Summitul BRICS: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere pace în Fâşia Gaza, Liban şi Ucraina
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut pace în Fâşia Gaza, într-o intervenţie în cadrul reuniunii de joi, la Kazan, a grupului BRICS cu ţările din Sudul global, pledând în acelaşi timp pentru o "încetare imediată a focului" şi în Liban şi Ucraina, informează EFE.
"Avem nevoie de pace peste tot. Avem nevoie de pace în Gaza, cu o încetare imediată a focului şi o eliberare imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor", a afirmat secretarul general al ONU în cadrul întâlnirii.
De asemenea, Antonio Guterres a apreciat necesară distribuirea "eficientă" a ajutoarelor umanitare şi realizarea de progrese "ireversibile" pentru "a se pune capăt ocupaţiei israeliene" şi în vederea implementării soluţiei celor două state.
"Avem nevoie de pace în Liban, cu o încetare imediată a ostilităţilor, avansând cu implementarea deplină a rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate" al ONU, a adăugat el.
Antonio Guterres a cerut, de asemenea, pace şi în Ucraina. "O pace justă, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, dreptul internaţional şi rezoluţiile Adunării Generale", a precizat secretarul general al ONU.
În contextul în care a solicitat, de asemenea, o reglementare a situaţiei din Sudan, Guterres a cerut apărarea "valorilor Cartei ONU, a statului de drept şi a principiilor suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a tuturor statelor".
În discursul său, secretarul general al ONU a reamintit cele patru provocări evidenţiate în cadrul Summitului Viitorului (22-23 septembrie): finanţele, clima, tehnologia şi pacea.
"Summitul Viitorului a marcat calea pentru consolidarea multilateralismului în vederea unei dezvoltări şi a unei securităţi globale. Acum trebuie să transformăm cuvintele în fapte", a subliniat el.
Joi, la Kazan, liderii Rusiei, Chinei, Iranului şi Turciei au susţinut necesitatea ajungerii la pacea în Fâşia Gaza şi Liban, iar preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a acuzat Israelul de comiterea unui genocid şi de epurarea etnică a poporului palestinian. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump anunță interzicerea accesului la Casa Albă a CNN, MSNOW și Politico
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN și MSNOW (fost MSNBC), precum și publicației online Politico 'cu efect imediat', relatează AFP și Reuters. 'Cu efect imediat, interzic accesul la Casa Albă pentru Fake News CNN, MSNOW... și Politico... din cauza '
Un înalt comandant al NATO participă la o ședință de informare privind revizuirea angajamentului SUA în domeniul apărării în Europa
Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, din cadrul Forțelor aeriene ale SUA, a participat vineri la o reuniune virtuală de informare cu Elbridge Colby, șeful departamentului pentru politici al Pentagonului, privind posibile abordări ale unei revizuiri a desfășurării trupelor americane în Europa, relatează Reuters.
