Rusia: Vladimir Putin dublează plăţile pentru cei care se înscriu să lupte în #Ucraina
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, încearcă să atragă voluntari suplimentari pentru războiul său împotriva Ucrainei, oferind mai mulţi bani potenţialilor soldaţi, o măsură menită să faciliteze recrutarea militară, dar care ar putea genera dezechilibre într-o economie deja supraîncalzită, în opinia experţilor, potrivit DPA şi Reuters.
Astfel, un decret semnat miercuri de Putin prevede că fiecare persoană care semnează un contract cu armata între 1 august şi 31 decembrie va primi o plată unică în avans de 400.000 de ruble (aproximativ 4.600 de dolari), ceea ce este mai mult decât dublu faţă de plata anterioară de 195.000 de ruble (circa 2.200 de dolari). În plus, se oferă un salariu lunar semnificativ mai mare decât venitul mediu în Rusia. Decretul recomandă, de asemenea, ca autorităţile regionale să suplimenteze această plată din bugetele lor cu cel puţin aceeaşi sumă.
Cu o plată minimă lunară de 204.000 de ruble (aproximativ 2.300 de dolari) pentru un soldat care participă la ceea ce Rusia numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina, noul decret ridică salariul minim anual în primul an de serviciu la 3,25 milioane de ruble (aproape 38.000 de dolari).
Salariile lunare ale ofiţerilor sunt mai mari şi depind de gradul acestora. Toţi recruţii primesc, de asemenea, bani suplimentari pentru participarea la ofensive sau distrugerea tancurilor inamice şi a altor echipamente.
După recrutarea forţată a rezerviştilor ca parte a unei mobilizări controversate în toamna anului 2022, Rusia s-a bazat în principal pe stimulente financiare pentru a recruta soldaţi pentru războiul în Ucraina. Multe regiuni oferă propriile bonusuri financiare pentru semnarea unui contract.
De exemplu, capitala rusă Moscova a stabilit luna aceasta o primă unică de 1,9 milioane de ruble (22.000 de dolari) pentru contractele pe o durată de cel puţin un an. Mai multe regiuni au majorat plăţile lor speciale în ultimele săptămâni pentru a ieşi în evidenţă în competiţia naţională la recrutarea de noi luptători.
La Sankt Petersburg (nord-vest), suma unică este de 1,8 milioane de ruble, în regiunea regiunea Rostov (sud) acesta se ridică la 1,2 milioane de ruble, iar în zona Sverdlovsk (Munţii Ural) - 400.000 de ruble, suma minimă recomandată de Kremlin.
Ultimele creşteri fac ca salariul minim anual pentru soldaţii ruşi aflaţi sub contract în Ucraina să depăşească salariul mediu în Rusia de peste trei ori, iar salariul minim pentru moscoviţi de peste cinci ori.
La Moscova şi în alte oraşe ruseşti, posterele care fac reclamă înrolării pe frontul din Ucraina au trecute şi astfel de sume atractive.
Dat fiind că mulţi ruşi, în special în provincie, câştigă foarte puţin, participarea la războiul din Ucraina este văzută drept o modalitate relativ uşoară de a obţine rapid o sumă semnificativă de bani după standardele ruseşti.
Ministerul rus al Apărării a anunţat luna aceasta că, de la începutul anului, 190.000 de ruşi au semnat contracte de înrolare pentru a merge la războiul din Ucraina, comparativ cu 490.000 de contracte semnate în 2023.
Aceste plăţi au ajutat Rusia să evite o nouă mobilizare la nivel naţional, după ce o campanie controversată în 2022 a dus la un exod masiv de persoane în ţările vecine. Cu toate acestea, unii economişti susţin că plăţile creează o spirală salarială în economie.
La respectivele creşteri salariale se adaugă şi o serie de alte stimulente, cum ar fi scutiri de la plata lunară a dobânzilor la creditele de consum pentru voluntari şi garanţiile de stat pentru astfel de credite în caz de deces.
