logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UE intenţionează să boicoteze o reuniune în Ungaria, după vizita lui Orban la Putin

Image

Uniunea Europeană are în vedere boicotarea unei reuniuni a miniştrilor de externe la Budapesta după mânia suscitată de vizita premierului ungar Viktor Orban la preşedintele rus Vladimir Putin, au declarat luni o serie de diplomaţi pentru AFP.

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, intenţionează să împiedice miniştrii să se ducă în Ungaria luna viitoare, convocând o altă reuniune în acelaşi timp la Bruxelles, potrivit mai multor diplomaţi aflaţi la post în capitala UE.

Viktor Orban a suscitat mânie şi neînţelegere în cadrul UE prin vizita făcută lui Vladimir Putin la începutul lunii iulie cu o "iniţiativă de pace" pentru care nu avea mandat din partea Bruxellesului, care încearcă acum să-l penalizeze.

Ungaria ocupă de la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, funcţie de coordonare a lucrărilor legislative care nu o autorizează să se exprime în numele blocului comunitar pe scena internaţională.

Or, Orban este acuzat că ar fi abuzat de această poziţie pentru a discuta despre posibile căi de "încetare a focului" în Ucraina, în dezacord cu poziţia UE de susţinere totală a Kievului şi de izolare a Rusiei.

Potrivit diplomaţilor intervievaţi de AFP, boicotarea reuniunii de la Budapesta ar fi un mod de a sancţiona Ungaria.

Dacă Josep Borrell ar convoca o reuniune la aceeaşi dată, "decizia nu ar mai aparţine miniştrilor. Astfel nu ar mai fi vorba de a lua decizia politică de a nu se duce în Ungaria, ci mai degrabă de faptul că ei ar trebui să meargă la Bruxelles", a explicat unul dintre ei.

De altfel, un grup de 63 de eurodeputaţi au insistat luni printr-o scrisoare asupra retragerii dreptului de vot pentru Ungaria în cadrul Consiliului UE din cauza preocupărilor generate la nivelul blocului comunitar de vizitele întreprinse de premierul Viktor Orban în Rusia şi China în primele zile după ce ţara sa preluase preşedinţia prin rotaţie a UE pentru şase luni, informează EFE.

Scrisoarea, adresată preşedinţilor Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European, a fost semnată de 63 de deputaţi europeni de diferite orientări politice, de la Partidul Popular European, conservator, la Verzi/Alianţa Liberă Europeană, progresistă.

''Preşedinţia ungară a Consiliului abia a început, iar prim-ministrul Orban a provocat deja daune semnificative abuzând de rolul preşedinţiei. Orban a efectuat mai multe vizite diplomatice în cadrul cărora a indus intenţionat în eroare cu privire la mandatul său", se arată în text.

Preşedinţia ungară a Consiliului UE a început la 1 iulie, iar de atunci Viktor Orban a călătorit în Rusia şi China, unde s-a întâlnit cu preşedinţii ţărilor respective, Vladimir Putin şi Xi Jinping. De asemenea, a avut o întâlnire în Statele Unite cu candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump.

Instituţiile UE au insistat că, în aceste deplasări, Orban şi-a reprezentat doar propria ţară şi nu Uniunea Europeană în ansamblu.

În "misiunea sa de pace", prim-ministrul Orban a lăsat în mod deliberat impresia că acţionează în numele Uniunii Europene, când, de fapt, nu are autoritatea de a reprezenta UE sau orice alt stat membru în afară de el însuşi, afirmă semnatarii scrisorii.

Astfel, ei cer ca Uniunea Europeană să meargă mai departe cu dosarul deschis împotriva Budapestei în urmă cu câţiva ani pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE şi care poate duce la retragerea dreptului de vot al Ungariei în Consiliu, proces complex pentru că necesită unanimitatea celorlalte 26 de state membre.

"Orban subminează în mod activ poziţiile europene comune atunci când militează, bunăoară, pentru o încetare a focului cu orice preţ şi nu pentru o încetare a focului în condiţiile Ucrainei. El nu numai că îşi depăşeşte competenţele, dar urmăreşte în mod activ o agendă politică contrară poziţiilor europene", mai avertizează aceştia.

Parlamentul European, care se reuneşte în plen marţi - sesiunea constitutivă după alegerile europene din iunie - va găzdui miercuri o dezbatere privind sprijinul în continuare al UE pentru Ucraina în faţa agresiunii ruse, aşteptându-se să fie menţionat rolul Ungariei la începutul preşedinţiei sale semestriale.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 86

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 23-10-2026 21:55

VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american

Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia

Politic Ex 23-10-2026 21:41

VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden

Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.

Politic Ex 23-10-2026 20:56

Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE

Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7

Politic Ex 23-10-2026 20:17

Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune

Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a

Politic Ex 23-10-2026 19:51

#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT

Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici

Politic Ex 23-10-2026 19:42

UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț

Politic Ex 23-10-2026 19:32

Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump

Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.

Politic Ex 23-10-2026 19:13

Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia

Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro

Politic Ex 23-10-2026 18:18

Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump. 

Politic Ex 23-10-2026 18:10

Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei

Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat

Politic Ex 23-10-2026 18:09

Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a

Politic Ex 23-10-2026 17:07

Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă

Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din

Politic Ex 23-10-2026 16:52

Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență

Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi

Politic Ex 23-10-2026 16:24

Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles

Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ

Politic Ex 23-10-2026 15:50

Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -