Japonia şi UE au convenit un nou pact de securitate şi apărare
Japonia şi Uniunea Europeană au anunţat vineri la Tokyo un nou pact de securitate şi apărare, un acord calificat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell drept o "etapă istorică", transmite AFP.
Borrell şi ministrul de externe japonez Takeshi Iwaya au dezvăluit pactul care, potrivit presei locale, prevede intensificarea exerciţiilor militare comune, un dialog la cel mai înalt nivel şi o cooperare în domeniul industriei apărării.
"Sunt extrem de încântat să fiu aici împreună cu ministrul Iwaya pentru a anunţa încheierea acestui parteneriat de securitate şi apărare între UE şi Japonia", a declarat Borrell. Acesta este "primul acord de o asemenea natură" încheiat de UE cu o ţară din Asia-Pacific, a adăugat el, descriind acordul drept "istoric şi foarte oportun".
"Trăim într-o lume foarte periculoasă", a comentat în faţa presei Borrell, conform căruia acest pact "aprofundează capacitatea noastră de a aborda împreună ameninţările emergente". Şeful diplomaţiei europene nu a menţionat ameninţarea de securitate din partea Chinei asupra căreia insistă Japonia, îngrijorată de faptul că Beijingul îşi consolidează capacităţile militare în regiune.
După Tokyo, Borrell va pleca în Coreea de Sud, unde discuţiile ar urma să se concentreze asupra Coreei de Nord, care a testat joi o nouă rachetă balistică intercontinentală cu combustibil solid, cea mai avansată din arsenalul Phenianului, după cum a susţinut acesta din urmă.
Textul noului parteneriat dintre UE şi Japonia, consultat de AFP, prevede promovarea "cooperării navale concrete", inclusiv prin exerciţii comune şi escale în "ţări terţe convenite de comun acord". Documentul menţionează de asemenea desfăşurarea de discuţii privind "dezvoltarea iniţiativelor de apărare, inclusiv schimbul de informaţii despre chestiuni legate de industria de apărare".
Japonia, care de zeci de ani depinde de Statele Unite pentru achiziţiile sale militare, dezvoltă în prezent un nou avion de luptă împreună cu Italia şi Regatul Unit, care ar trebui să fie pregătit pentru decolare până în anul 2035.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump stabilește data lucrărilor pentru un teren de golf la Washington, în ciuda unei proceduri judiciare
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că intenționează să înceapă peste o lună construcția unui teren de golf la Washington, unul dintre numeroasele sale proiecte de renovare a capitalei americane, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. 'Lucrările de renovare' ale acestui nou t
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,













