logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Premierul britanic promite la Bruxelles că va relansa relaţia dintre ţara sa şi UE

Image

Premierul britanic Keir Starmer a promis miercuri la Bruxelles că va relansa relaţia dintre ţara sa şi Uniunea Europeană (UE), care aşteapă la rândul său să afle mai mult despre intenţiile sale concrete, după "duşul rece" al Brexitului, informează AFP şi dpa.

Liderul laburist, sosit la putere în iulie după 14 ani de guvern conservator, urmează să aibă întrevederi cu şefii principalilor instituţii ale UE. El a fost primit la mijlocul zilei de miercuri de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Este pentru prima dat când el se deplasează la Bruxelles după ce a preluat funcţia de premier.

"Suntem hotărâţi să redăm acestei relaţii o bază stabilă şi pozitivă, ceea ce, cred eu, ne dorim cu toţii", a declarat Starmer la sosirea lui la sediul Comisiei Europene.

"În aceste vremuri foarte incerte, partenerii animaţi de acelaşi spirit ca noi trebuie să coopereze mai strâns", a subliniat la rândul său Von der Leyen, enumerând convingerile împărtăşite ale UE şi Regatului Unit asupra unor probleme precum lupta împotriva schimbărilor climatice şi sprijinul acordat Ucrainei în faţa invaziei la scară mare declanşată de Rusia.

De asemenea, Von der Leyen şi Starmer au condamnat la unison atacul cu rachete balistice al Iranului asupra Israelului şi au îndemnat la calm pentru a preveni răspândirea conflictului în Orientul Mijlociu.

Starmer a spus că toate părţile "trebuie să facă un pas înapoi de pe marginea prăpastiei" şi să găsească o cale de detensionare. La rândul său, Ursula von der Leyen a reiterat apelul UE pentru un armistiţiu în Gaza şi la frontiera cu Libanul.

De la sosirea sa la Downing Street, Starmer susţine că vrea să repare relaţia cu vecinii europeni afectată de retragerea Regatului Unit din UE în 2020, în timpul guvernului condus de Boris Johnson, promotorul Brexitului. Însă liderul britanic este aşteptat să dea mai multe detalii cu privire la ceea ce vrea el să obţină exact din partea UE şi ceea ce este el gata să ofere în schimb.

"Starmer trebuie să-şi prezinte planul", rezumă analistul Mujtaba Rahman, de la Eurasia Group.

Această vizită "este simbolul unei dorinţe de a disipa ceaţa ce există între cele două maluri ale Canalului Mânecii", estimează profesorul Richard Whitman, specialist în UE la Universitatea din Kent.

Recent, Keir Starmer a avut întrevederi bilaterale cu mai mulţi lideri europeni, cu care a discutat în special asupra cooperării în lupta împotriva imigraţiei ilegale.

În iulie, noul premier a găzduit în Regatul Unit reuniunea Comunităţii politice europene, în timpul căreia s-a angajat s-a reconstruiască punţile cu continentul european.

Starmer, care a votat în favoarea menţinerii Regatului Unit în UE în timpul referendumului din 2016, a insistat asupra faptului că această reînnoire a relaţiilor nu înseamnă o revenire asupra Brexitului, care rămâne un subiect politic toxic în Regatul Unit.

În loc de aceasta, laburiştii încearcă să aducă ameliorări acordului privind comerţul şi cooperarea cu UE, care va fi reînnoit în 2026. Este vorba în special să se negocieze un nou pact de securitate cu UE, un acord pentru a face mai puţin obositoare controalele la frontiere pentru produsele agricole şi o recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale.

Până acum, premierul britanic a oferit puţine detalii asupra proiectelor sale. El a fixat linii roşii, excluzând ralierea la piaţa unică, uniunea vamală sau restabilirea libertăţii de circulaţie. Şi s-a opus principalei propuneri de până acum a UE: un program de mobilitate pentru tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 20-10-2026 09:08

Trump avertizează că SUA vor arde ca Franța în cazul unei victorii electorale a democraților

Președintele american Donald Trump a folosit luni protestele violente din Franța ca argument împotriva Partidului Democrat în campania pentru alegerile parlamentare parțiale din 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidențial, transmite Reuters. 'Când vedeți turle care ard și incendii care fac ravagii în Franța

Politic Ex 20-10-2026 08:42

Emisarul american Steve Witkoff în Europa pentru convenirea unei propuneri pe care să o prezinte lui Putin (media)

Site-ul de știri american Axios a relatat luni seara că emisarul președinției americane, Steve Witkoff, se află în drum spre Europa pentru a se întâlni separat cu liderii ucrainean și rus în această săptămână, transmite marți AFP. Discuțiile cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski 'vor reuni Ucraina, alia

Politic Ex 20-10-2026 08:38

Canada:Trei sferturi dintre alegătorii din Alberta s-au pronunțat împotriva unui referendum privind independența (proiecție)

Peste trei sferturi dintre alegătorii provinciei canadiene Alberta s-au pronunțat masiv luni împotriva organizării unui referendum privind separarea de restul Canadei, indică estimările difuzate de posturile de televiziune CBC și CTV, o victorie pentru premierul Mark Carney, care s-a implicat personal în campanie, transmit AFP și Reuters.

