Alegerile prezidenţiale şi legislative au început în Rwanda, cu un al patrulea mandat ce pare asigurat pentru preşedintele Kagame
Secţiile de votare pentru alegerile prezidenţiale şi legislative s-au deschis luni în Rwanda, unde victoria electorală pare promisă preşedintelui Paul Kagame, care conduce această ţară de la sfârşitul genocidului împotriva tutsi, în 1994, şi partidul său, Frontul Patriotic Rwandez (FPR), informează AFP.
Nouă milioane de rwandezi sunt aşteptaţi la urne. Cele 2.433 de secţii de votare s-au deschis la orele locale 07:00 (05:00) şi se vor închide la orele 15:00 (13:00 GMT).
Numărarea voturilor va începe imediat după încheierea scrutinului, iar rezultatele parţiale vor fi comunicate pe măsură ce această numărare va avansa, până la anunţarea rezultatelor provizorii pe 20 iulie. Rezultatele definitive vor fi anunţate pe 27 iulie.
Însă scenariul pare cunoscut dinainte. În actualele alegeri prezidenţiale se confruntă aceiaşi trei candidaţi ca în 2017, când şeful statului aflat la sfârşit de mandat a câştigat cu 98,79% din voturi în faţa liderului singurului partid de opoziţie autorizat Frank Habineza (0,48%) şi a independentului Philippe Mpayimana (0,73%).
Paul Kagame, 66 de ani, ţine strâns frâiele ţării sale după ce a răsturnat în iulie 1994, cu rebeliunea FRP, guvernul extremis hutu, instigator al genocidului care a făcut, potrivit ONU, 800.000 de morţi, majoritatea în rândul minorităţii tutsi.
Iniţial vicepreşedinte şi ministru al apărării, dar conducător de facto al Rwandei, Paul Kagame este oficial preşedintele acestei ţări din 2000, ales de parlament după demisia lui Pasteur Bizimungu, apoi de trei ori prin sufragiu universal (cu 95,05% în 2023, cu 93,08% în 2010 şi cu 98,79% în 2017).
Kagame se bucură de mare popularitate pentru că a ridicat ţara, distrusă la încheierea genocidului, iar astăzi prezentată de unii lideri occidentali şi africani drept un model de dezvoltare.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import
Republica Moldova instituie stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marți, instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Decizia a fost susținută de 54 de deputați, după o ședință care a durat aproximativ cinci ore, transmite MOLDPRES. Măsura a fost propusă de Guvern și prezentată î
Ungaria: Parchetul vrea să-i urmărească penal pe Peter Magyar și pe doi foști miniștri ai lui Orban
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP. Aceste anunțuri ale procurorului general interimar Istvan Lajtar constituie, pe lângă cazul care îl privește pe a
Erdogan, la ONU: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră sunt inacceptabile
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a calificat marți drept 'inacceptabile' atacurile recente asupra navelor comerciale din Marea Neagră și a anunțat că Turcia continuă discuțiile cu Rusia și Ucraina pentru restabilirea libertății de navigație și prevenirea extinderii războiului, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, la New York. &
Cuba respinge 'calomniile' din discursul lui Trump la ONU
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a respins marți 'calomniile' rostite de președintele american Donald Trump în discursul său la Adunarea Generală a ONU și a asigurat că statul cubanez nu este 'o amenințare pentru SUA sau pentru vreo altă țară', relatează agențiile AFP și EFE. 'Guvernul american este incapabil să accepte
Rubio acuză #Ucraina că lovește nave care transportă petrol pentru SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Ucraina că a lovit nave care transportă petrol având legături cu SUA, în timpul atacurilor Kievului care vizează industria petrolieră rusă, relatează dpa. Au existat mai multe incidente care au vizat 'nave având legături cu SUA și livrări de petrol americane' în ultimele lun
UPDATE/ Președintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii
Președintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marți reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii, în discursul rostit la începutul dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, la New York. Dezbaterea generală reunește în această săptămână lideri și reprezentanți ai
În fața ONU, Trump și-a reluat retorica naționalistă obișnuită, dar fără a provoca agitație (AFP)
Donald Trump și-a reluat marți, la ONU, retorica naționalistă obișnuită și a amenințat că va 'anihila' Iranul dacă va fi necesar, dar președintele SUA, slăbit politic pe plan intern, nu a dat dovadă de aceeași agresivitate ca anul trecut, comentează AFP. Blocat în conflictul său cu Teheranul, profund nepopular în rândul americanilor,
UE reînnoiește sancțiunile împotriva Rusiei, dar îi exceptează pe oligarhii Usmanov și Fridman
Uniunea Europeană a reînnoit marți sancțiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în fața Franței și Luxemburgului, care au cerut retragerea a doi oligarhi ruși de pe lista de sancțiuni, solicitare care a amenințat prelungirea acestora, transmit agențiile AFP și Reuters. Menținând acest regim de
Erdogan cere la ONU reformarea Consiliului de Securitate și o recunoaștere mai largă a statului palestinian
Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat marți că Organizația Națiunilor Unite a devenit incapabilă să-și îndeplinească misiunea de a menține pacea și a cerut reformarea Consiliului de Securitate al ONU, relatează Reuters. Într-un discurs la Adunarea Generală a ONU, Erdogan a condamnat de asemenea situația din Fâșia Gaza, afirmând că










