Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul de la Washington, dar exclude un acord pentru aderarea Ucrainei la NATO
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg l-a invitat luni pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste la summitul Alianţei care va avea loc în iulie la Washington, dar a avertizat că nu se aşteaptă în stadiul actual la un acord între statele membre care să permită adresarea unei invitaţii de aderare Ucrainei, transmite agenţia EFE.
"Nu mă aştept la un acord până la summitul din iulie", a spus Stoltenberg la Kiev la o conferinţă de presă comună cu Zelenski. Secretarul general s-a declarat în schimb încrezător că summitul din 9-11 iulie va ajuta Ucraina să avanseze pe drumul aderării la NATO, proces pe care l-a calificat drept "ireversibil". El a amintit că în cadrul NATO a fost convenită consolidarea rolului Alianţei în coordonarea asistenţei militare destinate Ucrainei şi a programelor de instrucţie pentru armata ucraineană oferite de statele membre pentru a o susţine în războiul cu Rusia.
La reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO desfăşurată la începutul acestei luni, Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanţări pe cinci ani pentru Ucraina, iniţiativă primită cu reacţii mixte de cele 32 de state membre ale Alianţei, dar despre care a vorbit din nou acum la Kiev.
"Cred că avem de asemenea nevoie de un mare angajament financiar multianual pentru a ne susţine sprijinul şi a demonstra că nu este doar pe termen scurt şi ad-hoc, ci este predictibil şi pe termen lung", a indicat Stoltenberg la conferinţa de presă comună cu Zelenski.
Secretarul general al NATO a insistat că face tot posibilul pentru ca Ucraina să devină membră a Alianţei "când condiţiile politice vor fi îndeplinite".
De partea sa, preşedintele Zelenski amintit că armata ucraineană foloseşte tot mai mult armament din ţările NATO şi a apreciat că Ucraina este membru "de facto" al Alianţei.
El le-a cerut aliaţilor săi occidentali să accelereze livrările de arme şi muniţii pentru a permite armatei ucrainene "să facă să eşueze" noua ofensivă pregătită de Rusia. "Rapiditatea aprovizionării înseamnă pur şi simplu stabilizarea liniei frontului", a explicat Zelenski, în timp ce trupele ucrainene aflate în criză de efective şi muniţie pierd teren pe frontul din estul Ucrainei în faţa armatei ruse mai numeroase şi mai bine echipate.
Stoltenberg a avertizat la rândul său că "muniţia insuficientă le-a permis ruşilor să înainteze de-a lungul liniei frontului", criticând deopotrivă întârzierea aprobării noii finanţări americane de peste 60 de miliarde de dolari, cerută de preşedintele Joe Biden anul trecut şi aprobată de Congres abia săptămâna trecută, cât şi eşecul UE de a oferi integral ajutorul promis.
"Aliaţii europeni nu au furnizat muniţiile promise", a amintit el, referindu-se la promisiunea nerealizată a UE că în perioada martie 2023 - martie 2024 urma să livreze Ucrainei un milion de obuze de calibrul 155 mm, din care până la termenul stabilit au fost efectiv furnizate doar circa 30%.
De asemenea, "apărarea antiaeriană insuficientă a făcut posibil ca tot mai multe rachete ruseşti să-şi atingă ţinta" în Ucraina, în timp ce "capabilităţile insuficiente (ale armatei ucrainene) de lovire în profunzime au făcut posibil pentru ruşi să-şi concentreze mai multe forţe, şi vedem acum consecinţele", a mai remarcat Stoltenberg. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă














