Palestinienii obţin mai multe drepturi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii
Ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au decis vineri să le acorde drepturi suplimentare palestinienilor, după o decizie similară de la începutul acestei luni a Adunării Generale a ONU, potrivit AFP.
Ţările membre care se reunesc săptămâna aceasta pentru Adunarea Mondială a Sănătăţii - organul suprem de luare a deciziilor al OMS - au votat cu o majoritate covârşitoare în favoarea unui proiect de rezoluţie pentru a "alinia participarea Palestinei" la OMS cu participarea sa la ONU.
Din cele 177 de ţări cu drept de vot, 101 au susţinut textul, iar cinci s-au opus. Rezultatul votului, care s-a desfăşurat prin ridicarea mâinii, a fost aplaudat îndelung.
Rezoluţia, introdusă de un grup de ţări predominant arabe şi musulmane, precum şi de China, Nicaragua şi Venezuela, solicită ca palestinienilor, care au deja statut de observator la OMS, să li se acorde practic aceleaşi drepturi ca şi cum ar fi membri deplini.
Votul de la Geneva a avut loc după ce membrii ONU s-au exprimat la începutul acestei luni la New York cu o majoritate covârşitoare în favoarea mai multor drepturi pentru palestinieni cadrul organismului mondial, după ce campania lor pentru aderarea deplină a fost blocată de Statele Unite în Consiliul de Securitate.
La Adunarea Mondială a Sănătăţii de la Geneva, palestinienii şi susţinătorii lor au renunţat la cererea lor de aderare deplină. Mai multe surse diplomatice au sugerat că acest lucru se datorează temerilor că un vot în favoarea aderării palestiniene ar declanşa o suspendare automată a finanţării americane către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Textul aprobat vineri le acordă palestinienilor, printre altele, "dreptul de a sta printre statele membre, (...) dreptul de a prezenta propuneri şi amendamente, (...) (şi) de a fi aleşi în biroul plenarei şi în comisiile principale ale Adunării Sănătăţii".
Cu toate acestea, textul subliniază că "Palestina, în calitate de stat observator, nu are dreptul de a vota în Adunarea Sănătăţii sau de a-şi prezenta candidatura la organismele OMS".
Această adoptare vine pe fondul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas în Fâşia Gaza.
Conflictul a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie.
Aceasta a dus la moartea a peste 1.189 de persoane, majoritatea civili, conform unei numărători efectuate de AFP pe baza celor mai recente date oficiale disponibile. Dintre cele 252 de persoane luate ostatice în timpul atacului, 121 sunt încă reţinute în Gaza, dintre care 37 ar fi decedate, conform armatei.
Ca represalii, Israelul a promis să anihileze Hamas, pe care o consideră o organizaţie "teroristă", la fel ca Statele Unite şi Uniunea Europeană, şi a lansat o ofensivă care a ucis până acum 36.224 de persoane în Fâşia Gaza, conform Ministerului Sănătăţii al administraţiei Hamas.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a
Adunarea Generală a ONU: Netanyahu atacă Franța și Regatul Unit, foste puteri coloniale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi țările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franța și Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri colonizatoare, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, micuțul Israel, de colonialism - ce colonialism?', a exclamat Benjamin Netanyahu la Adunarea Gene
Zeci de oameni au părăsit Adunarea Generală a ONU în timpul discursului lui Netanyahu
Zeci de persoane, membri ai diferitelor delegații reprezentate la Adunarea Generală a ONU, au ieșit joi din sală în semn de protest în timpul discursului premierului israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP. 'Dacă încă mai sunt lași în această sală care nu au plecat, să o facă acum', a declarat prim-ministrul î
Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului
Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut joi Statelor Unite și Iranului să își rezolve diferendele 'cât mai repede posibil' prin negocieri, conform unor remarci relatate de agenția de știri de stat Xinhua în timpul vizitei liderului chinez la Washington, informează AFP și Reuters. Xi Jinping l-a îndemnat, de asemenea, pe omologu
UPDATE / CNN, MS NOW și Politico au primit din nou acces la Casa Albă după o decizie a justiției
Jurnaliștii de la CNN, MS NOW și Politico au fost primiți din nou la Casa Albă joi, în urma unei hotărâri judecătorești care a restabilit accesul acestor trei instituții media, la șase zile după ce acesta le-a fost revocat de președintele Donald Trump, relatează AFP. Cele două posturi de televiziune și platforma online de știri solicitaseră anterio
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a grațiat 13 prizonieri închiși pentru 'crime extremiste', a anunțat joi biroul prezidențial, folosind termenul pentru cei descriși de opoziție și de apărătorii drepturilor omului drept prizonieri politici, relatează AFP. Lista celor eliberați nu a fost publicată. 'Președintele bel
O coaliție de 80 de țări solicită la ONU 'restaurarea drepturilor de navigație' în Golf
O coaliție formată din 80 de țări a cerut joi restabilirea libertății de navigație în Golf, condamnând atacurile comise de Iran și de rebelii houthi în Yemen, care perturbă transportul maritim global, relatează AFP. 'Solicităm restabilirea deplină și imediată a drepturilor și principiilor de navigație', a declarat reporterilor ministr
Președintele sud-coreean: Zelenski a încălcat un acord prin dezvăluirea trimiterii unor prizonieri de război nord-coreeni în Coreea de Sud
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a acuzat joi Ucraina că a încălcat un acord de confidențialitate, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de forțele ucrainene în luptele din provincia rusă Kursk au fost trimiși în Coreea de Sud, relatează AFP. Dezvăluirea preș
Abbas la ONU: Politica israeliană amenință 'însăși viața și existența' palestinienilor
Politicile israeliene nu se mai mulțumesc să submineze soluția cu două state, ci amenință acum 'însăși viața și existența' palestinienilor, a declarat joi președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, într-un mesaj către Adunarea Generală a ONU, relatează AFP. 'Pericolul nu se mai limitează la subminarea soluției cu două
Rutte dă asigurări că NATO este pregătită să facă față atacurilor hibride ale Rusiei
NATO este 'pregătită' să facă față atacurilor cibernetice rusești și altor forme de război hibrid, a declarat joi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, cerând un sprijin sporit pentru Ucraina ca răspuns la acțiunile Moscovei, relatează AFP. 'Rusia își intensifică acțiunile în domeniul cibernetic și de
SUA și China 'împărtășeșc o responsabilitate istorică' pentru progresul uman, afirmă Xi Jinping la Casa Albă
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o 'responsabilitate istorică' pentru progresul uman și trebuie să-și 'consolideze comunicarea', la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP. 'În fața schimbărilor din lumea și din vremurile noastre, schimbări cu sem
Albania aprobă trimiterea de trupe în forța de stabilizare a Fâșiei Gaza impulsionată de Consiliul de Pace al lui Trump
Parlamentul Albaniei a aprobat joi desfășurarea a cel mult 40 de militari în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) pentru Fâșia Gaza, inițiativă realizată în cadrul așa-numitului Consiliu pentru Pace impulsionat de președintele american Donald Trump și la care s-au mai angajat până în prezent să contribuie câteva țări, relateaz
Carney a luat în considerare scenariul 'extrem' al unei anexări a Canadei de către SUA (New York Times)
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare 'riscul extrem' al unei acțiuni militare a Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, care și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a face din Canada cel de-al 51-lea stat american, conform unui interviu publicat miercuri seara de New York Times, citat de AFP.
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, invitat din nou să efectueze o vizită în Rusia
Rusia l-a invitat din nou pe liderul nord-coreean Kim Jong Un să efectueze o vizită în această țară, a anunțat joi un viceministru rus de externe, Andrei Rudenko, relatează agenția EFE. 'Rusia va fi întotdeauna bucuroasă să-l primească pe liderul Coreei de Nord. Data vizitei va fi convenită prin canale diplomatice', a adăugat diplomatul rus
Trump susține că atât SUA, cât și China se opun oricăror reglementări privind inteligența artificială
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Beijingul și Washingtonul se opun oricăror reglementări privind inteligența artificiale, înainte de summitul său cu președintele chinez Xi Jinping de la Casa Albă, relatează AFP. 'Super-inteligența (termenul pe care îl folosește Trump pentru AI - n.r.) va fi un subiect major de discuție, dar v














