Premierul israelian la Washington pentru un număr de balet diplomatic
Premierul israelian Benjamin Netanyahu merge la Washington la începutul săptămânii, unde urmează să ţină miercuri un discurs în faţa Congresului şi să caute să întărească legăturile dintre Israel şi Statele Unite, puse la încercare de ostilităţile din Fâşia Gaza, scrie AFP.
Vizita are loc după mai bine de nouă luni de război între Israel şi palestinienii din Fâşia Gaza care a tensionat relaţiile dintre statul evreu şi Statele Unite, primul său aliat şi sprijin de neclintit.
Washingtonul este iritat în ultimele luni de consecinţele ripostei Israelului la atacul din 7 octombrie al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul său, insistând în mod regulat asupra protecţiei civililor din Fâşia Gaza şi asupra intrării ajutoarelor umanitare.
Împreună cu Qatarul şi Egiptul, Washingtonul încearcă, în ultimele zile, şi să relanseze negocierile pentru încetarea focului între Israel şi Hamas.
"Este esenţial să ne asigurăm că avem un plan în vedere, la care lucrăm în fiecare zi, cu partenerii arabi, cu Israelul, (...) pentru guvernare, securitate, ajutor umanitar, reconstrucţia" Fâşiei Gaza, a explicat vineri şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.
"Şi îmi imaginez că discuţiile cu premierul (israelian) se vor concentra pe asta", a adăugat el la un forum privind securitatea, la Aspen, în Statele Unite.
În timpul vizitei sale, cu o durată încă incertă, premierul israelian s-ar putea întâlni şi cu preşedintele Joe Biden.
"Atmosfera nu a fost niciodată atât de tensionată (...) în special între Casa Albă şi premierul israelian", a comentat Steven Cook, specialist în Orientul Mijlociu la think tank-ul american Council on Foreign Relations.
Netanyahu merge la Washington nu la invitaţia Casei Albe, ci la invitaţia liderilor parlamentari republicani şi democraţi, el urmând să se adreseze Congresului pe 24 iulie.
"Sunt încântat de privilegiul de a reprezenta Israelul în faţa celor două Camere ale Congresului şi de a le spune adevărul despre războiul nostru drept împotriva celor care încearcă să ne omoare", a declarat el la începutul lunii iunie, după ce a fost invitat.
În invitaţia lor, cei patru lideri ai Camerei Reprezentanţilor şi Senatului au scris: "Suntem alături de statul Israel în lupta sa împotriva terorismului, mai ales în acest moment în care Hamas continuă să ţină captivi cetăţeni americani şi israelieni, iar şefii săi să pună în pericol stabilitatea regională".
În plină campanie prezidenţială în Statele Unite, "republicanii încearcă să câştige ieftin puncte în ochi alegătorilor, arătând că sunt mai favorabili Israelului decât preşedintele Biden", a subliniat Yossi Mekelberg, specialist în relaţii israeliano-americane şi membru al think tank-ului londonez Chatham House.
Vizita are loc în timp ce presiunea internaţională creşte asupra Israelului, din cauza bilanţului uman al războiului (peste 38.900 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii al guvernării Hamas în Gaza), dar şi a continuării colonizării israeliene în Cisiordania ocupată.
Călătoria va fi analizată cu mare atenţie în Israel, unde familiile ostaticilor încă deţinuţi în Gaza cer în manifestaţii ce au loc aproape zilnic un acord pentru întoarcerea lor, scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia
VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7
Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a
#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici
UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro
Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump.
Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei
Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat
Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență
Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi
Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -











