Niger: 'Nu este posibil să continuăm' cooperarea militară din cauza lipsei de 'fiabilitate', afirmă Berlinul
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a afirmat marţi seara la Abidjan că "nu este posibilă continuarea" cooperării militare în Niger din cauza lipsei de "fiabilitate" în relaţiile cu regimul ajuns la putere printr-o lovitură de stat în urmă cu aproape un an, scrie AFP.
Germania a anunţat pe 6 iulie că va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din Niger, precum şi retragerea soldaţilor săi până la 31 august şi încheierea cooperării militare cu Niamey.
"Nu este posibil să continuăm, deoarece fiabilitatea care exista înainte nu mai există", a spus şefa diplomaţiei de la Berlin în cursul unei vizite în Côte d'Ivoire.
"În acelaşi timp, nu am oprit ajutorul umanitar, pentru că oamenii din Niger nu sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă", a adăugat ea, într-un briefing de presă comună cu preşedintele ivorian, Alassane Ouattara.
Nigerul este guvernat de un regim militar rezultat în urma unei lovituri de stat care, pe 26 iulie 2023, l-a răsturnat de la putere pe preşedintele ales Mohamed Bazoum, închis de atunci. Acest regim a întors spatele puterilor occidentale pentru a se apropia mai ales de Rusia.
La sfârşitul lunii mai, Germania şi Nigerul au convenit asupra unui acord pentru a continua operarea bazei de la Niamey până la 31 august, dar negocierile pentru prelungirea acestui contract au eşuat.
Acestea s-au lovit în special de faptul că personalul staţionat nu va mai putea beneficia de imunitate împotriva eventualelor urmăriri judiciare.
Cei aproximativ 40 de soldaţi germani staţionaţi la Niamey vor părăsi, aşadar, aceasta ţara saheliană care deja a cerut şi obţinut plecarea soldaţilor francezi la sfârşitul lui 2023 şi a soldaţilor americani până în septembrie.
Nigerul a format împreună cu Mali şi Burkina Faso vecine, guvernate de asemenea de regimuri militare, Alianţa Statelor din Sahel (AES).
"Dorim ca aceste ţări să fie ajutate pe plan umanitar, deoarece populaţia are nevoie de asta. Am discutat despre riscurile pe care le prezintă acest lucru pentru Côte d'Ivoire, la frontiera de nord. Primim peste 60.000 de refugiaţi din Burkina Faso şi este o povară pentru economia ivoriană", a declarat Alassane Ouattara.
Discuţiile de la Abidjan au vizat şi cooperarea economică, în special în domeniul energiilor regenerabile. Germania a ajutat la finanţarea primei centrale solare din Côte d'Ivoire, inaugurată la începutul acestui an la Boundiali, în nord. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia a furnizat Ucrainei ajutor militar în valoare de 3,8 milliarde de euro din 2022
Polonia a furnizat Ucrainei ajutor militar în sumă totală de 3,8 miliarde de euro de la începutul invaziei ruse în 2022, a anunțat luni ministrul polonez al apărării, relatează AFP. Varșovia a decis să facă publice informații privind echipamentele militare furnizate Ucrainei, pe fondul tensiunilor între Varșovia și Kiev
Macron a sosit în Siria, în prima vizită a unui lider occidental la Damasc după căderea regimului Assad
Președintele francez Emmanuel Macron a sosit luni seară la Damasc pentru o vizită inedită, prima în Siria a unui lider occidental după căderea regimului condus de Bashar al-Assad și venirea la putere a președintelui Ahmed al-Sharaa, transmite AFP. La Damasc, unde va rămâne până marți, Macron va pleda pentru ''o Sirie
Înaintea summitului de la Ankara, șeful NATO accentuează importanța libertății presei
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a evitat luni întrebările referitoare la reprimarea reprezentanților opoziției politice, a jurnaliștilor și a criticilor antiguvernamentali în ultimele săptămâni în Turcia, țară care va găzdui summitul Alianței Nord-Atlantice în perioada 7-8 iulie, transmite dpa. Sute de per
Germania: Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru 2027, marcat de o creștere masivă a cheltuielilor pentru apărare
Guvernul german a adoptat luni proiectul de buget federal pentru 2027, marcat de o creștere masivă a cheltuielilor pentru apărare, dar criticat din cauza tăierilor în creditele consacrate ajutorului pentru dezvoltare și limitării efectelor schimbărilor climatice, relatează dpa și France Presse. Textul prevede pentru prima economie a Euro
Kremlinul susține că Putin și Trump au convenit în weekend să discute din nou în 'viitorul apropiat'
