Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a suspendat îndatoririle publice şi se gândeşte dacă va demisiona
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunţat miercuri că îşi suspendă îndatoririle publice "timp de câteva zile" pentru a decide dacă mai vrea să rămână în fruntea guvernului, după ce un tribunal a lansat o anchetă preliminară pentru corupţie asupra afacerilor private ale soţiei sale, relatează Reuters.
Sanchez, care anul trecut a obţinut un nou mandat de premier în fruntea unui guvern de coaliţie minoritar, a precizat că îşi va anunţa decizia luni, 29 aprilie.
"Trebuie să iau o pauză şi să mă gândesc", afirmă el într-o scrisoare deschisă pe reţeaua de socializare X. "În acest punct, trebuie să mă întreb: a meritat totul? Sincer nu ştiu... dacă ar trebui să continui să conduc guvernul sau să renunţ la această onoare", adaugă premierul.
"Îmi voi anula agenda publică timp de câteva zile pentru a reflecta şi a decide ce drum să urmez", a precizat Sanchez.
Anunţul său intervine după ce un tribunal spaniol a anunţat tot miercuri că lansează o investigaţie preliminară pentru trafic de influenţă şi corupţie asupra soţiei lui Sanchez, Begona Gomez.
Tribunalul care o anchetează pe Begona Gomez nu a furnizat detalii suplimentare, întrucât dosarul este secret în primele stadii, afirmând doar că este vorba despre o plângere a grupului anticorupţie Manos Limpias (Mâini curate), al cărui lider are legături cu extrema dreaptă.
Manos Limpias a acuzat-o pe Gomez că a beneficiat de favoruri de la linia aeriană Air Europa şi compania care o deţine, Gloabalia, în timp ce era director de cercetare al unui centru pentru Africa afiliat şcolii de comerţ madrilene IE University, post pe care l-a ocupat până în 2022, conform unui document de şapte pagini făcut public pe site-ul postului de radio Cadena Ser.
IE a precizat într-un comunicat că nu a primit niciodată sprijin financiar de la Globalia sau entităţile sale. Globalia nu a răspuns miercuri unei solicitări a Reuters de a comenta informaţia.
Sanchez a spus că gravitatea atacului împotriva lui şi a soţiei sale merită un răspuns cumpănit. El a spus că soţia lui nu a făcut nimic ilegal şi că va coopera cu anchetatorii şi îşi va apăra nevinovăţia. Begona Gomez nu a făcut comentarii publice.
În scrisoare, Sanchez îi menţionează pe liderul opoziţiei, Alberto Nunez Feijoo, şeful Partidului Popular (PP) şi pe liderul partidului Vox de extremă dreapta, Santiago Abascal, afirmând că au "colaborat" cu cei care vehiculează acuzaţiile împotriva soţiei sale.
Feijoo a spus că Sanchez încearcă să acuze partidele de opoziţie pentru activităţile judecătorilor. "Prim-ministrul are o problemă judiciară. Fuge de responsabilităţile care îi revin. Ceea ce ar fi trebuit să facă este să dea explicaţii. Dacă nu ai de ce să te temi, de ce nu? Dacă soţia lui nu are de ce să se teamă, ar trebui să meargă la tribunal şi să-şi clarifice nevinovăţia".
Mai mulţi membri ai guvernului Sanchez au fost văzuţi venind la locuinţa sa miercuri seară.
Miniştrii săi l-au susţinut, inclusiv Yolanda Diaz, ministru al muncii şi lider al formaţiunii Sumar din coaliţie, afirmând că Sanchez are "sprijinul său deplin".
"Ofensiva de dreapta nu-şi poate atinge scopul. Trebuie să apărăm democraţia, blocul progresist şi legitimitatea guvernului de coaliţie care a îmbunătăţit vieţile oamenilor atât de mult".
Dacă Sanchez ar demisiona parlamentul ar putea alege un alt lider, dar având în vedere natura sa foarte divizată pare improbabil ca altcineva să reuşească să formeze o coaliţie, a declarat Lluis Orriols, un profesor de ştiinţe politice la Universitatea Carlos al III-lea din Madrid. Cel mai probabil vor avea loc alte alegeri generale, a spus Orriols.
Abascal, liderul Vox, a declarat într-un răspuns la scrisoarea lui Sanchez că premierul socialist ar fi trebuit "să iasă din joc cu mult în urmă", din cauza acordului privind amnistia cu separatiştii catalani.
"Nu ştim dacă aceasta este încă una dintre manevrele sale de propagandă pentru a se prezenta ca o biată victimă", a spus el.
Sanchez urma să lanseze joi campania socialistă pentru alegerile regionale din Catalonia, unde partidul său încearcă să cucerească puterea de la partidele separatiste care o deţin din 2015.
Se anticipează că socialiştii spanioli vor deveni forţa cea mai puternică din grupul S&D (Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor) din Parlamentul European în urma alegerilor europene din iunie, notează Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța acuză actori străini că amplifică imaginea protestelor pentru a-i afecta imaginea și reputația
Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut miercuri că actori străini din ''SUA, Israel, Rusia și, ocazional, China'', precum și din Iran, manipulează și amplifică imaginile cu protestele și tulburările din Franța pentru a prejudicia imaginea internațională a acestei țări, relatează agenția EFE. ''Sunt r
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a r
Suspendarea activităților oficiale și de campanie și reacții de solidaritate după accidentul feroviar din Spania
Accidentul feroviar produs miercuri în Spania a provocat reacții de solidaritate în țară și la nivel european. În timp ce echipele de intervenție acționau la locul tragediei, premierul spaniol Pedro Sanchez și-a exprimat consternarea, iar mai mulți lideri politici au anunțat suspendarea activităților programate, conform AFP.
Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu
O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv
#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m
Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î
Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi
#Ucraina: Zelenski afirmă că se teme de o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între SUA, Rusia și China
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat, în declarații difuzate miercuri, în legătură cu o 'reîmpărțire a sferelor de influență' între cele trei mari puteri ale lumii, în contextul unei posibile întâlniri în noiembrie între președinții american Donald Trump, rus Vladimir Putin și chinez Xi Jinping, r
Elveția: Livrarea sistemelor Patriot comandate în SUA, mult întârziată
Comanda Elveției pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, de fabricație americană, se confruntă cu întârzieri majore, de aceea Berna ar trebui să acționeze rapid pentru a identifica o altă opțiune, a declarat miercuri Urs Loher, șeful agenției elvețiene pentru achiziții în domeniul apărării, Armasuisse, transmite Reuters.
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, propune un cadru 'ambițios' în domeniul apărării între ASEAN și SUA
Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a propus miercuri crearea unui nou cadru de apărare 'ambițios' cu ASEAN, spunându-le liderilor blocului că acest parteneriat i-ar putea ajuta să traverseze ani de o 'importanță crucială' în viitor, relatează AFP. Statele Unite și-au consolidat parteneriatele regionale în domeniul a
SUA: Costurile războiului cu Iranul au depășit 47 miliarde de dolari, conform celei mai recente estimări a Pentagonului
Armata Statelor Unite a cheltuit până acum peste 47 miliarde de dolari în războiul cu Iranul, cu peste 25% mai mult decât estimarea din iulie a Pentagonului, potrivit datelor acestui departament obținute de Reuters, dar care nu au fost făcute publice. Informațiile privind costurile în creștere ale războiului cu Iranul a
#Ucraina a atacat din nou cu drone un combinat chimic rusesc
Ucraina a atacat cu drone în noaptea de marți spre miercuri combinatul chimic Azot din regiunea rusă Tula, la aproximativ 200 de kilometri sud de Moscova, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile locale și de presa rusă și ucraineană, relatează agenția EFE. 'Apărarea antiaeriană a Rusiei a respins un atac masiv cu drone ucrainene asupra regi
Flavio Bolsonaro se îndreaptă spre Ecuador din Argentina, după ce a părăsit Brazilia (autorități)
Senatorul conservator brazilian Flavio Bolsonaro și familia sa se află la bordul unui avion care a plecat din Argentina cu destinația Ecuador, după ce au părăsit Brazilia în urma înfrângerii sale la alegerile prezidențiale, au anunțat miercuri autoritățile argentiniene, relatează AFP. Fiul fostului președinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro




