VIDEO SUA "preocupate" de acuzaţiile de tortură vizând Israelul
Statele Unite s-au declarat luni "îngrijorate" şi au cerut aliatului lor israelian să efectueze o anchetă după un reportaj al CNN despre condiţiile degradante la care se presupune că sunt supuşi unii prizonieri palestinieni în plin război în Fâşia Gaza, scrie AFP.
Pe baza informaţiilor furnizate de avertizori de integritate israelieni, canalul de ştiri american a difuzat săptămâna trecută un reportaj şocant despre baza Sde Teiman din deşertul Negev, în sudul Israelului.
"Suntem îngrijoraţi de aceste acuzaţii şi le analizăm analizăm împreună cu alte acuzaţii de abuz împotriva palestinienilor aflaţi în detenţie", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.
Statele Unite le-au făcut cunoscut israelienilor că au "obligaţia de a ancheta în detaliu" acuzaţiile de încălcare a dreptului umanitar internaţional, a subliniat el.
"Am fost întotdeauna clari şi consecvenţi cu toate ţările, inclusiv cu Israelul, că trebuie să trateze toţi deţinuţii în mod uman, cu demnitate şi în conformitate cu dreptul internaţional", a adăugat Vedant Patel.
Potrivit CNN, centrul de detenţie are în jur de 70 de prizonieri supuşi unor condiţii extreme, precum şi un spital de campanie în care unii deţinuţi răniţi sunt legaţi de paturi purtând scutece şi hrăniţi cu paiul.
Unul dintre avertizori, care a difuzat fotografii, a vorbit despre prizonierii legaţi la ochi cărora li s-a ordonat să stea în şezut şi să nu vorbească, gardienii strigându-le "taci din gură" în arabă.
În spitalul de campanie, medicii au amputat membrele prizonierilor răniţi ţinuţi apoi în cătuşe, potrivit CNN.
Prizonierii au fost torturaţi mai puţin pentru a aduna informaţii decât "din răzbunare" pentru atacul comis de Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie, potrivit unuia dintre avertizori.
Armata israeliană a dat asigurări că va examina aceste acuzaţii. Anchetele israeliene privind încălcarea drepturilor omului, raportate de media sau de ONG-uri, au rareori consecinţe importante pentru forţele armate sau de securitate.
Vineri, un raport al Departamentului de Stat american a concluzionat că este "rezonabil să se estimeze" că Israelul a folosit arme furnizate de Statele Unite într-o manieră incompatibilă cu dreptul umanitar internaţional, fără ca această constatare să conducă la suspendarea trimiterii de echipament militar, potrivit AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.anews.com.tr
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În orașul ucrainean Oleșki a intrat în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Localnicii pentru care a intervenit Prima Doamnă a Statelor Unite, cu sprijinul papei Leon, erau amenințați grav de foamete, de lipsa apei și a m
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr














