Rusia: Arestarea ministrului adjunct al apărării ar putea fi o lovitură dată de un ''clan'' rival (analiză Reuters)
Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, a încercat să transmită un mesaj de 'business as usual' de când adjunctul său a fost arestat pentru luare de mită, dar scandalul care se extinde arată rău şi pentru el şi este văzut drept o încercare a unui clan rival de a-i slăbi puterea, scrie vineri Reuters într-o amplă analiză.
La prima vedere, momentul reţinerii, marţi, a lui Timur Ivanov, unul dintre cei 12 miniştri adjuncţi ai lui Şoigu, a fost neaşteptat, în condiţiile în care Rusia poartă un război în Ucraina, iar autorităţile au făcut din discreditarea armatei un delict ce poate fi pedepsit cu închisoarea.
Acuzaţiile de luare mită care ar finanţa un stil de viaţă mult peste posibilităţile sale, formulate împotriva lui Ivanov (48 de ani) de către Fundaţia de luptă împotriva corupţiei (FBK) a defunctului disident Aleksei Navalnîi, au fost făcute publice în urmă cu peste un an, aparent fără consecinţe.
Totuşi, săptămâna aceasta, televiziunea de stat le-a arătat brusc ruşilor un Ivanov cu o privire perplexă - care-şi neagă vinovăţia - îmbrăcat în uniformă militară completă, aflându-se într-o cuşcă din plastic transparent într-o sală de tribunal, de tipul celei pe care au ocupat-o înaintea sa numeroşi duşmani ai Kremlinului.
Arestarea sa - spun analişti politici ruşi, inclusiv foşti membri din interiorul puterii - arată cum războiul scoate la iveală luptele interne între "clanurile" care se bat pentru avere şi influenţă în durul sistem politic rusesc, potrivit Reuters.
Clanurile - alianţele între funcţionari sau oameni de afaceri care împărtăşesc aceleaşi idei - se concentrează în jurul armatei, al agenţiilor de informaţii şi de aplicare a legii, al complexului militar-industrial şi includ, de asemenea, un grup de persoane din Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui Vladimir Putin, pe care îl cunosc personal de mulţi ani.
"Cuiva din elită nu i-a plăcut faptul că Şoigu a devenit mult prea puternic", a declarat pentru Reuters Tatiana Stanovaia, cercetător senior la Carnegie Russia Eurasia Center.
"Asta nu vine de la Putin, ci de la persoane apropiate lui Putin care cred că Şoigu şi-a jucat prea mult cartea. Este pur şi simplu o luptă împotriva cuiva şi a unui ministru care a devenit prea puternic şi o încercare de a echilibra situaţia", opinează ea.
Abbas Galiamov, fost autor de discursuri la Kremlin, în prezent desemnat ca "agent străin" de către autorităţi, afirmă că şi el a văzut arestarea lui Ivanov ca pe un atac la adresa lui Şoigu pentru a-i slăbi poziţia.
"Ivanov este una dintre cele mai apropiate persoane de Şoigu. Arestarea sa cu puţin timp înaintea numirii unui nou guvern sugerează că şansele actualului ministru de a rămâne în fotoliul său sunt în scădere dramatică", a spus el.
Ivanov a fost arestat în urma unei anchete a diviziei de contrainformaţii a Serviciului Federal de Securitate (FSB), potrivit presei ruse de stat.
Cazul lui Ivanov este cel mai răsunător caz de corupţie de când Putin a trimis trupe în Ucraina în 2022. Presa de stat a relatat că Şoigu l-a demis pe Ivanov din funcţie.
Scandalul survine cu doar două săptămâni înainte ca Putin să fie învestit pentru un al cincilea mandat prezidenţial şi înainte de o remaniere guvernamentală aşteptată luna viitoare, în cadrul căreia postul lui Şoigu va fi, teoretic, pus la bătaie.
Ivanov a fost responsabil de contracte lucrative de construcţii şi achiziţii ale armatei şi este acuzat că a luat sume uriaşe ca mită sub formă de servicii în valoare de cel puţin un miliard de ruble (10,8 milioane de dolari), conform unor relatări din presa rusă, în schimbul acordării de contracte ale Ministerului Apărării către anumite companii.
Deşi puţini sunt cei dispuşi să parieze că Şoigu îşi va pierde postul din cauza scandalului, având în vedere loialitatea sa faţă de Putin, arestarea lui Ivanov este văzută ca o răsturnare de situaţie pentru şeful său, a cărui influenţă şi acces la liderul de la Kremlin au crescut datorită rolului său cheie în războiul din Ucraina.
Publicaţia The Moscow Times citează un oficial guvernamental de rang înalt care a calificat această arestare drept o lovitură serioasă pentru tabăra lui Şoigu, precum şi o sursă apropiată Ministerului Apărării care a declarat că arestarea este mai mult despre politică şi despre "slăbirea poziţiei lui Serghei Şoigu" decât despre Ivanov.
Şoigu şi conducerea de vârf a armatei au fost uneori în centrul unor critici virulente din partea bloggerilor de război şi a naţionaliştilor ruşi care i-au acuzat de incompetenţă, în special după o serie de retrageri în 2022.
Şoigu a supravieţuit în funcţie în urma unei lovituri de stat eşuate, condusă de liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, decedat între timp într-un accident de avion, care în iunie trecut a orchestrat un marş spre Moscova pentru a încerca să-l răstoarne din post, dar autoritatea sa a fost afectată. Putin a declarat că acele evenimente ar fi putut arunca Rusia într-un război civil.
De atunci, Şoigu a reuşit să recâştige încrederea lui Putin, dar arestarea adjunctului său reprezintă un nou eşec.
"Indirect, îi dăunează lui Şoigu. Apar întrebări. Cum se face că o persoană care i-a fost apropiată şi pe care el a adus-o a reuşit să fure atât de mult sub nasul său?", a declarat Tatiana Stanovaia de la Carnegie.
Serghei Markov, un fost consilier al Kremlinului, apreciază că Şoigu, în funcţie din 2012, îşi va păstra oricum postul. "Toată lumea se întreabă dacă ar putea fi acesta un semnal pentru Şoigu că nu se va afla în următorul guvern după 7 mai", a scris Markov pe blogul său oficial.
"Fiţi calmi! Va fi. Şoigu a creat o nouă armată după anul dezastruos 2022, care a respins ofensiva armatei ucrainene în 2023. Iar în 2024 armata avansează deja", susţine Markov.
Există multe lucruri despre contextul arestării lui Ivanov care rămân necunoscute. La Moscova circulă mai multe teorii cu privire la faptul că acuzaţia de mită nu reprezintă întreaga poveste, existând informaţii neconfirmate de presă potrivit cărora ar putea fi acuzat şi de trădare de stat, lucru pe care avocatul său l-a negat.
Unii au sugerat că, probabil, preferinţa sa pentru stilul de viaţă occidental, într-un moment în care Putin spune că Rusia este angajată într-o luptă existenţială cu Occidentul, ar putea fi cauza decăderii sale.
Alţii cred că pasiunea familiei sale pentru vacanţele de lux în Europa, închirierea de iahturi, maşini Rolls-Royce şi petreceri opulente era în regulă înainte de război, dar acum este văzută ca o "sărbătoare pe timp de ciumă", o referinţă literară rusă.
Şoigu a păstrat tăcerea asupra scandalului, inspectând săptămâna aceasta o instalaţie de lansare spaţială ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Kremlinul le-a spus jurnaliştilor să se bazeze doar pe surse oficiale şi a precizat că proiectele de construcţie adesea vaste pe care Ivanov le-a supervizat - cum ar fi reconstrucţia oraşului-port ucrainean Mariupol - nu vor fi afectate. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului
Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat
Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA
Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d
Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez
Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,
Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare
Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j
Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic
Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit
Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților
Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m
Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027
Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici
Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina
Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA
Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic
Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St
Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni
Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă














