Audierile comisarilor europeni desemnaţi încep luni în Parlamentul European
Parlamentul European organizează începând de luni, în comisiile sale de specialitate, audierile comisarilor europeni desemnaţi, ocazie cu care eurodeputaţii vor cântări în ce măsură viitorii membri ai Colegiului comisarilor posedă competenţele, independenţa şi ataşamentul faţă de valorile europene, elemente necesare pentru a servi ca membri ai noii Comisii Europene conduse de Ursula von der Leyen.
Primii care vor intra, luni după-amiază, sub tirul întrebărilor eurodeputaţilor sunt slovacul Maros Sefcovic, comisar european desemnat pentru comerţ şi securitate economică, relaţii interinstituţionale şi transparenţă, şi maltezul Glenn Micaleff, comisar european desemnat pentru echitate între generaţii, tineret, cultură şi sport. În cursul serii aceleiaşi zile, vor răspunde întrebărilor eurodeputaţilor luxemburghezul Christophe Hansen, comisar european desemnat pentru agricultură şi sectorul alimentar, şi grecul Apostolos Tzitzikostas, comisar european desemnat pentru transport sustenabil şi turism.
Marţi şi miercuri vor fi audiaţi câte şase comisari desemnaţi, iar joi 7 noiembrie - patru comisari.
Potrivit calendarului anunţat de PE, audierile comisarilor desemnaţi se vor încheia pe 12 noiembrie, zi în care vor trebui să răspundă întrebărilor cei şase vicepreşedinţi executivi ai viitoarei Comisii, printre care şi românca Roxana Mînzatu, care se va ocupa de portofoliul 'Oameni, competenţe şi pregătire'.
Înaintea audierilor, Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a examinat declaraţiile de interese ale candidaţilor pentru a confirma că nu există niciun conflict de interese de natură financiară, aceasta fiind una dintre condiţiile care trebuie să fie îndeplinite înainte de a audia un candidat. Candidaţii vor trebui să răspundă şi unor întrebări scrise pregătite de comisiile europarlamentare.
Fiecare audiere durează trei ore. Comisarul desemnat va face o declaraţie introductivă de 15 minute, care va fi urmată de întrebări din partea eurodeputaţilor. Fiecărui grup politic îi va fi alocat un număr de minute, pe care îl va repartiza după cum consideră de cuviinţă membrilor săi care participă la audiere. Comisarul desemnat va avea la dispoziţie un număr dublu de minute pentru a răspunde faţă de minutele alocate întrebării. Înainte de încheierea audierii, comisarul desemnat poate să facă o scurtă declaraţie finală.
Preşedintele şi reprezentanţii grupurilor politice (coordonatorii) comisiilor implicate în audieri se vor întâlni fără întârziere după încheierea audierilor. Ei vor evalua dacă respectivul comisar desemnat deţine calificările necesare atât pentru a deveni membru al Comisiei Europene, cât şi pentru a-şi îndeplini sarcinile din portofoliul care i-a fost atribuit. În termen de 24 de ore de la finalizarea evaluării, coordonatorii vor trimite o scrisoare de recomandare confidenţială care va fi analizată de Conferinţa preşedinţilor de comisii şi trimisă, ulterior, Conferinţei preşedinţilor, formată din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice europarlamentare.
Coordonatorii comisiilor pot ajunge la un consens privind aprobarea sau respingerea unui comisar desemnat. Dacă opiniile lor sunt divergente, este necesară aprobarea în rândul coordonatorilor care reprezintă cel puţin două treimi din membrii comisiei. În situaţia în care coordonatorii nu întrunesc o majoritate de două treimi pentru a aproba sau a respinge un candidat, ei pot cere informaţii suplimentare prin intermediul unor întrebări scrise. Ei pot de asemenea să reia audierea, caz în care este necesar acordul prealabil al Conferinţei preşedinţilor.
Audierea suplimentară are scopul de a clarifica aspectele rămase nesoluţionate şi nu poate dura mai mult de o oră şi jumătate. Dacă nu se întruneşte o majoritate simplă în rândul coordonatorilor pentru oricare dintre aceste etape, preşedintele convoacă o reuniune a comisiei parlamentare pentru a supune la vot aprobarea candidatului (vot secrete cu uşile închise, prin majoritate simplă).
În urma eventualelor întrebări scrise şi/sau după reluarea audierii de confirmare, coordonatorii aprobă comisarul desemnat cu o majoritate de cel puţin două treimi. Dacă acest lucru nu se întâmplă, preşedintele va convoca o reuniune a comisiei şi va organiza un vot secret privind capacitatea candidatului de a-şi îndeplini atribuţiile. Acest vot necesită doar o majoritate simplă pentru a recomanda aprobarea candidatului.
După finalizarea tuturor audierilor, Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul acestora şi va transmite concluziile Conferinţei preşedinţilor. Conferinţa preşedinţilor va analiza scrisorile de evaluare primite de la comisiile competente şi recomandările Conferinţei preşedinţilor de comisii. Ea va face apoi o evaluare finală şi, pe 21 noiembrie, va declara audierile închise. Scrisorile de evaluare vor fi publicate după ce Conferinţa preşedinţilor declară toate audierile închise.
După încheierea audierilor, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta Colegiul complet al comisarilor şi programul său în plenul Parlamentului European. Întreaga Comisie Europeană trebuie să primească aprobarea Parlamentului European, votul fiind prevăzut pentru sesiunea plenară din 25-28 noiembrie de la Strasbourg. După ce este confirmată de Parlament, Comisia Europeană trebuie numită oficial de Consiliul European, prin vot cu majoritate calificată (vot favorabil din partea a 55% dintre statele membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE).
În opinia directorului pentru afaceri europene din cadrul Institutului regal pentru relaţii internaţionale 'Egmont' din Bruxelles, Jean-Louis De Brouwer, în audierile din comisiile Parlamentului European unii comisari propuşi vor primi evaluări negative. Unul dintre aceştia ar putea fi Oliver Varhelyi - desemnat comisar pentru sănătate şi bunăstarea animalelor - ţinând cont de ''relaţia sa foarte proastă'' cu Parlamentul European în mandatul Comisiei Leyen I, când a deţinut portofoliul extinderii (în 2023 el i-a calificat drept ''idioţi'' pe eurodeputaţi).
Un alt exemplu de comisar desemnat care ar putea întâmpina probleme la audierile din comisiile europarlamentare este belgianca Hadja Lahbib (gestionarea crizelor şi egalitate), care ar putea ''cădea victimă'' tensiunilor între diferite grupuri politice. Atât Varhelyi, cât şi Lahbib urmează să fie audiaţi în 6 noiembrie în comisiile competente ale PE.
''Dacă la momentul audierilor va exista o luptă pentru putere între PPE, socialişti şi Renew, Hadja Lahbib ar putea cădea victimă şi ar putea fi luată ostatic în acest joc de tipul 'dinte pentru dinte, ochi pentru ochi' între diferite grupuri politice. Să spunem că aş fi foarte surprins dacă nimeni nu ar cădea victimă, Parlamentul European va dori să-şi arate puterea. De asemenea, înţeleg că există multă iritare din cauza faptului că Ursula von der Leyen nu a prezentat în Conferinţa preşedinţilor (liderii grupurilor politice din PE) structura noului Colegiu al comisarilor'', ci ea a făcut acest lucru ulterior în aceeaşi zi, într-o conferinţă de presă, declara pentru AGERPRES, la finalul lunii septembrie, Jean-Louis De Brouwer. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.













