logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cinci dintre cei mai proeminenţi deţinuţi politici din Rusia, transferaţi în locuri necunoscute

Imagine din galeria Agerpres

Cinci dintre cei mai proeminenţi deţinuţi politici şi un tănăr condamnat pentru trădare, toţi încarceraţi în Rusia, au fost transferaţi aparent în ultimele zile spre destinaţii necunoscute, fenomen neobişnuit în sistemul penitenciar rusesc, ceea ce a generat speculaţii cu privire la un posibil schimb iminent de prizonieri, relatează AFP şi DPA.

Zeci de persoane au fost condamnate de justiţia rusă la pedepse grele cu închisoarea pentru că s-au opus Kremlinului, precum şi pentru critici formulate împotriva ofensivei militare ruse împotriva Ucrainei, iar Occidentul a cerut eliberarea lor.

În Rusia, transferul deţinuţilor după condamnare spre locul de executare a pedepsei se desfăşoară în general în condiţii opace şi se scurg mai multe săptămâni până când să se afle unde au fost trimişi.

Dar faptul că atâţia opozanţi încarceraţi în diferite penitenciare sunt transferaţi în acelaşi moment este neobişnuit, notează AFP.

Unii observatori fac speculaţi cu privire la un posibil schimb de deţinuţi, care ar implica în special opozanţi ruşi şi cetăţeni americani deţinuţi în Rusia.

"Se pare că suntem în ajunul unui schimb foarte important (şi nu doar cu americanii)", a reacţionat pe Telegram politologul independent Tatiana Stanovaia, care trăieşte în exil în Occident.

Kremlinul nu se pronunţă de obicei asupra evoluţiei schimbului potenţial de prizonieri, care nu se anunţă de obicei dinainte.

"Nu facem niciun comentariu cu privire la acest subiect", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de publicaţia Vedomosti.

SUA şi Rusia au declarat că discută intens despre un posibil schimb implicându-l pe jurnalistul american Evan Gershkovich, condamnat mai devreme luna aceasta în urma unui proces rapid la 16 ani de închisoare pentru spionaj, ceea ce a suscitat indignarea Casei Albe.

Preşedintele Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă că doreşte eliberarea lui Vadim Krasikov, un rus încarcerat în Germania pentru uciderea unui fost comandant rebel cecen din ordinul Moscovei, potrivit unui tribunal german.

Echipa lui Ilia Iaşin, condamnat la sfârşitul anului 2022 la opt ani şi jumătate de închisoare pentru că a denunţat crime imputate Moscovei în Ucraina, a anunţat marţi pe Telegram că acesta ar fi "dispărut" din închisoarea unde îşi executa pedeapsa în regiunea Smolensk (est). Potrivit apropiaţilor săi, el ar fi în drum "spre o destinaţie necunoscută".

Organizaţia neguvernamentală Memorial a anunţat luni că Oleg Orlov, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a denunţat atacul Rusiei împotriva Ucrainei, "s-ar fi volatilizat" şi el din centrul de detenţie provizorie din Sizran, în regiunea Samara (vest).

Ksenia Fadeieva şi Lilia Ceanîşeva, două apropiate ale opozantului defunct Aleksei Navalnîi, condamnate la nouă an de închisoare şi, respectiv, nouă ani şi jumătate pentru "extremism", au fost de asemenea extrase din locurile lor de detenţie.

Pe reţeaua X, soţul Liliei Ceanîşeva, Almaz Gatin, a explicat luni că administraţia închisorii din Berezniki, regiunea Perm (Ural), unde ea îşi executa pedeapsa, l-a informat că soţia sa a părăsit acest penitenciar în 26 iulie, fără a putea să-i spună unde se află ea în prezent.

Referitor la Ksenia Fadeieva, grupul său de susţinere a afirmat luni pe Telegram că avocatul ei a fost avertizat de asemenea despre plecarea ei dintr-o colonie penitenciară din regiunea Novosibirsk, Siberia occidentală.

