Summitul BRICS: Declaraţia finală cere reforma ONU şi un rol sporit pentru America Latină şi Asia
Ţările grupului BRICS au cerut miercuri, în Declaraţia de la Kazan, o reformă a ONU, inclusiv a Consiliului de Securitate, şi un rol mai mare pentru America Latină, Asia şi Africa în afacerile mondiale, transmite EFE.
"Insistăm asupra sprijinului nostru pentru reforma ONU, inclusiv a Consiliului său de Securitate, pentru a-i spori democraţia, reprezentativitatea, eficacitatea (...) şi, de asemenea, asupra extinderii prezenţei ţărilor în curs de dezvoltare în toate categoriile de apartenţă la Consiliul", se arată în declaraţia finală a summitului de la Kazan.
În plus, declaraţia subliniază necesitatea aplicării "justiţiei geografice" în alcătuirea secretariatului ONU şi a altor organizaţii internaţionale.
A fost evidenţiată, de asemenea, importanţa ca ţările din Africa, Asia şi America Latină să joace un rol mai important în gestionarea afacerilor mondiale.
Declaraţia subliniază apariţia unor "noi centre de forţă", care contribuie la apariţia unei ordini mondiale "drepte, democratice şi echilibrate".
Deşi condamnă sancţiunile unilaterale, declaraţia finală apără cooperarea în domeniul drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale în strictă conformitate cu principiile egalităţii şi respectului reciproc. Se precizează însă că drepturile omului includ dreptul la o dezvoltare justă şi echitabilă a tuturor ţărilor.
Grupul BRICS a condamnat impunerea de sancţiuni unilaterale nesusţinute de ONU şi a cerut ridicarea celor existente, deoarece acestea contravin dreptului internaţional şi dăunează celor mai vulnerabile sectoare ale populaţiei din ţările sancţionate.
"Măsurile coercitive unilaterale, inclusiv sancţiunile economice unilaterale şi sancţiunile secundare, care contravin dreptului internaţional, au consecinţe grave asupra exercitării drepturilor omului, inclusiv asupra dreptului la dezvoltare", se arată în documentul publicat la finalul reuniunii din Kazan.
"De aceea facem apel la eliminarea acestor măsuri", se mai arată în declaraţia BRICS, care include două ţări membre - Iran şi Rusia - împotriva cărora au fost impuse numeroase sancţiuni.
În plus, în declaraţie, membrii BRICS şi-au exprimat "îngrijorarea profundă cu privire la impactul negativ" al sancţiunilor "asupra economiei mondiale, a comerţului internaţional şi a îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare stabilă".
"Aceste tipuri de măsuri subminează statutul ONU, sistemul comercial multilateral, dezvoltarea stabilă şi acordurile privind protecţia mediului înconjurător", se arată în documentul summitului.
Potrivit BRICS, sancţiunile "afectează negativ şi creşterea economică, energia, sănătatea şi securitatea alimentară, ceea ce agravează situaţia sărăciei şi a problemelor ecologice".
Declaraţia finală de la Kazan a aprobat şi categoria de stat asociat, deşi summitul nu a abordat extinderea grupului, sperată şi solicitată de ţări precum Turcia, Azerbaidjan sau Cuba.
Creat în 2009, BRICS a organizat primul său summit în 2009. Este format, în prezent, din Rusia, China, India, Brazilia, Africa de Sud, Egipt, Iran, Emiratele Arabe Unite şi Etiopia. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski îl acuză pe Trump că împinge Ucraina să capituleze (interviu)
SUA iau măsuri pentru a forța Ucraina să capituleze, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a denunțat întârzierile Washingtonului în autorizarea livrării de rachete antibalistice deja plătite, de care armata ucraineană are nevoie urgentă pentru a proteja populația și infrastructura de atacurile rusești, informează luni EFE.
