Declaraţiile lui Macron privind ajutorul pentru #Ucraina arată că Franţa e ''pregătită să participe direct la conflict'' (Kremlin)
Declaraţiile de joi ale preşedintelui francez Emmanuel Macron privind un sprijin militar sporit pentru Ucraina arată că Franţa este "pregătită să participe direct la conflict", a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite AFP.
"Să spunem că dl Macron dă dovadă de un sprijin absolut pentru regimul ucrainean şi declară că Republica franceză este gata să participe direct la conflictul militar", a declarat Peskov agenţiilor de presă ruse.
Acesta a calificat declaraţiile preşedintelui francez ca fiind "extrem de provocatoare, de natură să crească tensiunile pe continent şi fără să aducă nimic pozitiv".
Emmanuel Macron a anunţat între altele miercuri seara o "nouă cooperare" cu Kievul, căruia îi va furniza avioane Mirage 2000-5, piloţii ucraineni urmând să vină pentru formare în Franţa începând din vară cu obiectivul de a fi pregătiţi înainte de finalul acestui an.
El a indicat de asemenea că Franţa propune formarea a 4500 de soldaţi ucraineni pe teritoriul său, dezminţind totodată că aceste măsuri sunt un "factor de escaladă".
"A instrui pe cineva în vest, care este o zonă liberă în Ucraina, nu este agresiv", a explicat Macron.
Tensiunile franco-ruse sunt în continuă creştere după ce preşedintele francez a evocat posibilitatea trimiterii de instructori francezi în Ucraina şi nu a exclus trimiterea de soldaţi francezi. Kremlinul, la rândul său, a afirmat că nu exclude ca soldaţii francezi să fie luaţi în vizor dacă vor fi trimişi în Ucraina.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Poloniei susține extinderea conductei de combustibil a NATO către flancul estic
Președintele Poloniei Karol Nawrocki a declarat miercuri că va încerca să extindă rețeaua de conducte de combustibil a NATO până pe flancul estic al Alianței, abordând ceea ce oficialii militari consideră a fi una dintre cele mai mari provocări în cazul unui conflict cu Rusia, informează Reuters. Dacă va fi implementată, extinderea cond
Rusia încearcă să bruieze sistemul Starlink al lui Elon Musk pentru a contracara atacurile ucrainene cu drone
Forțele ruse încearcă să contracareze atacurile ucrainene cu drone cu rază medie de acțiune prin camuflarea transporturilor și instalarea unor sisteme puternice de bruiaj pentru a perturba sistemul de internet prin satelit Starlink al lui Elon Musk, au declarat pentru Reuters comandanți și piloți ucraineni de drone. Dezvoltarea de către Kiev a dronelor
Donald Trump spune că este supărat pe NATO și anunță că a ordonat întreruperea tuturor schimburilor comerciale cu Spania
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, la Ankara, că este supărat pe NATO, că SUA au fost tratate nedrept în cadrul Alianței Atlantice și a anunțat totodată că i-a ordonat secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, să întrerupă toate schimburile comerciale cu Spania, numind Madridul un 'partener teribil' în NATO.
