguli la alegerile parlamentare din 26 octombrie, scrutin nerecunoscut de opoziţie, care a convocat un nou protest în faţa parlamentului, transmite agenţia EFE.
"O investigaţie internaţională ar însemna că nu suntem un Stat şi că suntem controlaţi din exterior", a declarat preşedintele parlamentului de la Tbilisi, Şalva Papuaşvili. Potrivit acestuia, solicitarea opoziţiei, care deşi reclamă nereguli nu cooperează în investigaţie cu organele naţionale, pentru o altă investigaţie care să fie condusă din exterior ar însemna, de asemenea, "că nişte unchi şi mătuşi vor veni şi ne vor spune că nu suntem un Stat şi că nu putem face nimic pe cont propriu".
Partidul Visul Georgian al premierului Irakli Kobajidze, considerat pro-rus de către opoziţie şi Occident, a obţinut aproape 54% din voturi, iar cele patru blocuri ale opoziţiei, împreună, aproape 38%. Acestea din urmă, sprijinite de preşedinta pro-occidentală Salome Zurabişvili, susţin că au existat fraude şi cer o investigaţie internaţională sau noi alegeri sub o "administraţie internaţională". Parchetul georgian a deschis miercurea trecută o anchetă pentru investigarea presupuselor fraude electorale şi a citat-o pe preşedinta Zurabişvili să prezinte dovezile în sprijinul acuzaţiilor sale, dar ea a refuzat convocarea.
Luni, ea a făcut o paralelă şi cu alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, deplângând faptul că, spre deosebire de diaspora moldoveană, cea georgiană nu a putut vota masiv. Republica "Moldova a fost salvată de cele 300.000 de voturi ale diasporei", a scris Salome Zurabişvili pe reţeaua socială X, făcând referire la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către omoloaga sa pro-europeană Maia Sandu cu ajutorul voturilor din străinătate, în timp ce la alegerile legislative din Georgia numai aproximativ 34.000 de cetăţeni au votat în afara ţării.
Între timp, comisia electorală din Georgia a anunţat rezultatul renumărării manuale a voturilor în 366 de secţii de votare, renumărare efectuată nu în urma acuzaţiilor de fraudă, ci în virtutea unei prevederi recent introduse în legislaţia electorală pentru a creşte credibilitatea alegerilor printr-o verificare suplimentară. Astfel, în 91% dintre aceste secţii rezultatul a rămas acelaşi, iar în celelalte a suferit "schimbări nesemnificative", a anunţat comisia.
Premierul Irakli Kobajidze a negat orice fraudă şi i-a cerut preşedintei Zurabişvili, care a vorbit despre un sistem "sofisticat" de fraudare, să prezinte probe. În campania electorală, Kobajidze a acuzat opoziţia pro-europeană că în cazul preluării puterii ea ar putea implica Georgia într-un nou război cu Rusia, după cel pierdut în anul 2008 într-un conflict pentru controlul asupra provinciilor separatiste pro-ruse Abhazia şi Osetia de Sud, unde Rusia are în prezent baze militare.
Rusia a respins acuzaţiile opoziţiei georgiene de imixtiune în procesul electoral, în timp ce Bruxellesul şi Washingtonul au cerut investigarea "neregulilor" semnalate de observatorii internaţionali. Bruxellesul a comunicat de asemenea că procesul de aderare a Georgiei la UE rămâne îngheţat în urma acestor alegeri.
Observatorii internaţionali, din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODHIR), au consemnat buna organziare a scrutinului, rata ridicată a prezenţei la urne şi varietatea alternativelor, dar au denunţat acţiuni de coerciţie faţă de unii alegători angajaţi în sistemul public.
Opoziţia georgiană se va reuni luni seară în centrul capitalei Tbilisi la un nou protest împotriva guvernului şi partidului Visul Georgian. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american