Kremlinul a anunțat luni că președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump au convenit într-o convorbire telefonică din weekend să discute din nou 'în viitorul apropiat', sugerând că este probabil ca acest lucru să se întâmple în această săptămână în timpul sau după summitul NATO, relateaz
Moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi: Londra instituie sancțiuni împotriva a șapte indivizi și două institute de cercetare
Guvernul britanic a anunțat luni că a sancționat șapte indivizi și două institute de cercetare rusești acuzate că au dezvoltat arme chimice care au servit la otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi în 2024 și a unei cetățene britanice în 2018, relatează AFP. Indivizii și entitățile vizate sunt 'implicate în cerce
Parlamentul Franței respinge o moțiune de cenzură motivată de reacția necorespunzătoare a guvernului Lecornu la caniculă
Adunarea Națională a Franței - camera inferioară a parlamentului - a respins luni o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Sebastien Lecornu, informează Xinhua și Reuters. Moțiunea fusese depusă în 2 iulie de mai mulți deputați ecologiști, socialiști și din grupul parlamentar de extremă stângă Franța Nesu
Prima Doamnă a Turciei va găzdui soțiile și soții șefilor de stat și de guvern ce participă la summitul NATO de la Ankara
Prima Doamnă a Turciei va găzdui soțiile și soții șefilor de stat și de guvern care participă marți la summitul NATO de la Ankara, în principal pentru discuții axate pe siguranța copiilor în era digitală, relatează luni dpa. Emine Erdogan va primi peste 20 de soții și soți ai liderilor din NATO la reședința prezidențială Cankaya, &
Canada selectează compania germană ThyssenKrupp pentru construcția a 12 submarine (presă)
Canada a ales compania germană ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS) drept constructor a 12 submarine pentru marina militară, scrie luni ziarul canadian Globe and Mail, preluat de Reuters. Anunțul oficial ar urma să fie făcut înainte de plecarea premierului Mark Carney la summitul NATO de marți și miercuri, de la Ankara, afirmă publicația p
Secretarul general al NATO promite, la Ankara, contracte de miliarde de dolari pentru consolidarea Alianţei
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis luni contracte de ''miliarde de dolari'' pentru a consolida capacitățile de apărare ale Alianței Nord-Atlantice, în ajunul summitului care începe marți la Ankara, transmit AFP și Reuters. ''Vom anunța noi contracte de câteva zeci de miliarde de dolari ce
Netanyahu cere SUA să nu vândă Turciei avioane de luptă F-35
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a îndemnat luni SUA să nu vândă avioane de luptă F-35 Turciei, unde președintele american Donald Trump este așteptat pentru un summit al NATO, într-un interviu pentru Fox News, relatează AFP. 'Nu cred că trebuie să le furnizeze F-35 sau motoarele pentru avioanele lor de luptă, p
Summitul NATO de la Ankara: cine participă și ce este de așteptat (Reuters)
Liderii NATO se vor aduna la Ankara pentru un summit al Alianței marți și miercuri, în contextul presiunii președintelui american Donald Trump asupra Europei de a-și intensifica cheltuielile pentru apărare după luni de fricțiuni transatlantice privind războiul din Iran și Groenlanda, relatează Reuters într-un amplu comentariu. Crit
Comisia Europeană ia în calcul crearea unui departament pentru relații externe
Comisia Europeană ia în calcul crearea unui departament pentru relații externe ce va reuni mai multe structuri, au declarat luni trei oficialități UE pentru Politico. Ideea, una dintre câteva scenarii ce sunt analizate pentru a impulsiona acțiunea externă a blocului european, ar urma să maximizeze eficiența politicii externe a Uniu
#Ucraina lovește și incendiază rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul general de la Kiev, conform agenției Reuters. Atacul a provocat un incendiu, iar amploarea distrugerilor este încă în curs de evaluare, arată armata ucraineană într-un comunicat pe Telegram.
Sudan: Cel puțin 330 de copii uciși sau răniți în război în acest an (UNICEF)
Cel puțin 330 de copii au fost uciși sau răniți în primele șase luni ale anului în Sudan, unde are loc un război între armată și forțe paramilitare, a avertizat luni UNICEF, informează AFP. Copiii 'sunt uciși și răniți în propriile locuințe, pe drumuri, în piețe și când încearcă să acceseze servici