Politic Ex 20-10-2026 08:35

Teheranul susține că Iranul și Rusia nu au colaborat niciodată atât de strâns ca în prezent

Șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a declarat marți că niciodată nu a fost atât de strânsă cooperarea dintre Moscova și Teheran, cu ocazia primei vizite a omologului său rus, Serghei Lavrov, în Iran de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Niciodată în istoria noastră Iranul și

Politic Ex 20-10-2026 05:47

SUA: Votul anticipat a început în Texas, stat-cheie în alegerile de la mijlocul mandatului

Votul anticipat pentru alegerile americane de la mijlocul mandatului a început luni în Texas, iar democrații speră la victorii istorice în acest bastion tradițional republican, scrie AFP. Mai devreme în cursul zilei s-au format cozi în fața unei secții de votare din Houston. Texanii au timp până pe 3 noiembr

Politic Ex 20-10-2026 03:14

Administrația Trump avansează cu exploatarea minieră în largul coastelor insulelor Samoa Americane

Administrația Trump a anunțat luni că a finalizat o procedură de licitație pentru exploatare minieră în largul insulelor Samoa Americane, în Oceanul Pacific, în ciuda unei opoziții puternice din partea populațiilor locale și a asociațiilor de protecție a mediului, notează AFP. Concesiunile vândute vor acoperi peste 12 m

Politic Ex 20-10-2026 01:54

Trump se declară pregătit pentru o întâlnire cu Xi și Putin în China

Președintele american Donald Trump s-a declarat luni pregătit pentru o întâlnire cu omologii săi rus, Vladimir Putin, și chinez, Xi Jinping, în China, în noiembrie, despre care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmase anterior că a fost 'menționată', notează AFP. 'Dacă preșe

Politic Ex 20-10-2026 00:41

Zelenski acuză Statele Unite că întârzie livrarea de rachete interceptoare către #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat luni Statele Unite că întârzie în mod deliberat livrarea planificată de rachete interceptoare către țara sa, în contextul în care tensiunile cu omologul său american Donald Trump sunt la cel mai înalt nivel, relatează AFP. Zelenski acuză deja Washingtonul că

Politic Ex 19-10-2026 23:55

Trump pune din nou violențele din Franța pe seama imigrației

Președintele american Donald Trump a arătat din nou cu degetul luni spre imigrație ca fiind cauza manifestațiilor și violențelor care zguduie Franța de sâmbătă, repetând la nesfârșit că țara și întreaga Europă ar trebui să își 'închidă granițele', notează AFP. 'Ceea ce se întâmplă &ic

Politic Ex 19-10-2026 22:59

Iranul îl convoacă pe ambasadorul Germaniei după condamnarea a doi agenți ai Teheranului

Ministerul iranian de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul Germaniei la Teheran, Axel Dittmann, acuzând Berlinul că formulează 'alegații politice fără fundament' la adresa Teheranului, relatează AFP. Acest demers este o replică la convocarea, tot luni, a ambasadorului Iranului de către Germania, după condamnarea pentru complo

Politic Ex 19-10-2026 22:24

Washingtonul îi sfătuiește pe americani să evite manifestațiile din Franța

Diplomația americană i-a sfătuit luni pe cetățenii săi să evite zonele cu manifestații din Franța, într-o alertă de securitate care solicită, de asemenea, 'luarea de măsuri de precauție' în cazul în care se află în apropierea unor mari adunări publice, notează AFP.

Politic Ex 19-10-2026 20:33

Canada: Carney promite o anchetă 'aprofundată și rapidă' după incendiul cu victime la o bază militară

Prim-ministrul canadian Mark Carney a promis luni o anchetă 'aprofundată și rapidă' cu privire la circumstanțele incendiului violent în care au murit sâmbătă patru militari la o bază din vestul țării, transmite AFP.

Politic Ex 19-10-2026 20:01

Lavrov a avut 'negocieri fructuoase, deschise și sincere' cu omologul său Araghchi la Teheran

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat luni într-o vizită la Teheran pe fondul tensiunilor militare dintre SUA și Iran, a avut o întrevedere cu omologul său Abbas Araghchi, transmite dpa. Lavrov are prevăzute în cursul serii discuții cu președintele iranian Masoud Pezehkian. 'Iranul, Rusia și multe alte țări î

Politic Ex 19-10-2026 19:53

Guvernul SUA interzice utilizarea internă a inteligenței artificiale chineze DeepSeek

Guvernul SUA a interzis oficial luni agențiilor sale să achiziționeze și să utilizeze modele de inteligență artificială (AI) de la compania chineză DeepSeek, care a fost acuzată de încălcarea brevetelor de către concurenții săi americani și de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP. Avizul a fost emis de Departamentul pentru Securitate I

Politic Ex 19-10-2026 19:52

#Ucraina/Șase morți, între care 3 copii, într-un atac rusesc asupra unui parc din Harkov

 Un atac rusesc cu dronă a ucis luni șase persoane, între care trei copii, într-un parc din regiunea Harkov, nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov, relatează Reuters. Într-un mesaj publicat pe Telegram, Siniehubov anunțase anterior că 15 persoane au fost rănite în atacul produs în satul Nova Vo