RPDC: Regimul de la Phenian afirmă că nu îi pasă cine va câştiga alegerile în SUA şi că nu va dialoga cu următoarea administraţie
Autorităţile nord-coreene au indicat marţi, într-un editorial, că nu le interesează cine va câştiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi au dat de înţeles că nu vor negocia sub nicio formă cu Washingtonul, la doar câteva zile după ce candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a sugerat că va urmări să aibă un dialog cu liderul Kim Jong Un dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează EFE.
Textul publicat de agenţia de presă de stat KCNA precizează că Donald Trump a manifestat "o dorinţă persistentă ca să existe relaţii între Republica Populară Democrată Coreea (RPDC) şi Statele Unite", în timpul unui discurs recent, rostit la convenţia republicană din Milwaukee.
"Indiferent ce administraţie preia puterea în SUA, climatul politic, care este marcat de luptele dintre cele două partide, nu se va schimba şi, prin urmare, nu ne interesează (rezultatul)", se arată în editorial.
"Este adevărat că Trump, când era preşedinte, a încercat să scoată în evidenţă relaţiile personale speciale dintre şefii de stat în cadrul relaţiilor bilaterale, dar nu a realizat nicio schimbare pozitivă substanţială", se arată în articol, care adaugă că "este necesar să se facă o distincţie clară între politica externă a unui stat şi sentimentele personale".
După ce a început negocierile cu Coreea de Nord privind denuclearizarea în timpul primului său mandat la Casa Albă, Donald Trump a decis să suspende un summit la Hanoi, în 2019, apreciind oferta de dezarmare a Phenianului drept insuficientă, un gest despre care mulţi experţi consideră că a afectat foarte mult credibilitatea Washingtonului în ochii regimului nord-coreean. De atunci, regimul de la Phenian a întors spatele noilor oferte de dialog şi şi-a consolidat foarte mult relaţia cu Rusia.
Editorialul, care profită de ocazie pentru a critica desfăşurarea avioanelor de vânătoare americane F-18 în Coreea de Sud pentru manevrele comune care încep marţi, condamnă în general schimbările politicii SUA cauzate de schimbările din administraţie şi vorbeşte despre o lipsă de credibilitate când vine vorba de respectarea acordurilor. Ca exemplu în acest sens, textul aduce în discuţie aşa-numitul "Acord-cadru" din 1994, prin care un consorţiu internaţional condus de SUA, Coreea de Sud şi Japonia s-a angajat să construiască reactoare cu apă uşoară în Coreea de Nord pentru ca regimul să îngheţe programul său atomic convenţional, după care pactul a fost abandonat în timpul administraţiei George W. Bush.
"Privind întregul dialog dintre RPDC şi SUA, comunitatea internaţională a ajuns deja la concluzia că Statele Unite sunt o ţară perfidă, care nu îşi ţine promisiunile", indică editorialul, care concluzionează că,"din cauza gravelor erori strategice ale administraţiilor succesive, a sosit momentul în care SUA ar trebui să îşi facă cu adevărat griji pentru securitatea lor". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7
Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a
#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici
UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro
Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump.
Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei
Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat
Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență
Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi
Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -
Forțele aeriene franceze și britanice au desfășurat, pentru prima dată, un exercițiu nuclear comun
Avioane de vânătoare britanice au participat marți seară, pentru prima oară, la un exercițiu nuclear alături de avioane Rafale franceze, au anunțat vineri cele două ministere ale Apărării, într-un comunicat comun, transmite AFP. 'După ce au decolat de la baza aeriană Saint-Dizier, din nord-estul Franței, avioanele Rafale franceze, escor
Kremlinul neagă că summitul dintre Putin, Trump și Xi ar putea fi o 'nouă Ialta'
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat vineri că apropiatul summit între președinții Rusiei, Vladimir Putin, SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, ar reprezenta o 'nouă Ialta', referindu-se la summitul din 1945, în cadrul căruia Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au convenit asupra noii ordini g