Tot pe Telegram, grupul de susţinere a artistei Aleksandra Skocilenko, condamnată la şapte ani de închisoare pentru o acţiune pacifistă, a afirmat că ea a fost dusă dintr-un centru de detenţie provizorie din Sankt-Petersburg (nord-vest) "presupunându-se" că spre Moscova.

Kevin Lik, un tânăr ruso-german găsit vinovat de trădare, a fost transferat la rândul său din colonia penitenciară unde se afla, a semnalat marţi media independentă SotaVision.

Organizaţiile neguvernamentale îşi exprimă cu regularitate îngrijorarea faţă de condiţiile de detenţie ale deţinuţilor politici în Rusia, unde toate vocile critice sunt reprimate după invazia din februarie 2022 în Ucraina.

Inamicul nr.1 al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a decedat în condiţii obscure în februarie 2024 într-o închisoare de înaltă securitate din regiunea arctică, după ce a fost supus unor condiţii de detenţie extrem de dure. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Anda Badea)

Afisari: 87

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 23-10-2026 09:09

#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)

Ucraina poartă discuții cu Polonia și Slovacia, state membre ale Uniunii Europene, cu privire la mutarea controalelor vamale ale camioanelor care transportă cereale la export de partea lor de graniță pentru a preveni atacurile cu drone rusești asupra camioanelor, a relatat vineri Financial Times (FT), citând persoane familiarizate cu situația, informează Reuter

Politic Ex 23-10-2026 08:58

Atacuri DDoS întrerup internetul în Coreea de Nord

Compania americană de monitorizare Kentik a constatat săptămâna aceasta înteruperi ale internetului în Coreea de Nord, în urma unor atacuri, transmite Reuters vineri. Mai multe site-uri de stat nord-coreene au fost inaccesibile după valuri de trafic cu origini în Vietnam, Filipine, Venezuela și alte țări; a urmat

Politic Ex 23-10-2026 08:56

Ucraina vrea să-și construiască propria rețea de sateliți de comunicații cu ajutorul ICEYE și Nokia

Companiile finlandeze din domeniul tehnologiei, ICEYE și Nokia, au semnat joi, 22 octombrie, o scrisoare de intenție cu Ministerul Apărării din Ucraina prin care oficializează un parteneriat care vizează dezvoltarea unui sistem propriu de comunicații prin satelit pentru Ucraina, în contextul ''vulnerabilităților'' sistemului Starlink al SpaceX,

Politic Ex 23-10-2026 08:35

Coreea de Nord a amplasat 960.000 de mine de-a lungul graniței din 2024, afirmă Seulul

Coreea de Nord a amplasat circa 960.000 de mine terestre de-a lungul graniței sale cu Coreea de Sud din 2024, potrivit unor estimări militare sud-coreene, a relatat agenția de presă Yonhap vineri, citând mai mulți parlamentari de la Seul, informează dpa. Peste două milioane de mine terestre au fost amplasate de-a lungul Zonei Demilitariz

Politic Ex 23-10-2026 08:09

Putin semnalează disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale despre #Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a semnalat joi disponibilitatea de a relua discuțiile trilaterale pentru a pune capăt războiului din Ucraina după o întâlnire cu emisarul american Steve Witkoff, informează vineri dpa. ''Am convenit că suntem pregătiți să reluăm contactele noastre trilaterale'', i-a declarat președint

Politic Ex 23-10-2026 05:47

Mexicul este una dintre 'marile tragedii ale jurnalismului', spune șeful RSF

Mexicul înregistrează în total nouă jurnaliști asasinați în 2026, iar autoritățile 'nu fac suficient' pentru a rezolva aceste crime sau pentru a proteja presa, a avertizat joi directorul ONG-ului Reporteri fără Frontiere (RSF), Thibaut Bruttin, în timpul unei vizite în țară, relatează AFP. Organizația plas

Politic Ex 23-10-2026 05:09

VIDEO Alegeri prezidențiale în Brazilia: Un sondaj îi plasează pe Lula și Bolsonaro la egalitate, cu 50%

Președintele în exercițiu, Luiz Inacio Lula da Silva, și rivalul său, Flavio Bolsonaro, se află la egalitate, cu câte 50% din intențiile de vot cu trei zile înainte de al doilea tur al alegerilor din Brazilia, potrivit unui sondaj publicat joi de institutul Datafolha, relatează AFP.