Kosovo: Mii de manifestanți cer anularea condamnării lui Hashim Thaci pentru crime de război
Mai multe mii de persoane au participat vineri la Pristina la o manifestație organizată de foști combatanți ai gherilei kosovare pentru a protesta împotriva condamnării ex-președintelui Hashim Thaci la 25 de ani de închisoare pentru crime de război de către un tribunal special de la Haga, relatează AFP. Este una dintre cele mai mar
Un turn de răcire al centralei nucleare rusești de la Kursk, lovit de o dronă, potrivit AIEA
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri pe X că a fost informată că o dronă ar fi lovit joi turnul de răcire al unui reactor al centralei nucleare rusești de la Kursk, relatează France Presse. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="en" dir="ltr">The IAEA has been informed t
Un eurodeputat ungar a ridicat în Parlamentul European problema contaminării cu azbest din Ungaria
Un eurodeputat ungar a ridicat problema criblurii contaminate cu azbest, importată din Austria și utilizată în vestul Ungariei, în timpul unei dezbateri din Parlamentul European privind substanțele chimice toxice, relatează vineri MTI. Andras Kulja, eurodeputat din partea partidului de guvernământ Tisza, a precizat în d
Rachete antibalistice: Polonia s-a alăturat coaliției cu #Ucraina și alți aliați
Polonia s-a alăturat coaliției cu Ucraina și alți aliați privind rachetele antibalistice, a anunțat vineri premierul polonez Donald Tusk, citat de Reuters. ''Începând de astăzi, Polonia este parte a acestui proiect major. Am căzut de acord asupra formelor și cadrului acestei cooperări'', a spus Tusk într-un vi
#Ucraina condamnă organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile sale ocupate de Rusia
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE
Ursula von der Leyen va vizita Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Kosovo la finalul acestei luni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita patru țări din Balcanii Occidentali la finalul lunii septembrie, iar deplasările în Serbia și Bosnia, unde au loc alegeri, vor avea loc ulterior, a anunțat vineri Arianna Podesta, purtătoare de cuvânt a executivului UE, transmite Hina. În perioada 30 septembri
Rusia: Partidul pacifist 'Iabloko' denunță presiuni exercitate asupra observatorilor săi
Partidul pacifist rus 'Iabloko', exclus din alegerile pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) care au început vineri în Rusia, a denunțat în fața Comisiei Electorale Centrale (CEC) presiunile exercitate asupra observatorilor săi electorali în mai multe regiuni, informează EFE. 'Magnitudin
Suedia: Lidera social-democraților, Magdalena Andersson, va încerca să formeze un nou guvern
Lidera social-democraților suedezi, Magdalena Andersson, a primit vineri din partea președintelui parlamentului misiunea de a încerca să formeze un guvern, în urma victoriei la limită a taberei sale în alegerile legislative de duminica trecută, relatează AFP și Reuters. 'Având în vedere discuțiile de astăzi, a
Atacuri hibride rusești: Macron promite o 'ripostă' și un plan pentru infrastructurile critice
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri că a cerut guvernului 'să pregătească un plan de protecție a infrastructurilor critice franceze' în fața atacurilor 'hibride' rusești, care nu vor rămâne 'fără răspuns' din partea europenilor, relatează France Presse. 'Natura agresivității ruse și a a
Washingtonul atenționează Republica Cehă să aloce mai mulți bani pentru apărare
Statele Unite au transmis vineri Republicii Cehe că trebuie să aloce mai mulți bani pentru apărare pentru a atinge țintele stabilite de NATO, relatează agenția de presă Reuters. Cehia a eșuat, în timpul unor guvernări succesive, să atingă pragul de 2% din produsul intern brut (PIB) pentru bugetul său militar și va rata din nou ținta &ici
Ungaria: Orban îndeamnă la 'rezistență națională', la o reuniune a intelectualilor Fidesz
A sosit momentul 'rezistenței naționale' și 'este timpul să ridicăm mănușa și să luptăm', a declarat fostul premier ungar Viktor Orban, liderul partidului de opoziție Fidesz, într-un recent discurs susținut în fața cercului restrâns de intelectuali ai partidului, la Kotcse, în sud-vestul Ungariei, potrivit unei înregistră
UE deblochează încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul acordat Ucrainei pentru apărare
Comisia Europeană va vira vineri alte 3,3 miliarde de euro Ucrainei pentru achiziționarea de echipamente de apărare, în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru sprijinirea acestei țări, informează EFE. Suma este destinată achiziționării de drone și rachete și va ajuta Ucraina să-și apere teritoriul și spațiul aerian &i
Rusia: Un simulacru de alegeri pentru un parlament artificial (instanță a Consiliului Europei)
Alegerile parlamentare ruse, organizate de vineri până duminică, par să fie un ''simulacru de alegeri care vor da naștere unui parlament artificial'' ce nu trebuie să fie recunoscut de comunitatea internațională, a avertizat vineri Platforma de dialog cu forțele democratice ruse a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), informează AF














