Miniştrii de externe ungar şi ucrainean au avut discuţii 'sincere' la Budapesta
Noul ministru ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, aflat luni în vizită în Ungaria, a evocat discuţii "sincere" avute acolo cu omologul său ungar Peter Szijjarto, pe fondul relaţiilor tensionate dintre Kiev şi Budapesta, transmit agenţiile Reuters şi MTI.
"Am abordat subiectele spinoase", a spus Sîbiga după întrevederea cu Szijjarto. El nu a intrat în detalii, dar principalele subiecte controversate cunoscute în relaţiile dintre Budapesta şi Kiev sunt legate de drepturile minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia, refuzul premierului ungar Viktor Orban de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia şi blocarea de către Kiev a tranzitului petrolului livrat de compania rusă Lukoil către Ungaria şi Slovacia prin conducta Drujba, decizie în urma căreia Ungaria a blocat la rândul ei o tranşă de 6,5 miliarde de euro pentru compensarea către statele Uniunii Europene a ajutorului militar oferit Ucrainei prin Instrumentul European pentru Pace - un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi folosit în principal pentru furnizarea de ajutor militar Kievului.
Vorbind în faţa presei, cei doi miniştri au evitat să comenteze aceste subiecte supărătoare. Astfel, ministrul Sîbiga, care a salutat vizita efectuată de Orban la Kiev în iulie, a îndemnat la dezvoltarea relaţiilor de bună-vecinătate, menţionând că mizează pe sprijinul Budapestei în procesul de aderare a Ucrainei la UE.
Discuţia a permis de asemenea abordarea "mijloacelor de a ajunge la o pace justă şi durabilă" care să încheie războiul cu Rusia, a continuat ministrul ucrainean, context în care Szijjarto a amintit eforturile Ungariei în acest sens, dar Sîbiga a cerut Budapestei să sprijine formula de pace avansată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care cere Rusiei retragerea tuturor trupelor din Ucraina şi restabilirea graniţelor acesteia recunoscute internaţional.
Ministrul ungar a cerut Ucrainei "restabilirea drepturilor minorităţii maghiare" în ceea ce priveşte folosirea limbii materne şi a accesului la educaţie, cultură şi administraţie publică în limba maghiară, temă despre care omologul său ucrainean a spus că ambele părţi "au remarcat o dinamică pozitivă în soluţionarea acestei chestiuni".
Szijjarto a mai afirmat că ar "dori ca Ucraina să se abţină în viitor de la paşi unilaterali precum aceia care au ridicat recent provocări speciale pentru aprovizionarea Ungariei cu energie", referire la blocarea de către Kiev a tranzitului petrolului livrat de Lukoil, problemă soluţionată de Budapesta prin contractarea de petrol dintr-o sursă alternativă. Ministrul ungar a asigurat însă că guvernul de la Budapesta nu are nicio intenţie de a restricţiona fluxul de gaze naturale sau de a diminua substanţial exporturile de electricitate către Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în urma unei discuții telefonice avute vineri, a anunțat biroul lui Netanyahu, potrivit AFP. Această discuție are loc pe fondul unor relatări privind tensiunile dintre cei doi lideri cu privire la efor
Olanda oferă găzduirea 'tribunalului special' pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei
Olanda și-a anunțat vineri disponibilitatea oficială de a găzdui viitorul 'tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei', impulsionat de Kiev și susținătorii săi cu intenția a-i judeca pe liderii politici și militari ruși de rang înalt, relatează agenția EFE. Într-o scrisoare adresată parlamentului olandez, guvernul d
Republica Moldova: Demisia premierului legată de efectele scandalului privind salariile exagerate la stat asupra imaginii guvernării (analiști)
Demisia premierului Alexandru Munteanu este o decizie care reflectă efectele scandalului privind salariile exagerate la întreprinderi de stat asupra imaginii guvernării, susțin analiști politici de la Chișinău, avertizând că o instabilitate prelungită ar putea influența negocierile de aderare la UE, dar ei totodată subliniază că formarea rapidă a unui nou guvern
Presiunea SUA asupra Groenlandei 'rămâne puternică', spune premierul groenlandez
Presiunea americană 'rămâne puternică', dar Groenlanda 'nu va fi niciodată de vânzare', a declarat vineri premierul groenlandez Jens Frederik Nielsen, la Forumul Economic Aix-en-Provence, solicitând 'parteneriate majore' cu țări 'care împărtășesc valori democratice', relatează AFP. Groenlanda, un teritori