Aceste măsuri au încurajat potenţialii voluntari să ia credite de consum şi au contribuit la creşterea continuă a creditelor de consum, în pofida faptului că Banca Centrală a Rusiei a crescut rata dobânzii cheie pentru a "răci" economia. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un petrolier transportă 40.000 de tone de motorină din Rusia către New York (date de trafic maritim)
Un petrolier sub pavilion maltez, având la bord 40.000 de tone de motorină din Rusia, se îndreaptă către New York conform acordului încheiat cu Moscova de președintele american Donald Trump, arată vineri date preluate de Reuters de la LSEG, compania care operează bursa din Londra. Înțelegerea lui Trump cu omologul său r
Austria expulzează patru diplomați ruși din cauza unor suspiciuni de spionaj
Guvernul austriac a anunțat vineri expulzarea a patru diplomați ruși acuzați de desfășurarea unor activități de spionaj în Austria, relatează EFE și AFP. Într-un comunicat, Ministerul de Externe austriac precizează că trei diplomați de la Ambasada Rusiei din Viena au fost declarați ''personae non gratae'', conform a
VIDEO Ucraina a atacat un centru de date al serviciului fiscal rusesc, situat la 400 de kilometri est de Moscova
Ucraina a atacat în noaptea de joi spre vineri un centru de procesare a datelor al Serviciului Federal de Impozite (SFI) din localitatea Gorodeț, în regiunea Nijni Novgorod, la aproximativ 400 de kilometri est de Moscova, potrivit canalului ucrainean Exilenova+, transmite EFE. Potrivit publicației, instalația atacată este ''
Canada: Incendiul mortal de vegetație de la o bază militară a izbucnit în timpul unui exercițiu cu muniție reală
Un incendiu de vegetație care s-a propagat rapid într-o bază militară canadiană și a provocat patru morți și zeci de răniți a izbucnit în timpul unui exercițiu cu muniție reală într-un poligon pentru aruncătoare de grenade, a anunțat joi armata canadiană, transmite dpa. Incendiul a izbucnit sâmbătă la baza forțelor cana
Armata americană interzice prezența vehiculelor chinezești BYD la o bază aeriană strategică din Japonia
Armata americană a declarat vineri că va interzice prezența vehiculelor produse de fabricantul chinez de mașini electrice BYD la o bază aeriană din Japonia, afirmând că prezența lor reprezintă un risc de securitate, relatează Reuters. Interdicția va fi impusă începând de luni la baza aeriană Kadena de pe insula japoneză Okina
Ministrul german de externe avertizează că perturbarea transportului maritim poate duce la foamete
Înainte de întâlnirea programată vineri la Istanbul cu omologi ai săi din șapte țări, ministrul german de externe Johann Wadephul a cerut acțiuni concertate pentru protecția rutelor internaționale de transport maritim, transmite dpa. ''Simțim cu toții efectul atacurilor asupra rutelor de transport maritim, fie la benz
Seulul propune Phenianului organizarea unor discuții militare
Coreea de Sud a propus vineri Coreei de Nord organizarea unor discuții militare privind traseul liniei de demarcație din centrul Zonei Demilitarizate (DMZ), care le separă, după mai multe incidente grave, a anunțat Ministerul Apărării de la Seul, citat de AFP. Coreea de Sud ''propune oficial desfășurarea unor discuții militare cu Coree
Grecia: Parlamentul a aprobat interzicerea utilizării platformelor de socializare de către copiii sub 15 ani
Parlamentul Greciei a aprobat joi seara un proiect de lege care interzice utilizarea platformelor de socializare de către copiii cu vârsta sub 15 ani, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind impactul acestor platforme asupra sănătății și siguranței minorilor, relatează vineri Reuters și ANA. Interdicția intră în vigoare la 1 ianuarie 2027.
#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)
Ucraina poartă discuții cu Polonia și Slovacia, state membre ale Uniunii Europene, cu privire la mutarea controalelor vamale ale camioanelor care transportă cereale la export de partea lor de graniță pentru a preveni atacurile cu drone rusești asupra camioanelor, a relatat vineri Financial Times (FT), citând persoane familiarizate cu situația, informează Reuter
Atacuri DDoS întrerup internetul în Coreea de Nord
Compania americană de monitorizare Kentik a constatat săptămâna aceasta înteruperi ale internetului în Coreea de Nord, în urma unor atacuri, transmite Reuters vineri. Mai multe site-uri de stat nord-coreene au fost inaccesibile după valuri de trafic cu origini în Vietnam, Filipine, Venezuela și alte țări; a urmat
Ucraina vrea să-și construiască propria rețea de sateliți de comunicații cu ajutorul ICEYE și Nokia
Companiile finlandeze din domeniul tehnologiei, ICEYE și Nokia, au semnat joi, 22 octombrie, o scrisoare de intenție cu Ministerul Apărării din Ucraina prin care oficializează un parteneriat care vizează dezvoltarea unui sistem propriu de comunicații prin satelit pentru Ucraina, în contextul ''vulnerabilităților'' sistemului Starlink al SpaceX,
Coreea de Nord a amplasat 960.000 de mine de-a lungul graniței din 2024, afirmă Seulul
Coreea de Nord a amplasat circa 960.000 de mine terestre de-a lungul graniței sale cu Coreea de Sud din 2024, potrivit unor estimări militare sud-coreene, a relatat agenția de presă Yonhap vineri, citând mai mulți parlamentari de la Seul, informează dpa. Peste două milioane de mine terestre au fost amplasate de-a lungul Zonei Demilitariz
Putin semnalează disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale despre #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a semnalat joi disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale pentru a pune capăt războiului din Ucraina după o întâlnire cu emisarul american Steve Witkoff, informează vineri dpa. ''Am convenit că suntem pregătiți să reluăm contactele noastre trilaterale'', i-a declarat președint
Mexicul este una dintre 'marile tragedii ale jurnalismului', spune șeful RSF
Mexicul înregistrează în total nouă jurnaliști asasinați în 2026, iar autoritățile 'nu fac suficient' pentru a rezolva aceste crime sau pentru a proteja presa, a avertizat joi directorul ONG-ului Reporteri fără Frontiere (RSF), Thibaut Bruttin, în timpul unei vizite în țară, relatează AFP. Organizația plas
VIDEO Alegeri prezidențiale în Brazilia: Un sondaj îi plasează pe Lula și Bolsonaro la egalitate, cu 50%
Președintele în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, și rivalul său, Flavio Bolsonaro, se află la egalitate, cu câte 50% din intențiile de vot cu trei zile înainte de al doilea tur al alegerilor din Brazilia, potrivit unui sondaj publicat joi de institutul Datafolha, relatează AFP.














