Europarlamentare2024/Scumpirile şi scăderea sprijinului pentru guvern domină campania electorală din Grecia
Creşterea generalizată a preţurilor şi scăderea sprijinului pentru guvernul conservator domină campania pentru alegerile europene din Grecia, partidele de opoziţie acuzându-l pe premierul Kyriakos Mitsotakis că a transformat ţara într-o republică bananieră pentru multinaţionale şi că nu ţine în frâu inflaţia.
Într-o scrisoare adresată la sfârşitul lunii mai preşedintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, conservatoare ca şi el, Mitsotakis a subliniat că actuala criză inflaţionistă evidenţiază "puterea asimetrică" a "giganţilor multinaţionali" şi a cerut măsuri comunitare pentru a înfrunta "practicile neloiale" ale acestora.
Scrisoarea sa a stârnit reacţii dure din partea principalelor partide de opoziţie, care dau vina pe guvern pentru creşterea preţurilor, în special la alimente, care în aprilie au înregistrat o creştere de 5,4% faţă de luna precedentă, de trei ori mai mult decât media UE.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Mai bine de un sfert din populaţie, expusă riscului de sărăcie
Sondajele prevăd că formaţiunea Noua Democraţie a premierului elen va câştiga alegerile europene cu 33% din voturi.
Deşi termenul de comparaţie este întrucâtva forţat, acest procent reprezintă o scădere faţă de cele 41% cu care partidul conservator a câştigat alegerile generale în urmă cu un an şi care i-au oferit majoritatea absolută în parlament, ceea ce a permis realegerea lui Mitsotakis.
Scumpirile şi costul ridicat al vieţii, într-una dintre cele mai sărace ţări din UE, i-au redus din sprijinul de care se bucura.
Deşi liderul conservator a reuşit să readucă ţara pe calea creşterii, cu rate de dezvoltare mult peste media UE, 26% din populaţie este încă expusă riscului de sărăcie, potrivit ultimelor date de la biroul de statistică elen, Elstat.
Nikos Andrulakis, liderul partidului socialist Pasok-Kinal, care ocupă poziţia a treia în sondaje, cu 12% din intenţiile de vot, l-a criticat dur pe Mitsotakis pentru că a cerut executivului european să ia măsuri în loc să pună în aplicare reducerea TVA la produsele de bază, aşa cum propusese partidul său.
.jpg)
Liderul SYRIZA le cere alegătorilor "să pună capăt aroganţei" guvernului
Sokratis Famelos, şeful grupului parlamentar al SYRIZA (stânga), principalul partid de opoziţie, care se află pe locul doi în sondaje cu 15,5% din intenţiile de vot, îl acuză pe premier că nu a adoptat măsuri mai îndrăzneţe.
În plus, Famelos a amintit că Grecia are a doua cea mai mică putere de cumpărare pe cap de locuitor din UE, având în urma sa doar Bulgaria.
La rândul său, liderul SYRIZA-Alianţa Progresistă, Stefanos Kasselakis, a declarat luni că, dacă SYRIZA ar guverna mâine, "ne-am descurca mai bine decât Noua Democraţie, pentru că s-ar sfârşi cu înmuiatul degetului în borcanul cu miere", potrivit agenţiei de presă elene ANA.
În principalul său discurs înainte de alegerile europene de duminică, pronunţat la Salonic, Kasselakis, în vârstă de 36 de ani, le-a cerut alegătorilor să transmită un mesaj puternic guvernului prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis la alegerile europene pentru "a pune capăt aroganţei", adăugând că "este ultima şansă pentru respectul de sine".
"Nu sunt politician de profesie, sunt un om de afaceri cu o experienţă de 21 de ani în SUA, m-am luptat, am reuşit, am făcut nişte bani şi nu am venit să câştig un singur euro în detrimentul ţării mele", a declarat principalul lider al opoziţiei.
Primul politician grec homosexual declarat, Kasselakis a prezentat pe mai multe ecrane uriaşe amplasate în jurul său un grafic cu date despre care a spus că provin din declaraţia sa de avere ("pothen esches") pentru anul 2023 şi i-a cerut lui Mitsotakis să-şi facă publică propria sa declaraţie anuală de venituri.
Graficul, a explicat Kasselakis, include şi activele financiare ale soţului său. El a acuzat totodată "guvernul (că) este gata să-i împuşte" soţul, pe asistentul medical american Tyler McBeth, şi a avertizat executivul elen să-l lase în pace, pentru că nu soţul său candidează.
Campania electorală, axată pe probleme interne
Campania s-a axat pe probleme interne, precum creşterea preţurilor, situaţia statului de drept în ţară şi gestionarea de către guvern a tragediei feroviare care a provocat 57 de morţi în februarie 2023.
Chestiunile având legătură cu politicile comunitare au avut puţină greutate în dezbatere, într-o ţară care vede în mod tradiţional scrutinul european drept alegeri de "categoria a doua", care servesc mai degrabă la măsurarea sprijinului partidelor naţionale, a declarat pentru EFE Yorgos Siakas, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Tracia.
Unele sondaje prevăd un record istoric negativ în ceea ce priveşte rata participării, care se va situa sub 50%.
Potrivit declaraţiilor acordate ziarului Proto Thema de directorul general al companiei de sondaje Marc, Thomas Gerakis, acest lucru se explică în mare măsură prin oboseala electoratului, după patru alegeri (locale şi regionale şi două generale) din ultimul an.
Primele trei partide sunt urmate pe locul al patrulea de formaţiunea de extremă dreapta Soluţia Grecească (creditată cu 10% din intenţiile de vot), urmată de Partidul Comunist din Grecia (8%) şi două formaţiuni scindate din SYRIZA, Noua Stângă (4%) şi Cursul Libertăţii - PE (3,4%). AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noi mobilizări sociale așteptate în Franța săptămâna aceasta
Franța se află în fața unei noi săptămâni de mobilizări sociale, după ce protestele de sâmbătă s-au desfășurat fără incidente grave, spre deosebire de violențele și jafurile din 17 octombrie, în timp ce guvernul se întâlnește luni cu reprezentanții elevilor pentru a răspunde cu măsuri concrete revendicărilor avansate de aceștia la proteste
Rusia: Doi morți și 17 răniți într-un atac ucrainean cu drone la Voronej, potrivit guvernatorului regional
Două persoane au fost ucise și 17 rănite într-un atac ucrainean cu drone la Voronej, la 500 km sud de Moscova, a anunțat luni guvernatorul regiunii, Aleksandr Gusev, transmit AFP și Reuters. 'În urma unui atac terorist la Voronej, două persoane au fost, din nefericire, ucise (...) și 17 au fost rănite, inclusiv un copil', a informat el &ici
Reuniune la Teheran privind securitatea regională între Iran, Arabia Saudită, Turcia și Pakistan
Importanți oficiali din Arabia Saudită, Turcia și Pakistan urmează să meargă luni la Teheran pentru discuții privind securitatea regională, au declarat oficiali iranieni și saudiți, relatează AFP. 'Ministrul saudit al apărării, Khalid bin Salman, comandantul armatei pakistaneze, generalul Asim Munir, și directorul serviciilor secrete turcești, Ibrahim Kali
Miniștrii europeni ai apărării din grupul E5 discută la Paris despre susținerea Ucrainei
Miniștrii apărării din Franța, Germania, Italia, Polonia și Regatul Unit se întâlnesc luni, la Paris, pentru discuții care au pe agendă sprijinul pentru Ucraina, apărarea europeană și conflictul din Orientul Mijlociu, relatează agenția dpa. Discuțiile dintre aceste cinci țări, care formează așa-numitul grup E5, se vor concentra în special pe
Alegeri în Serbia: Victorie istorică a mișcării studențești în fața lui Vucic
Mișcarea studențească a intrat în istorie duminică în Serbia, triumfând la urne împotriva liderului naționalist Aleksander Vucic, după doi ani de proteste împotriva corupției, relatează AFP. O figură dominantă în politica națională timp de 14 ani, Vucic și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare
Japonia: Un militar american inculpat pentru crimă în Okinawa
Un pușcaș marin american a fost trimis în judecată pentru uciderea unei femei în Okinawa, faptă comisă la începutul lunii octombrie, a declarat luni un purtător de cuvânt al Parchetului pentru AFP, într-un caz care stârnește puternice emoții pe această insulă ce găzduiește o vastă bază militară a Statelor Unite. 'Inculpa
Trump asigură că se va ajunge 'rapid' la un acord comercial cu Canada
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică, în cadrul unui miting în Michigan (nord), că un acord comercial cu Canada va fi încheiat 'rapid', în condițiile în care relațiile comerciale dintre cele două țări s-au tensionat puternic în ultimele luni, relatează AFP. 'O să rezolvăm această problemă rapid,
UPDATE Alegeri în Brazilia: Lula câștigă un al patrulea mandat, Bolsonaro vrea anularea scrutinului
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a fost reales duminică, obținând în mod neașteptat un al patrulea mandat fără precedent, dar rivalul său conservator, Flavio Bolsonaro, și-a anunțat intenția de a obține anularea alegerilor, relatează AFP. În cele din urmă, Brazilia nu a virat spre dreapta precum Argentina, Chil
Statele Unite afirmă că au ajutat la exportul a 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârșitul săptămânii că a ajutat țările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP. 'Forțele americane au depășit pragul de 1,5 miliarde de
Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea 'tiranului' Vucic (FOTO/VIDEO)
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat duminică seară că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie sub mediere americană pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să discutăm. Dacă este vorba despre ches
VIDEO Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion... este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 13
Brazilia: Un judecător al Curții Supreme prelungește votul cu două ore din cauza unor probleme de transport
Un judecător al Curții Supreme din Brazilia, Cristiano Zanin, a ordonat duminică prelungirea cu două ore a procesului de votare din cauza unor probleme legate de transportul în comun în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite AFP. 'Având în vedere gravitatea faptelor și urgența luării ac
Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua. Un sondaj al Alpha
Lidera opoziției de la Caracas, Maria Corina Machado, a revenit în Venezuela după aproape un an în exil
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, s-a repatriat duminică după aproape un an în exil, transmite Reuters. 'Venezuela! Mă bucur foarte mult să anunț că lidera noastră, draga mea Maria Corina, se află pe teritoriul venezuelean', a scris în media sociale Edmundo Gonzalez, fost candidat la președinției din parte