Von der Leyen admite că există 'probleme tehnice' în implementarea noului sistem al UE de control la frontiere
Președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat vineri că executivul european lucrează împreună cu statele membre pentru a rezolva problemele tehnice ale noului sistem al Uniunii Europene de control la frontiere, sistem pe care companii aeriene și aeroporturi au cerut să fie suspendat în lunile iulie și august din cauza timpilor de așteptare p
#Ucraina propune Poloniei 'măsuri anticriză' pentru a detensiona relațiile
Ucraina a propus vineri Poloniei o serie de 'măsuri anticriză' destinate să dezamorseze recentele tensiuni în relațiile dintre cele două țări, legate de divergențele lor asupra unor evenimente din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP. Criza între Ucraina și Polonia, unul dintre principalii susținători ai Kievului de la
Von der Leyen cere să se găsească noi venituri pentru bugetul UE aferent perioadei 2028-2034
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat vineri liderii statelor UE să găsească noi surse de venituri pentru cadrul financiar multianual pe șapte ani aferent perioadei 2028-2034, avertizând că, în caz contrar, vor trebui să aleagă între a crește contribuțiile naționale la bugetul comunitar și a accepta o reducere de până la
Polonia manifestă rezerve față de noi angajamente financiare pentru #Ucraina la summitul NATO
Polonia nu se va grăbi să se alăture unor noi angajamente de ajutor militar de zeci de miliarde de euro pentru Ucraina, a avertizat vineri premierul polonez Donald Tusk, după ce surse diplomatice au decl
Rusia a închis puncte feroviare la frontiera cu UE: țările baltice consideră că nu este vorba de o escaladare
Liderii celor trei țări baltice au confirmat vineri închiderea temporară de către Rusia a punctelor feroviare a frontierei cu Estonia și Letonia, dar au declarat că această măsură nu trebuie interpretată ca un posibil pas către o escaladare suplimentară a tensiunilor cu regiunea, ci mai degrabă ca un semn că presiunea europeană asupra economiei ruse funcționează, relat
Cancelarul german Friedrich Merz cere recunoașterea efortului economic al aliaților ca reacție la criticile președintelui Trump
Cancelarul german Friedrich Merz a evidențiat și a cerut recunoașterea efortului economic al aliaților europeni în contribuția lor la NATO ca răspuns la criticile președintelui american Donald Trump, care a calificat drept 'ridicole' cheltuielile pentru apărare ale unor parteneri, transmite vineri EFE. 'Am convenit asupra celor 5% și
Lituania vrea să fie inclusă în 'descurajarea nucleară' împotriva Rusiei
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat vineri că dorește ca țara sa, ce se învecinează cu exclava rusă Kaliningrad, să participe la descurajarea nucleară occidentală împotriva Rusiei, sugerând astfel de fapt desfășurarea de arme nucleare pe teritoriul lituanian, ceea ce ar impune însă revizuirea Constituției, demers pe care l-a inițiat de
UE impune sancțiuni împotriva a șase ruși implicați în otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi
Uniunea Europeană a decis vineri să impună sancțiuni împotriva a șase cetățeni ruși suspectați de implicare în dezvoltarea unei toxine găsite în diferite probe prelevate din corpul liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi, după moartea acestuia prin otrăvire, relatează EFE. În special, UE îi acuză că au lucrat la dezvoltare
Franța crede că summitul NATO de la Ankara poate contribui la 'rearmonizarea' relațiilor dintre Europa și Statele Unite
Franța consideră că la summitul NATO de la Ankara se pot face progrese în 'rearmonizarea' dintre Europa și Statele Unite, o îmbunătățire a relațiilor ce a putut deja fi observată la summitul G7 de la Evian, organizat sub președinția rotativă franceză, transmite vineri EFE. Un optimism justificat, în opinia Parisului, de partic
#Ucraina va primi la summitul NATO un angajament de ajutor militar de 140 de miliarde de euro
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa. Conform acestor su
#Ucraina: Frontul, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul (analiză AFP)
Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în ultimele luni, potrivit unei analize France Presse în baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Datele arată un câștig teritorial net în iunie de 30 km2 pentru armata r