Politic Ex 23-10-2026 03:58

VIDEO Trump spune că Musk a repornit rețeaua sa de sateliți Starlink pentru #Ucraina

Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Elon Musk a repornit rețeaua sa de internet prin satelit Starlink crucială pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei, după ce Kievul raportase limitări în capacitatea sa de conectare la sistem, notează AFP. 'Nu vreau să comentez dacă am sunat eu sau dacă a sunat altcin

Politic Ex 23-10-2026 03:44

Venezuela: Washingtonul 'salută' negocierile dintre putere și opoziție

Statele Unite au salutat joi negocierile dintre putere și opoziție în Venezuela, după încheierea unei celei de-a treia runde de discuții între cele două părți, notează AFP. 'Acest proces condus de venezueleni continuă să consolideze instituțiile democratice, să extindă libertățile politice și să pună bazele unor alegeri l

Politic Ex 23-10-2026 01:23

VIDEO Trump intenționează să înceapă lucrările la arcul său de triumf la începutul lui noiembrie

Guvernul Trump a informat justiția americană că intenționează să înceapă lucrările de construcție a monumentalului arc de triumf dorit de miliardarul republican la Washington chiar din 5 noiembrie, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. Într-un document depus miercuri la dosar, administrația Trump a not

Politic Ex 22-10-2026 23:57

Zelenski consideră că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea' după atacurile asupra Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că Rusia nu și-a 'schimbat atitudinea', după noi atacuri nocturne care au făcut noi victime în Ucraina, în ciuda unei relansări a diplomației în urma unei vizite a emisarului american Steve Witkoff, comentează AFP. Trimisul special al președintelui american Donal

Politic Ex 22-10-2026 22:48

VIDEO Noul ambasador al Franței la Washington și-a preluat atribuțiile

Noul ambasador al Franței la Washington, Aurelien Lechevallier, și-a început misiunea marți, după ce preluarea funcției sale a fost un timp întârziată de o neînâelegere diplomatică între cele două țări, a indicat diplomația franceză, relatează AFP. Ambasada Franței în Statele Unite a anunțat joi, pe co

Politic Ex 22-10-2026 21:07

SUA: Trump trebuie să dea o declarație sub jurământ în acest an în procesul de defăimare intentat BBC, a decis o judecătoare

Președintele american Donald Trump trebuie să ofere o declarație sub jurământ înainte de sfârșitul anului în procesul de defăimare pe care l-a intentat împotriva BBC, a decis o instanță americană, transmit PA/dpa. Ordinul judecătoarei federale Enjoliqué Lett a venit în urma plângerilor formulate de echipa juridi

Politic Ex 22-10-2026 19:47

Lituania cere ca #Ucraina să nu fie exclusă de la negocierile pentru încheierea războiului

Ucraina nu trebuie să fie exclusă de la discuțiile privind încheierea războiului lansat de Rusia, a declarat joi, la Vilnius, președintele lituanian Gitanas Nauseda, pe fondul rapoartelor privind un posibil summit trilateral între Statele Unite, Rusia și China în noiembrie, relatează dpa. Moscova dorește ca o astfel de reuniune să aibă loc &i

Politic Ex 22-10-2026 19:17

ONU: Niciun candidat nu obține consensul pentru postul de secretar general

Marile puteri nu au reușit să se pună de acord asupra unui candidat care să-i succeadă lui Antonio Guterres în funcția de secretar general al ONU, o situație ce deschide calea unor noi posibile candidaturi, transmite joi AFP. Toți cei șapte candidați actuali - patru femei și trei bărbați - au primit un aviz negativ din partea unor membri permanenți ai Co