Prim-ministrul Bulgariei avertizează despre o posibilă escaladare nucleară rusă în Ucraina
Prim-ministrul bulgar, fostul general Rumen Radev, considerat prorus, a avertizat miercuri la Ankara, înainte de începerea celei de-a doua zile a summitului NATO, despre o posibilă escaladare nucleară a Rusiei în Ucraina, informează EFE. 'Occidentul, în ansamblu, a încercat să obțină o victorie convențională asupra celei mai m
Irak: Mii de participanți la procesiunea funerară a lui Khamenei la Najaf
Persoane îndoliate au mărșăluit miercuri prin orașul sfânt Najaf din Irak în urma sicriului liderului suprem iranian ucis, ayatollahul Ali Khamenei, în cadrul procesiunilor funerare de șase zile care, după ce au atras mulțimi uriașe în Iran, au continuat peste graniță, relatează Reuters. Oameni care purtau portrete mari ale defunc
Ungaria consideră #Ucraina o victimă a agresiunii ruse, dar nu îi va trimite arme
Premierul Ungariei, conservatorul Peter Magyar, a reiterat miercuri, la Ankara, că țara sa 'nu va trimite arme sau trupe' în Ucraina, deși consideră că această țară este victima unei agresiuni brutale din partea Rusiei, relatează EFE. 'Pentru guvernul Ungariei, Ucraina este victima, iar Rusia este un agresor brutal, iar Ucraina are dreptul să
Grecia cere respectarea sensibilităților tuturor aliaților în ceea ce privește vânzarea de avioane F-35 către Turcia
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut miercuri, la sosirea sa la summitul liderilor NATO de la Ankara, să fie luate în considerare 'sensibilitățile' tuturor aliaților atunci când se analizează vânzarea de avioane de vânătoare americane F-35 avansate către Turcia, informează EFE. 'NATO este o alianță care trebuie să
#Ucraina atacă rafinării rusești în regiunile Saratov și Tatarstan
Kiev/Moscova, 8 iul /Agerpres/ - Ucraina a atacat în cursul nopții de marți spre miercuri rafinării rusești în regiunile Saratov și Tatarstan (în zona fluviului Volga), potrivit unor conturi de social media, precum și media ruse și ucrainene, citate de EFE. Canalul ucrainean Exilenova+, specializat în informații despre atacurile cu dron
Președintele ales al Columbiei denunță o tentativă de 'lovitură de stat' din partea șefului de stat în exercițiu
Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, l-a acuzat marți pe șeful de stat în exercițiu Gustavo Petro de plănuirea unei lovituri de stat și a ordonat forțelor armate să 'protejeze' democrația și să nu respecte niciun alt ordin din partea președintelui la final de mandat, relatează AFP și dpa. Abelardo de la Espriella, politician
Ministrul de externe ucrainean insistă că țara sa are nevoie de mai mult ajutor pentru apărarea antiaeriană
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, și-a informat omologii din Consiliul NATO-Ucraina, desfășurat la Ankara pe marginea summitului Alianței Atlantice, despre consecințele ultimelor atacuri rusești și a insistat că Ucraina are nevoie de mijloace pentru a se apăra împotriva rachetelor balistice rusești, informează miercuri EFE. 'Apărar
Kuweitul denunță atacurile iraniene 'repetate' asupra teritoriului său
Kuweitul a condamnat miercuri atacurile iraniene asupra teritoriului său, spunând că acestea subminează eforturile de dezescaladare din regiune, după ce Teheranul a revendicat responsabilitatea pentru atacurile împotriva bazelor americane din Kuweit și Bahrain, relatează AFP. Ministerul de Externe kuweitian a publicat un comunicat în
Groenlanda 'nu este de vânzare', reiterează premierul danez într-o reacție la declarațiile lui Donald Trump
'Groenlanda nu este, desigur, de vânzare', a reiterat miercuri șefa guvernului danez Mette Frederiksen într-o declarație făcută pe marginea summitului NATO de la Ankara, într-o reacție la noile declarații ale președintelui american Donald Trump, relatează AFP. 'L-am ascultat pe președintele american ieri (marți) și cred că
SUA: O curte federală de apel declară neconstituțională legea din Florida care interzice educația 'woke'
O curte federală de apel din Statele Unite a declarat marți neconstituțională legea din statul Florida care interzice educația 'woke', așa cum denumesc conservatorii liberalismul social, considerând că ea încalcă dreptul la libertatea de exprimare, relatează miercuri EFE. A 11-a Curte de Apel a anulat dispozițiile actului 'Stop W.O.K.E&
#Ucraina: 219 ciocniri pe linia frontului, în timp ce luptele continuă să fie intense
Luptele de-a lungul liniei frontului în sud-estul Ucrainei au continuat să fie intense marți, forțele ucrainene raportând 219 ciocniri armate în mai multe sectoare în decursul zilei, relatează miercuri dpa. Luptele cele mai virulente s-au dat în zona orașului Pokrovsk, în regiunea Donețk (est), unde forțele ruse au lansat pe
Taiwanul avertizează că expansionismul maritim al Chinei va continua dacă nu se vor lua măsuri
'Expansionismul autoritar' al Chinei la nivel maritim va persista dacă nu se ia nicio măsură pe scena internațională, a avertizat miercuri un înalt oficial taiwanez din domeniul securității, relatează AFP. Navele chineze patrulează cu regularitate în Marea Chinei de Est, în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud pent