Cel puțin un mort după un nou atac rusesc cu rachete și drone asupra Kievului
Cel puțin un om a fost ucis, iar opt au fost răniți într-un nou atac combinat cu rachete și drone efectuat la primele ore ale zilei de luni de către armata rusă împotriva Kievului, a informat Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din Ucraina, citat de EFE. 'În cursul dimineții de 19 octombrie, inamicul a atacat cap
Secretarul de stat american Marco Rubio îndeamnă Ucraina și Rusia să se concentreze pe încheierea războiului
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat luni că nu a existat 'niciun fel de pauză' în partajarea informațiilor cu Kievul, în timp ce l-a îndemnat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să se 'concentreze' pentru a 'pune capăt războiului', relatează AFP. 'Nu știu de unde scoate toate
Aderarea la UE ar trebui să devină obiectivul pe termen mediu al Regatului Unit, consideră un influent grup de reflecție britanic
Regatul Unit ar trebui să facă din aderarea la Uniunea Europeană obiectivul său pe termen mediu arunci când premierul Andy Burnham va stabili opțiunile privind relația dintre Londra și blocul comunitar, consideră Institutul pentru Studii privind Politicile Publice (IPPR), un grup de reflecție influent, transmite luni dpa. Șeful guvernulu
Israel: Mai mulți suspecți arestați în legătură cu atacurile asupra unei fotojurnaliste americane și a unor diplomați europeni
Poliția israeliană a anunțat luni că a arestat opt suspecți în cadrul unei anchete privind incidentele violente care au avut loc în Cisiordania în timpul weekendului, inclusiv atacuri separate asupra unei fotojurnaliste din SUA și a unor diplomați europeni, relatează Reuters. Poliția nu a dezvăluit identitatea suspecților.
Președintele Emmanuel Macron respinge demisia ministrului de interne în contextul violențelor din Franța
Președintele francez Emmanuel Macron a respins luni demisia ministrului de interne Laurent Nunez, deși a recunoscut 'eșecurile de anticipare și informații' în contextul valului de violențe care a afectat Franța în weekend, transmite AFP. Conform unui comunicat al președinției, șeful statului i-a cerut lui Nunez 'să impl
Putin propune un summit cu Trump și Xi pentru a discuta despre un acord privind #Ucraina (presă)
Președintele rus Vladimir Putin a propus organizarea unui summit luna viitoare cu omologii săi american Donald Trump și chinez Xi Jinping pentru a negocia încheierea războiului de peste patru ani cu Ucraina într-un mod care să favorizeze Moscova, a relatat Wall Street Journal duminică, citând persoane familiarizate cu discuțiile, relatează luni Reut
Japonia: Premierul Takaichi trimite din nou o ofrandă la controversatul sanctuar Yasukuni în pofida criticilor Seulului și Beijingului
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi a trimis luni o nouă ofrandă la controversatul sanctuar Yasukuni din Tokio, în timp ce un ministru și aproximativ 70 de parlamentari au vizitat sanctuarul, în pofida criticilor recente venite din partea Coreei de Sud și a Chinei la adresa omagiilor aduse acestui simbol al trecutului militarist nipon, informează EFE.
Brazilia: Lula și Flavio Bolsonaro se atacă dur în timpul primei lor dezbateri
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva și adversarul său conservator Flavio Bolsonaro s-au lansat într-un festival de insulte și acuzații în cursul primei lor dezbateri duminică, cu o săptămână înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, notează AFP. Contrazicând sondajele, sena
Iran: Un petrolier a lovit o mină și a luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Gărzilor Revoluționare
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), puternica armată ideologică a Iranului, a anunțat luni că a izbucnit un incendiu la bordul unui petrolier după ce acesta a lovit o mină în Strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă strategică aflată în centrul conflictului dintre Washington și Teheran, relatează AFP. Nava 'a lovit
Un G7 al Agriculturii la Paris pentru a sprijini agriculturile afectate de șocurile globale
Cum pot fi sprijinite sectoarele agricol și alimentar în perioade de criză? Miniștrii agriculturii din G7 se reunesc luni, pentru a doua oară în patru luni, la invitația Parisului, pentru a discuta în special despre securitatea aprovizionării cu îngrășăminte, perturbată de războiul din Strâmtoarea Ormuz, scrie AFP.
Trump îl acuză pe Zelenski că 'nu vrea să pună capăt' războiului cu Rusia
Președintele american Donald Trump l-a acuzat duminică pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că 'nu vrea să pună capăt' războiului cu Rusia, pe fondul unei recente reizbucniri a tensiunilor dintre Washington și Kiev, notează AFP. 'Nu vrea să pună capăt acestui război și, probabil, nu a vrut niciodată', l-a atacat președi
Trump stabilește data lucrărilor pentru un teren de golf la Washington, în ciuda unei proceduri judiciare
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că intenționează să înceapă peste o lună construcția unui teren de golf la Washington, unul dintre numeroasele sale proiecte de renovare a capitalei americane, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. 'Lucrările de renovare' ale acestui nou t
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit














